Aproape fără să vrei gândești: copilul e prea mic, nu are destule cunoștințe, așa că eu știu mai bine ce-i este ori nu de folos, acum și mai târziu.
Poate doar când e sugar și ai impresia că tu dictezi! Veste proastă: chiar și atunci alege el! Iar dacă pe măsură ce trece timpul îți pui în cap că știi tu mai bine, mi-e teamă că va avea mari probleme ca adult. Asta nu înseamnă că regulile nu sunt necesare. Sunt! Și trebuie respectate, că de-aia sunt reguli. Dacă însă vrei să-i organizezi și plăcerile, visurile, prieteniile, pasiunile, veți ajunge într-un impas, iar el, copilul, va deveni ori frustrat, ori dependent.
Pas cu pas
A alege înseamnă în primul rând a decide ce-i bine pentru tine. În prima copilărie sigur nu știe dacă un măr e mai bun decât o pungă cu chipsuri. Și, mai mult ca sigur, va alege chipsurile, special făcute să-ți convingă papilele gustative că de ele ai nevoie. Ca atare, la început îl îndrumi, adică îi explici ce-i bine și ce-i rău. Dacă ți se pare complicat, măcar în privința alimentelor și jucăriilor aplică un fel de control: îi dai mai multe mere, ocolești chipsurile, îi oferi jocuri pentru dezvoltarea abilităților, ocolești televizorul. Și poți începe antrenamentul pentru alegeri: vrei cu tricicleta sau cu mingea, vrei în parc sau la bunica? Și tot așa. În supermarket, spaima oricărei mămici de copil cu personalitate, începe circul: vreau aia, dar și aia, și cealaltă. Îi explici că ai o sumă fixă de bani și-l pui să aleagă.
Prietenii și prieteniile
Se face mai mare și încep cu adevărat alegerile. Proba de foc după vârsta de zece ani o reprezintă prieteniile. Nu-ți place, din diverse motive, uneori chiar fără explicații logice, un prieten sau altul. Nu te apuca să-i interzici să se vadă cu ei. Altfel, îi transformi pe prietenii indezirabili în eroi. Iar copilul tău va face tot posibilul să îi întâlnească. Explică-i din când în când de ce îți place de alți copii, obligându-l astfel să facă anumite asocieri – evident, în mintea lui, nu să recunoască de față cu toată lumea! Lasă-l să înțeleagă el ce-i priește și ce nu și controlează-l cât mai discret cu putință!
Meseria și pasiunile
De-aia îi spune pasiune, pentru că-i ceva care îți place foarte mult. Nu cred că-i poți impune tu pasiunile. Dacă lui îi place să meșterească, n-o să-l faci să fie pasionat de pian. E adevărat, poți să-l duci la câteva cursuri, poate-i place… Altfel, asta nu se mai cheamă pasiune, ci obligație. De fapt un vis al tău neîmplinit, pe care încerci să-l transformi în realitate prin propriul copil. Lucru total greșit ! El nu este tu. Destul de des se întâmplă așa inclusiv cu facultatea, cu meseria copilului tău: încerci să-l împingi către ce ai fi vrut tu să faci, dar n-ai fost în stare ori n-ai avut curajul să alegi.
Învaţă-l să ia decizii!
Ca să fie în stare să aleagă în adolescenţă şi tinereţe aşa cum e drept, învaţă-l de mic să ia decizii. Pare un lucru foarte complicat, dar, dacă te ţii de un plan, vei avea sorți de izbândă. Paşii sunt următorii:
* Care este problema: cu alte cuvinte, se cuvine să aibă imaginea clară a ce trebuie să rezolve, de la o mâncare nouă de încercat la o jucărie mai bună de cumpărat, de la dorinţa de a zbura până la curiozitatea de a afla ce are mami în geantă.
* Ce variante am: sunt sigure, sunt realizabile, ce folos aş avea, ce mi s-ar întâmpla dacă…?
* Analiza consecinţelor: răspunzând la întrebarea „ce mi s-ar întâmpla dacă… ?“, va putea să aleagă; dacă mănânc, s-ar putea să-mi placă, dacă nu, nu voi afla niciodată; dacă îmi fac o paraşută dintr-un cearşaf, voi cădea pentru că nu mă poate ţine etc.
Citește și:
Căutăm calea cea bună pentru copii
Îți crești copilul cu sau fără reguli?
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.26/02.07.2015
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: pixabay.com