Furatul miresei nu este vreun obicei vechi strămoșesc, dacic sau moldo-vlah. Se pare că apare de abia prin anii ’70-’80, când alcoolul bun era valută-forte, iar amicii mirelui încercau să securizeze câte-o sticlă de whisky pentru propria lor plăcere și masă. Mitologia – că ar purta noroc, că așa e jocul pe la noi, că-nmulțește banii, potența și, implicit, copiii – a apărut ulterior, mascând, la fel ca alte mitologii, înclinația poporului român către alcoolism funcțional și pentru umflat în bancnote prin fața rudelor.
Să trecem, de dragul folclorului recent, peste adevărul trist din spatele obiceiului, care tratează femeia drept un bun de larg consum, negociat la preț de discount spre amuzamentul audienței. Care audiență a venit acolo teoretic ca să admire mireasa, nu ca să vadă câte parale face. Să trecem peste încurcătura mirelui care este forțat să se descurce, timp de o oră, singur cu socrii pe cap și apoi să se dea în stambă într-un spectacol de improvizație teatrală fără repetiții prealabile. Să trecem.
Să ne oprim însă la plictiseala fenomenală a obiceiului, la conformismul dătător cu capul de pereți. Cine naiba se mai emoționează la o răscumpărare printr-o sticlă de alcool, când, în ziua de azi, biletul de intrare la nuntă poate cumpăra cam zece butelci la orice hypermarket? Unde să mai duci mireasa la ora trei dimineața în weekend fără să-i faci rochia praf, să-i provoci pneumonii sau transpirații și să-i umpli cocul de nicotină? Cine, în afară de copii și mătușa de la țară, se mai distrează la sceneta asta cu iz de șușă estivală?
Am văzut poze în care mireasa era furată, la modul inventiv, cu mascații. Serios? Dacă vreți efecte speciale adevărate și fibrilații în direct intrați cu un echipaj cu însemnele ANAF-ului și cereți, contra miresei, registrul de casă la control. M-am ciocnit de mirese în club, bar, pub, bodegă. Poate ne întâlnim și la Noaptea Muzeelor sau direct în Vamă, că tot e gata autostrada. Am văzut mirele furat în locul miresei. De ce nu nașul, că tot el cotizează cel mai mult la amenda finală? De ce nu cele două soacre, să vedem o licitație adevărată, doar, doar le-or păstra nuntașii imprudenți.
Ce n-am văzut până acum este o abordare mai tehnologică, mai centrată pe gadgeturi și pe social-media, mai 2015, așa. Mi-ar plăcea să văd o mireasă scoasă la vânzare pe okazii.ro sau pe eBay, ca să poată participa oricine la licitație. Eventual cu plata prin PayPal sau în Bitcoin. Eventual, toată povestea ar merge proiectată pe un ecran, ca să trăim emoțiile din plin și să votăm ca la Românii au talent. Sau o răpire anunțată pe Facebook, cu poze, check-in-uri și tag-uit mirele. Sau măcar niște mesaje disperate trimise pe WhatsApp: „Pufi, cotizează mai repede că mă strâng pantofii“. Serios, degeaba avem olimpici la informatică, angajați la Microsoft și cea mai bună țeavă de net din lume dacă nu ne folosim de ele și la nunți.
Ce-aș vrea însă să văd ar fi niște răpiri centrate pe nevoile miresei. Dacă tot o scoatem din câmpul nunții timp de o oră, hai să-i creăm condiții. Să fie ca la Formula 1, o pauză scurtă și revigorantă. Mă gândesc la un masaj pentru picioare, o stilistă-două care să-i repare rimelul și buclele, un iaurt ca-n reclame pentru reparat traficul intestinal. Un pic de consiliere psihologică preventivă. Niște citate motivaționale. Niște pisici cu care să se joace. O prietenă de la birou cu care să bârfească. Ceva. Despre ea. Pentru că una-i să fii furată. Și alta-i să fii ignorată.
De fapt, dacă stăm să ne uităm la condamnații noștri, de la drept comun la șmenuri parlamentare, proasta organizare a furtului miresei nu ar trebui să ne surprindă. C-așa-i hoțul român, fie el borfaș sau primar, hoț de tablouri sau de inimi, fură din instinct, nu de nevoie, nu-înțelege ce-a furat și, oricum, n-are niciun pic de stil.