Esti aici
Femeia.ro > Promo > E-uri periculoase, E-uri toxice si indulcitori

E-uri periculoase, E-uri toxice si indulcitori

Cu atâtea creme cu arome de fructe, sucuri din concentrate naturale, mezeluri şi alte alimente pe etichetele cărora lista de E-uri este, uneori, mai lungă decât cea a ingredientelor obişnuite folosite pentru prepararea lor, trebuie să fii extrem de atentă dacă vrei ca alimentaţia familiei tale să fie, într-adevăr, sănătoasă.

• Invata sa citesti eticheta produselor

Înainte de a pune un produs în coşul de cumpărături, studiază E-urile pe care le conţine şi încearcă să "decodifici" ce vrea să spună enumerarea de pe etichetă. Pentru a-ţi veni în ajutor, îţi propunem un articol publicat în revista MAMI în care nutiţionistul Viorica Olteanu a listat E-urile periculoase, toxice sau doar… suspecte.

Atenţie maximă: E-uri periculoase – E 102, E 110, E 124

E 102 (tartrazina) este un colorant galben care se gaseşte în dulciuri, băuturi, muştar, supe instant, gemuri şi cereale. Este cancerigen, poate genera tumori tiroidiene sau crize de astm bronşic.

E110 (tot colorant galben) se găseşte în dulciuri, prăjituri, dropsuri, îngheţate, budinci, snacksuri şi diverse sucuri şi este, de asemenea, cancerigen.

E124 (colorant roşu) este folosit de obicei în colorarea mezelurilor. Este toxic şi poate produce tumori tiroidiene.

• Pregateste singura conservele pentru iarna

E-uri toxice – E 123, E 131, E 211, E 213, E 214, E 215, E 217, E 230, E 631

E 123 este folosit în amestecuri pentru prăjituri, umpluturi cu aromă de fructe, cristale pentru jeleuri; poate provoca eczeme, astm şi hiperaciditate.

E 131 şi E 211 se găsesc în băuturi răcoritoare.

E 213, E 214, E 215 şi E 217 sunt conservanţi.

E 230 şi E 631 se găsesc în supe concentrate şi produse ce conţin legume sau condimente uscate.

Îndulcitori sintetici: de consumat cu moderaţie

Zaharina, sau E 954 – consumul excesiv poate fi asociat cu erupţii alergice, dureri de cap şi diaree.

Ciclamat (E 954) – consumat în cantităţi mari poate induce diaree.

Aspartam (E 951) – se găseşte frecvent în compoziţia cerealelor, a gumei de mestecat, budincilor, gelatinei. Consumul excesiv poate fi asociat cu dureri de cap sau tulburări de dispoziţie. Stimulează apetitul.

Îndulcitori naturali permişi

E 420 (sorbitol), E 421 (manitol), E 967 (xilitol). Sunt îndulcitori naturali, dar atenţie – utilizaţi în cantităţi mari, au efect laxativ.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns