
În jurul vârstei de 8 – 9 luni, poţi începe să-i dai pilaf cu pui sau orez cu legume, budincă de paste cu brânză la cuptor sau orez cu lapte.
Îi poţi face mâncare din alimentele permise, dar nu cu ceapă sau rântaş. Când îi oferi bebeluşui tău mâncare gătită, aceasta trebuie să fie fiartă sau preparată la cuptor. Pe la un anişor, poate mânca deja şi mazăre, cu condiţia s-o pasezi în sos, conopidă etc.
Pofteşte la mâncarea gătită pentru adulţi. Să-i dau şi lui?
Aşa cum spuneam recent, într-un articol despre diversificarea alimentaţiei, mâncarea adulţilor nu este şi mâncarea bebeluşilor, deşi uneori poate că ai fost sfătuită sau tentată să-i dai bebeluşului să guste din mâncarea oamenilor mari.
Este firesc ca micuţilor să le placă mâncarea adulţilor. Un pic sărată, condimentată, mâncarea gătită pentru adulţi este cu totul altfel. Dar, mai bine nu-i dai. Există două motive majore.
În primul rând, va accepta cu greu să-i dai din nou mâncare de bebeluş şi, în al doilea rând, este foarte posibil să ajungi cu el la spital. Stomacul lui nu este încă pregătit pentru o mâncare gătită pentru adulţi, aşa că va face indigestie, cu vărsături şi/ sau diaree.