Nu-i deloc simplu să educi un copil. Până şi cel mai iubitor şi bine intenţionat părinte comite greșeli. Important este ca acestea să nu devină obişnuinţă și, răsfrângându-se asupra copilului, să aibă efecte nedorite. Nu doar în anii copilăriei, ci şi în cei care-i vor urma.
Dacă e să le dai crezare psihologilor şi pedagogilor, iată cum tu, ca mamă, n-ar trebui să procedezi, ca peste ani să fii mândră de copilul tău. Şi el de tine.
1 Nu-i permite să facă tot ce vrea!
Sigur, e mic, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ştie ce înseamnă cu adevărat libertatea. Iar asta va trebui să-l înveţi chiar tu. Cum anume? Făcându-l să te asculte. Dar nu de frică, ci de dragul de a vă înţelege. Cu siguranţă, te interesează viitorul copilului, aşa că, atunci când ştii că un anumit lucru îi face bine, că îl va ajuta, chiar şi abia peste ani și ani, nu-i cazul să cedezi rugăminţilor sau capriciilor lui de frică să nu-l superi, de teamă că nu te va mai iubi. Procedează cum crezi că este bine, indiferent de atitudinea lui!
2 Nu-l răsfăţa!
Da, ţi-e greu să-i refuzi ceva copilului iubit. Ţine seama de faptul că pretenţiile lui vor creşte pe măsură ce-i vei satisface tot mai multe cerinţe! Apoi, e foarte posibil să fie veşnic nemulţumit fiindcă nu-i vei oferi chiar tot ce-şi doreşte, nu-i aşa? În plus, dacă dai curs oricărei rugăminţi şi-i satisfaci orice capriciu, nu va învăţa niciodată să mulţumească pentru ce i se oferă, crezând că totul i se cuvine. Iar asta nu doar în relaţia cu tine, ci şi cu alţii, nu doar în prezent, ci şi în viitor.
3 Nu-l ignora!
Pentru a se descurca în societate, pentru a stabili relaţii armonioase cu ceilalţi, copilul trebuie să deprindă comunicarea. În ce alt loc dacă nu în familie? Felul în care părinţii comunică unul cu altul şi cu el îl va însoţi ca o umbră întreaga viaţă. Lasă-l să spună orice vrea să-ţi comunice, nu-i ignora niciodată relatările, trăirile, dorinţele, interesele!
4 Nu uita de disciplină!
Din anii fragezi ai copilăriei, prichindelul trebuie să ştie cum să se poarte, ce-i este permis şi ce nu. Prea multă îngăduinţă strică. Dacă nu-i pretinzi să fie disciplinat, atunci nu va fi. Nu te aştepta ca totul să se rezolve de la sine. Nu-i permite niciodată să se poarte cum i-ar trece prin cap în acel moment. La vârsta fragedă, copilul trebuie ghidat şi controlat în tot ce face.
5 Nu-i ţine predici interminabile!
A-i face morală copilului nu înseamnă decât să-ţi îndeplineşti datoria de a-l educa. La baza adevăratei educaţii stă întotdeauna iubirea, sinonimă cu interesul pentru nevoile copilului. Predicile nu ajută la nimic! Recurgând mai mereu la morală, s-ar putea să-l determini să procedeze exact cum îi pretinzi să NU facă.
6 Învaţă împreună cu copilul
Unii părinţi susțin că nu este necesar să-şi ajute copilul în îndeplinirea obligaţiilor şcolare, că se descurcă el şi singur. Dar activitatea de şcolar este parte din viaţa lui. Chiar nu te interesează cum îi face faţă? Ajută-l, discută cu educatorii pentru a afla cum se comportă la şcoală, cum evoluează, pentru a-i înţelege nevoile, trăirile. Vorbește cu el despre şcoală, interesează-te cum şi-a petrecut ziua, cum s-au desfăşurat orele de curs, ce a mai învăţat, ce succese a dobândit, cu ce dificultăţi s-a confruntat şi oferă-te să-l ajuţi. Copilul trebuie să observe şi să simtă că participi la tot ce face, la tot ce i se întâmplă.
7 Nu uita să-l lauzi
Orice copil are nevoie să fie lăudat, doar aşa poate căpăta încredere în propriile forţe, i se dezvoltă stima de sine. Laudă-l pentru orice realizare, chiar dacă ţi se pare lipsită de importanţă, şi încurajează-l când nu-i reuşeşte ceva!
8 Nu-l cocoloşi!
Unii părinţi, de parcă n-ar observa că prichindelul lor a crescut, continuă să-l îmbrace, să-l încalţe, să-l hrănească. În consecință, copilul nu ştie şi nu va învăţa să se descurce fără ajutorul părinţilor, nefiind în stare să facă singur niciun pas. Lasă-i o oarecare libertate de mişcare, ca într-un final să devină independent, încrezător în sine! Dă-i cât mai des posibilitatea să aleagă, cere-i părerea şi permite-i ca, în anumite situaţii, să ia deciziile pe cont propriu.
9 Nu uita că e copil!
Nu-i impune părerea ta despre viaţă, nu transfera asupra lui dorinţele tale neîmplinite, scopurile neatinse. Cât e mic, copilul trebuie să se bucure de copilărie. Iar după ce va creşte, va hotărî singur ce-i place să facă, va decide ce meserie îndrăgește sau consideră că i se potriveşte.
10 Nu-l critica în faţa altora!
Altfel, ar însemna că, profitând de faptul că ești mai mare decât el, recte mai puternică, nu faci decât să-l înjoseşti. Deși este mic, copilul are propriile nevoi, printre care şi cea de integrare într-o colectivitate (chiar dacă e doar una de prichindei ca el!), de către care dorește să fie respectat, iar criticile tale în prezenţa altor persoane îl fac să creadă că nu le va câştiga niciodată stima sau simpatia. Oricât de îndreptăţită ai fi să-i faci o observaţie, amân-o până ce veţi fi doar voi doi. Procedând astfel, îi câştigi nu doar încrederea, ci şi respectul, paşi importanţi în stabilirea unei relaţii de prietenie.
Ca părinţi, nu discutaţi în prezenţa copilului aspecte referitoare la educaţia lui. Nu e nicidecum vorba de morală. Copilul simte nevoia unor reguli precise, a unei atitudini constante şi clare din partea ambilor părinţi. Polemicile dintre părinţi, certurile şi îndoielile în ce-l priveşte pe el, sub toate aspectele, trebuie să se desfășoare în spatele uşilor închise.
Citește și:
Căutăm calea cea bună pentru copii
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.31/06.08.2015
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: pixabay.com