Este știut că dacii aveau (cuceritorii romani au confirmat asta) o adevărată înclinație spre tămăduirea bolilor. Iar pentru asta foloseau din plin plantele, cărora mai târziu li s-a spus pe bună dreptate medicinale.
Mai întâi Herodot, în secolul V î.H., a spus despre geto-daci că „aveau cunoştinţe despre întrebuinţarea plantelor medicinale şi ştiau să îngrijească bolnavii“, mai apoi Dioscoride, în secolul I, în De materia medica, a descris nu mai puțin de 40 de specii de plante folosite de preoții daci pentru vindecare. În fine, Pseudo-Apuleius, scriitor şi botanist din veacul al II-lea, în De medica minibus herbarum, menţiona alte 37 de plante cu efecte terapeutice folosite în Dacia. Și Dioscoride, și Pseudo-Apuleius au fost aici și au văzut cu ochii lor plantele și modul lor de folosire. Câteva din aceste plante sunt folosite și astăzi, după 2.000 de ani, aproximativ în aceleași formule și pentru aceleași boli.
Diesema, adică lumânărica
Vindecă dezechilibre precum inflamaţii alte tractului respirator, boli digestive şi urinare, dar şi răni sufleteşti, aducând linişte, calm, bucurie. În vechime, era folosită în tratamentul diareii, având acțiune astringentă și antiperistaltică. Fiertura de lumânărică se dădea în tuse învechită, pentru că dilată și regenerează bronhiile, are proprietăți emoliente și expectorante și calmează tusea. E un foarte bun remediu în bronșită și astm. Intră în compunerea ceaiurilor antibronșitice și pectorale. Pe lângă acțiunea sa pectorală, ceaiul servește la cataplasme emoliente.
Infuzia de lumânărică: o linguriță cu flori uscate la 250 ml de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-15 minute. Se bea fracționat în cursul unei zile.
Diodela, alias coada-șoricelului
Era utilizată ca tonic, hemostatic și calmant al durerilor abdominale. Coada-șoricelului, e dovedit, conţine uleiuri volatile şi alte substanţe cu efect calmant, antiseptic, antiinflamator şi dezinfectant. Și astăzi este recunoscută ca leac de mare ajutor femeilor. Se recomandă în dereglările ciclului menstrual (mai ales la instalarea menopauzei), în inflamaţii ale ovarelor, scurgeri vaginale, alte afecţiuni genitale, dar și în afecțiuni hepatice, hemoroizi, indigestii frecvente sau balonare.
Băi de coada-șoricelului: recomandate în afecțiunile genitale; se folosesc 100 g de plantă uscată la doi litri de apă. Băile se fac călduțe, timp de 20 de minute.
Băile săptămânale cu infuzie de coada-șoricelului, însoţite de un tratament intern cu infuzie din aceeași plantă, ajută în osteoporoză.
Riborastra, adică brusturele
Frunzele erau folosite în tratarea rănilor, fiind un excelent cicatrizant și antibacterian. Mai are proprietăţi depurative, coleretice, colagoge și efect hipoglicemiant. Prin tratamente interne cu brusture, se ajunge nu numai la normalizarea greutăţii corporale şi topirea grăsimilor, ci şi la scăderea nivelului de zahăr din sânge. Este antiseptic, laxativ, sudorific, depurativ, fiind folosit cu efect în tratamentul reumatismelor și gutei.
Infuzia de brusture se face din 2-4 linguri cu rădăcină uscată şi mărunţită la un litru de apă clocotită; se acoperă 15 minute, se strecoară şi se bea întreaga cantitate de-a lungul zilei.
Părul frumos, des și în afara pericolului de chelire se păstra clătindu-l cu fiertură de brusture.
Cinouboila sau mutătoare
I se spune așa pentru că este mai bună când o muţi din mediul ei natural, pădurea, la „loc curat“. Cea mai bună zi pentru mutatul ei este lunea, înainte de răsăritul soarelui. Pulberea din plantă se punea pe ulcerații și răni infectate, având efect forte în vindecare. Decoctul de rădăcină este folosit pentru înlăturarea petelor de pe față, dar și pentru întinerirea tenului. Rădăcina rasă ori tulpina fiartă pusă în legături alungă colicile intestinale, dar şi durerile reumatice.
Pulbere de mutătoare: rădăcina, uscată, pisată și pusă în legături (cataplasme), vindecă durerile de cap.
Știai?
Denumirea de spițer s-a impus la finele secolului al XVI-lea, când plantele medicinale au început a fi denumite specii, iar cei care le recomanda/comercializa se numeau… spițeri.
Mizela, alias cimbru
Era folosit ca antidiareic, antispastic și diuretic. Dar cimbrul e și antiseptic, cicatrizant, odorizant, calmant. În plus, activează circulaţia sangvină și este astringent. Era folosit drept conservant, iar astăzi fitoterapia modernă îl recomandă în enterocolită, eliminarea viermilor intestinali, stimularea funcţiei hepatice, vindecarea tusei convulsive.
Infuzie de cimbru: o linguriţă de plantă uscată și mărunțită la o cană cu apă clocotită.
Citește și:
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.25/23.06.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: pixabay.com