Părinţi: Gina şi Daniel Iacob
Gemeni: Ema Andreea şi Andrei Tiberiu
Pentru această familie care debordează de energie pozitivă, lucrurile trebuie să fi stat mai uşor, îmi zic. Cel puţin nu şi-au încurcat niciodată copiii, pentru că au fetiţă şi băiat. Însă pentru părinţii de gemeni asemănarea fizică este, se pare, cea mai neînsemnată dintre provocări.
După ce am aflat câte face femeia din faţa mea, mi-am dat seama că gemenii nu se nasc decât în familii capabile să le fie un exemplu copiilor lor. La 33 de ani, Gina îşi continuă specializările, în paralel cu creşterea copiilor – a absolvit Facultatea de Psihologie, este elevă a Şcolii Postliceale Carol Davila Bucureşti în anul terminal şi îşi doreşte ca pe viitor să profeseze ca asistent medical. Nu în ultimul rând, în timpul liber cântă – muzica este o mai veche pasiune de-a ei. Cum le face pe toate? Cu ajutorul soţului şi al mamei, care a renunţat la serviciu imediat ce a aflat că fiica ei este însărcinată cu gemeni.
La un pas de zodia Gemenilor
Au crezut până-n ultima clipă că se vor naşte în Gemeni, însă micuţii Ema şi Tiberiu au avut alte planuri, aşa că au ieşit nişte Raci veritabili: ea e ascultătoare şi sensibilă, el – un lipicios fără pereche. În timpul şedinţei foto, Tibi şi-a strâns atât de tare mânuţele în jurul mamei sale, de parcă cineva s-ar fi pregătit s-o răpească. Pe 26 iunie, la doar câteva zile distanţă de începutul vacanţei mari, în familia Iacob va fi mare sărbătoare: copiii împlinesc opt ani şi părinţii le pregătesc surprize care mai de care.
„Când am decis să devenim părinţi, nu eram pregătiţi pentru acest rol. Eram o familie tânără, la început de drum, venită dintr-un oraş de provincie, Urziceni, în agitaţia din Bucureşti, într-un apartament închiriat“, îşi începe mama povestirea. Când a aflat că este însărcinată, Gina s-a rugat să aibă un copil sănătos – nu conta dacă e fetiţă sau băieţel. Însă minunea s-a întâmplat şi, la o vizită la ecograf, a aflat că îi poartă în pântece şi pe unul, şi pe celălalt. „Îmi aduc aminte că la prima ecografie medicul mi-a spus că se zăresc două puncte, iar eu l-am întrebat ce înseamnă asta. Doctorul m-a lămurit: «Aveţi doi copii, sarcina e gemelară». Am ieşit din cabinet şi i-am spus soţului să se ţină bine pe picioare, deoarece vom avea doi copii. A fost un moment de tăcere, urmat de un moment de bucurie, dar şi de îngrijorare: cum ne vom descurca, unde vom sta, cine ne va ajuta, cum vom face faţă?“ Şi-au anunţat părinţii şi inima le-a mai venit la loc: bunicii erau la fel de miraţi, dar foarte bucuroşi, pentru că-şi doreau de mult nepoţi. „Din acest moment, totul s-a schimbat: în acel an, am reuşit să ne luăm un apartament în Ilfov, iar mama mea a renunţat la serviciu ca să ne poată ajuta. Ea a fost şi încă este acea gură de oxigen de care am avut nevoie ca să mergem mai departe.“
„I-am văzut la două zile după naştere“
Sarcina a decurs fără probleme, dacă nu punem la socoteală cele aproape 30 de kilograme pe care mămica le-a luat pe parcursul celor nouă luni. În schimb, a născut la termen, prin cezariană, pentru a evita eventuale complicaţii. Copiii au apărut pe lume într-o zi de vineri, la 10 dimineaţa. „Am vrut să merg la toaletă, dar mi-am dat seama că în curând o să nasc, aşa că am chemat o asistentă şi am mers pe picioarele mele până la sala de naşteri. Din păcate, recuperarea a fost mai lungă decât mi-aş fi dorit – am văzut piticii la două zile după naştere. Au fost două zile cumplite, toată lumea venea şi îmi spunea cât sunt de frumoşi, de minunaţi, dar eu nu ştiam nici măcar care le e culoarea ochilor“, îmi spune Gina. După ce a mers să-i cunoască şi să-i alăpteze pentru prima oară, atât de drag a prins de gemeni, încât cu greu s-a lăsat dusă de lângă ei. „Aproape că m-au luat cu forţa, însă nu eram complet refăcută şi a trebuit să mă conformez. Nu am reuşit să-i alăptez corespunzător şi am fost nevoiţi, cu acordul medicului pediatru, să trecem pe lapte praf, dar a fost în regulă, au luat foarte bine în greutate şi nu au apărut probleme.“
„Dansăm în fiecare seară“
La început, creşterea gemenilor s-a dovedit destul de dificilă. Micuţii făceau totul pe rând: când mânca unul, celălalt dormea şi viceversa, astfel încât mama nu prea găsea momente în care să se odihnească. Băieţelul era mai gălăgios, plângea mai des, voia mai multă atenţie. „Însă eu aşa ştiu, că dragostea trebuie împărţită la doi în mod egal, aşa că n-am făcut niciodată diferenţe“, mă asigură mămica. Cu timpul, Ema şi Tibi au început să se înţeleagă din priviri. Când mama îi aşeza unul lângă altul, se uitau ochi în ochi şi râdeau. Dar au fost şi momente haioase. „Am observat că băiatul a început să meargă primul şi nu înţelegeam de ce nu începe şi Ema să meargă. Până la urmă, am descoperit şiretlicul. Eram la ţară, la bunici, şi l-am văzut pe Tibi cum, de fiecare dată când Ema încerca să se ridice, el o trântea jos, într-un acces de gelozie!“
Acum, de când au crescut, lucrurile s-au mai relaxat. Tatăl, Daniel, are „program artistic“ cu ei aproape în fiecare seară. „Dansează cu Ema vals sau tangou. Fata mă roagă să o îmbrac în rochie de prinţesă şi pe soţul meu în costum, astfel încât actul artistic să fie cât mai autentic. Apoi apare Tibi, băiatul, şi, dacă nu îi oferim suficientă atenţie, opreşte muzica sau stinge lumina. Sunt atât de haioase aceste momente, încât nu ne supărăm niciodată. Şi, chiar dacă suntem extenuaţi de munca de peste zi, nu-i lăsăm pe cei mici să observe.Viaţa noastră e ca o poveste. Când plecăm cu maşina pe undeva, spunem: «Am pornit într-o nouă aventură cu familia Iacob». Chiar dacă mergem doar până la piaţă.“
Cea mai frumoasă amintire rămâne cea de la nunta Ginei şi-a lui Daniel. Gemenii aveau pe-atunci doi anişori şi, la momentul dansului mirilor, când şi-au văzut părinţii împreună, au urcat şi ei pe ring, amândoi îmbrăcaţi în alb, ca doi îngeraşi, încercând să-i imite. Copiii îşi iau apărarea unul altuia, se acoperă unul pe altul, îşi împart vina. Când Tibi a fost răcit, Ema i-a adus mâncarea la pat, i-a pus comprese să-i scadă febra, aşa cum a văzut că procedează mama ei. „Sunt doi copii minunaţi şi cuminţi – vecinii mă întreabă ce se petrece de nu aud nici un zgomot peste zi. Au înţeles ce este bine şi ce este rău şi, cu ajutorul nostru şi al bunicilor, avem o comunicare minunată. Iar dacă va mai apărea un bebe, va fi bine primit, pentru că la noi în familie există suficientă iubire.“
Articol preluat din ediția de iunie 2014 a revistei Femeia.
Text: Adriana Moscu
Foto: Vlad Stănescu
Machiaj: Loredana Dodiţă
Coafură: Brigitta Bartha