Neglijarea copilului este o forma de abuz la fel ca și violența asupra copiilor este o realitate cruntă a zilelor noastre, dar Gabriela Iorgulescu, mamă, profesor și psiholog, crede că stă în puterea noastră să tragem semnale de alarmă, să schimbăm mentalități și să ștergem lacrimi nevinovate.
Totul a început de la elaborarea unui curs. De fapt, întreg parcursul vieții Gabrielei este ca un drum inițiatic pentru lucrurile mărețe pe care vrea și a început să le facă. Iunie, luna dedicată copilului, rezonează altfel în sufletul ei. Cu dublă licență în medicină și psihologie, lector universitar la Universitatea de Medicină “Carol Davila”, ea vede cu alți ochi educația copiilor și, prin Societatea Academică de Științe Comportamentale din România, pe care o conduce, încearcă să le rezolve problemele inițiind cursuri cu părinții, prin joc și sport. Pentru 5 iunie, Ziua împotriva violenței asupra copiilor, își dorește să organizeze un eveniment și să lanseze un studiu pilot într-un liceu din București, legat de redirecționarea violenței prin sport.
De unde vine interesul pentru problema violenței asupra copiilor?
Sunt multe cazuri în jurul nostru și nu poți rămâne indiferent, însă povestea vine dintr-o nevoie. Când am ajuns profesor la Universitatea de Medicină “Carol Davila” și a trebuit să predau cursurile de medicină comportamentală (psihologie somatică a zonei orale și managementul pacientului copil), n-aveam un curs după care să mă inspir și a trebuit să mi-l pregătesc singură. M-am inspirat din cursurile din străinătate și, documentându-mă, am descoperit că la noi este o lacună în ce privește problema abuzului asupra copiilor.
Cum credeți că un viitor medic ar putea să împiedice aceste abuzuri?
Am absolvit Facultatea de Psihologie și Medicină şi privesc cu alți ochi dezvoltarea copiilor, mi-am dat seama cât de mult contează ca un medic să știe să comunice cu un copil și, odată ce micuțul a ajuns în cabinet și există vreun semn de abuz, să știe să-l recunoască, fie că e vorba de semne pe corp ori de comportamentul lui. Și, chiar dacă nu poate face nimic, măcar să sesizeze și astfel să facem un prim pas spre rezolvarea acestei probleme.
Să sesizeze Protecția Copilului?
Da. Prin societatea pe care o conduc, am întocmit niște amendamente la legea sănătății și le-am depus la Ministerul Sănătății, pentru că ne lipsesc niște elemente, instrumente în legislație. Practic, ne dorim să se implementeze controlul stomatologic obligatoriu în școli – evident, gratuit. Ar fi un lucru util pe două planuri: în primul rând, prevenția sănătății orale, dar și observarea copilului ori de câte ori ajunge în cabinet și identificarea mai ușoară a abuzurilor. Un alt amendament este instruirea medicilor, educatorilor și profesorilor în identificarea formelor de abuz. Chiar și neglijarea copilului este o formă de abuz care afectează dezvoltarea lui pe termen lung.
Cum văd studenții aceste inițiative?
Îmi place să predau, dar o fac altfel decât clasic, cursurile mele sunt foarte vizuale, interactive, experimentez cu studenții mei. Le pun filme pentru a înțelege mai ușor, să le captez atenția și să-i implic. Alteori, îmi încep cursurile plecând de la o știre. Îmi închei unele cursuri punând un student să citească drepturile copiilor. Este extrem de emoționant – mie, dar și lor aproape că ne dau lacrimile de fiecare dată.
Cum vreți să marcați Ziua împotriva violenței asupra copilului?
Nu vrem doar să celebrăm această zi, ci, așa cum spune și deviza Societății noastre, “Împreuna putem mai mult!”, m-am gândit să organizez un eveniment educațional într-un liceu, în această lună, în care să invit un instructor de arte marțiale ca să le vorbească elevilor, cadrelor didactice, dar și părinților despre importanța sportului și să facă o demonstrație. Eu cred că, prin sport, copiii și în special adolescenții pot să-și descarce energia, pornirile violente și să capete încredere în forțele proprii. Tot în această lună, pe 22 iunie, vom organiza un cros al Societății, la care Ilie Năstase și fetițele sale vor da startul competiției. Ilie Năstase este ambasador al Societățtii, alături de Nadia Comăneci. Intenționăm să atragem atenția opiniei publice și să strângem fonduri pentru copiii defavorizați din Parohia Lada din județul Teleorman. Alături de părintele Florin Danu vrem să demarăm construcția unui centru social pentru acești micuți. La cros vor participa copii între 4 şi18 ani, inclusiv cei 50 de copii din Parohia Lada.
În ce constă studiul despre care vorbeați?
Targetul meu sunt adolescenții problemă. Încerc să demonstrez că nervozitatea sau agresivitatea copiilor poate fi educată și redirecționată într-un mod constructiv. Un grup de elevi să urmeze cursurile de arte marțiale gratuit – evident, pentru un an. Și să observăm schimbările comportamentale, să vedem dacă rezultatele la școală devin mai bune.
Care credeți că sunt principalele cauze pentru care un copil devine, la rândul lui, violent?
Sunt mai multe cauze. Dacă un copil abuzat are o stimă de sine scăzută, rezultate proaste la învățătură și nu iese în evidență prin nimic bun, atunci face ce e cel mai ușor, printr-un comportament agresiv. Alteori, e vorba de o rerimare a agresivității acasă, iar atunci spațiul de exprimare devine școala sau locul de joacă. Poate fi vorba și de un abuz acasă, fizic, verbal, emoțional, iar copilul se manifestă și el la fel de violent, dar într-un alt cadru, acolo unde poate. Lipsa modelului patern (fie c` tatăl este o figură ștearsă în familie, fie că nu e prezent) determină copilul să caute alte repere ale masculinității și ia modele din anturaj sau își face idoli, dar aceștia n-or să fie niciodată Shakespeare sau Einstein, că nimeni nu poate fi ca ei peste noapte, ci niște personaje puternice, care să arate masculinitate și pe care să poată să-i copieze prin căi facile, violența și agresivitatea fiind mereu la îndemână.
Ce sfaturi aveți pentru părinți?
O, și aici e mult de spus! În primul rând, le-aș recomanda să îndrume copiii spre consilierul școlar și psiholog. În cabinet, pot fi consiliați vocațional, descoperite aptitudinile și valorificate, dar pot fi preîntâmpinate și anumite probleme sau discutate imediat ce apar. Copiii au probleme la fiecare vârstă și uneori se deschid mai ușor în fața consilierilor decât a părinților. În al doilea rând, le sugerez să participe la workshopuri și să se instruiască în meseria de părinte. Doamne, sunt atât de multe lucruri pe care, dacă le-ar ști un părinte, lumea ar fi mult mai bună!
Despre ce lucruri e vorba?
Lucruri simple, pe care oricine le poate face, doar că nu le dai importanța cuvenită sau nu te gândește la ele. Cel mai important este ca un părinte să conștientizeze nevoia de dragoste a copilului. Până la trei ani, copilul nu are dimensiunea materială, el n-are nevoie de haine de firmă, o mie de jucării sau o tonă de dulciuri, ci de dragoste, de timp petrecut cu părintele, timp calitativ și subliniez acest aspect. Asta vreau s` le spun părinților care vin la cursurile mele, dar și studenților: să se joace activ cu copilul, nu doar să stea în aceeași cameră cu el și să facă lucruri diferite. Să te joci cu copilul, să creezi o poveste, să intri în pielea personajului reprezintă un mod de instruire pentru cel mic, facilitează o legătură emoțională puternică între părinte și copil, dar constituie și un mod de meditație activă, de relaxare profundă pentru părinte. E ca atunci când îți încarci bateriile.
Vor părinții să se joace în acest fel?
Le dau exemplul meu – am participat la un curs de psihodramă și noi, adulții, psihologi, ne-am jucat. Ne-am ales o păpușă și am devenit personajul respectiv. A fost o experiență extraordinară care merită încercată pentru a fi înțeleasă pe deplin. E important să retrăiască copilul din el, de acolo ne putem lua energia! În plus, prin joc, învăț părinții să-și observe copilul, să vadă ce simte – alegându-și, de exemplu, vrăjitoarea e semn că e supărat sau că nu poate să-și exprime altfel furia sau anxietățile – și să-l încurajeze s-o facă. Prin desen, poate ajunge mai ușor la sufletul copilului, la preocupările sau temerile lui. Poate fi vorba de o gelozie fraternă, de o nevoie mai mare de afecțiune pe care, în mod obișnuit, părintele nu o bagă de seamă.
Am tot vorbit despre ce faci pe plan profesional, dar restul timpului cum ți-l petreci?
Îmi place să fac sport, alerg, fac arte marțiale, merg la sală, mă plimb cu bicicleta, sunt foarte activă. Paradoxal, de când am programul foarte încărcat, mă organizez mai bine. Când e mai lejer, am tendința să amân lucrurile.
Grădinăritul mă relaxează foarte tare. Îmi place să-mi aranjez singură grădina, iubesc florile. Am doi câini, un lup și un maidanez. Dimineața, îmi place să-mi savurez micul dejun jucându-mă cu ei. Cu lupul alerg, când mă vede în echipament, dă din coadă („plimbare?“), dar maidanezul este deosebit, e dulce, recunoscător, nu știu să descriu, îi sfătuiesc pe toți cei care pot să adopte un maidanez s-o facă!
Multe alte articole despre familie, sarcina și copii!
Articol preluat din ediția de iunie 2014 a revistei Femeia.
Text: Luminița Tăbăran
Foto: Vlad Stănescu