Mama Lucia are sub aripa ei cinci năzdrăvani frumoși, cu vârste între patru și 11 ani. La fel ca ea sunt alte 28 de femei din cele trei centre SOS Satele Copiilor România.
De 23 de ani de când este mamă socială, Lucia a făcut mari două generații de copii lipsiți de grija părintească, iar acum o pregătește pentru viață pe a treia. A fost șansa lor la un drum mai bun: au mers la școală, au o meserie, și-au întemeiat propria familie. O sună des, iar la sărbătorile de peste an, ei se întorc la mama Lucia cu recunoștință. Mi-am dorit să-i aflu povestea și, chiar dacă mi-a fost greu să înțeleg ce înseamnă să-ți pui viața în slujba generozității, am înțeles, după interviu, că spiritul de sacrificiu nu e atributul oricui, însă fiecare dintre noi l-ar putea încerca uneori.
Resurse neobosite
„Mă trezesc în fiecare dimineață la 6, ca să-mi beau cafeaua liniștită, să vorbesc cu florile, să-mi fac tabietul. La 7 fără 20, încep să scol trupa pentru a-i pregăti să meargă la școală, le dau micul dejun, pachețelul, se îmbracă, le pun ghiozdănelul în spate. Rămâne mezina, pe care o trezesc un pic mai târziu și o duc la grădiniță aici, în sat. Când mă întorc, fac mâncare și merg la cumpărături. Gătesc în fiecare zi felul doi, în funcție de ce le place. Încerc să-l fac cât de cât sănătos, mă chivernisesc din bugetul pe care îl avem. E bine ce fac, pentru că se vede pe ei“, îmi prezintă mama Lucia programul zilnic. Pe lângă toate aceste activități, ea împarte timpul astfel încât să meargă la cluburi – cu unul la balet, cu altul la desen – și să facă lecțiile cu fiecare. Îi lasă câte o jumătate de oră la calculator, după merit. „Nu mi s-a întâmplat să nu pot să-i țin în frâu“, spune ea. Dacă apar momente dificile, nu ezită să ceară sfatul echipei de psihopedagogie care lucrează în sat. Seara, după 11, prinde un pic de timp pentru o emisiune preferată sau o carte. Când are zile libere, există tanti, un fel de mătuși care îi suplinesc munca. Concediul îl anunță din timp și-l petrece adesea la băiatul ei, stabilit în Spania, dar au fost veri când a mers la mare tot cu copiii din sat.
Începuturile
Până în anii ’90, Lucia a fost controlor de calitate la IPRS Băneasa. După Revoluție, fabrica s-a desființat. Divorțată și cu un băiețel de 12 ani, ea a fost nevoită să se reorienteze. Îmi spune că, printr-o întâmplare fericită, a dat de un anunț într-un ziar. „Căutăm persoane fără obligații familiale, care vor să-și schimbe modul de viață, să ofere dragoste și îngrijire unor copii abandonați sau cu risc de a fi abandonați“, reproduce ea din memorie conținutul anunțului. „Eu aveam de oferit, nu m-am descurajat chiar dacă aveam un băiețel al meu. Iubesc mult copiii. Mi-am dorit să devin medic pediatru. N-a fost să fie așa.“ A mers la interviu și a fost acceptată în primele 16 din peste 300. Era vorba de SOS Satele Copiilor România, unde urma să aibă profesia de mamă socială. După faza interviurilor, au urmat doi ani de specializare: un an de cursuri de sociologie și pedagogie cu profesori străini și un an de practică în centre de plasament. Ce a văzut la leagănele de copii n-a făcut-o să dea înapoi, ci a îndemnat-o mai mult să ajute. Și-a luat băiatul și a locuit alături de ceilalți copii. „Eram conștientă la ce mă supun, pentru că, vă dați seama, prea mult timp pentru el nu am avut.“ Au fost șase, apoi a avut chiar și opt. Cum plecau la comunitate, veneau alții. Nu treceau șase luni. Așa ar fi trebuit. „Marea provocare este să pregătești copiii că le vin alți frățiori. Se crease o relație cu cei care au plecat. Am avut o perioadă destul de grea când a plecat băiatul meu dintre ei. Ei îl considerau fratele lor mai mare.“
Omul reper
Fiecare mamă locuiește permanent în sat, unde există mai multe case, îi crește de la 2-3 la 14-16 ani, când fiecare începe să-și facă drumul lui, spre o meserie sau chiar o facultate. După ce pleacă din casă, sunt transferați la comunitățile de tineri (apartamente închiriate de organizație), unde duc o viață semiindependentă. Învață să gătească, să gestioneze un buget, să-și organizeze timpul. Deși mari, sunt în continuare supravegheați și susținuți de SOS. O echipă de psihopedagogi stă cu ei, în ture. „Nu au fost copii care să-și fi dorit să plece din casă la familiile biologice, ci copii care nu au vrut să plece la comunitate. Unii se sperie de responsabilitățile mari.“ Până să devină adulți, organizația încurajează reintegrarea lor în familiile biologice. „Le căutăm părinții și întreținem relația cu familia. La mine nu s-a întâmplat, pentru că nu au avut la cine să se întoarcă, dar s-a întâmplat la alte mame.“ În ce privește provocările meseriei de mamă socială, cea mai dificilă situație de gestionat a fost abandonul școlar. „Au fost unii care s-au influențat și nu mai voiau să meargă la școală. Nu i-am lăsat. Trebuie să-i faci să înțeleagă că școala nu e o alegere, trebuie făcută, altfel nu evoluăm.“ În momente delicate, se consultă cu celelalte mame, se întâlnesc, merg la film împreună. Unele proaspăt angajate vin să-i ceară sfatul. „Suntem ca într-o familie. Cea mai mare mulțumire e că au reușit să-și găsească un drum în viață“, se mândrește ea. A rămas singura mamă din sat din prima generație de șase mame – unele au plecat, altele s-au pensionat. „Cred că înțelegerea, deschiderea mea, modul în care am știut să-i întâmpin pe copii m-au apropiat de ei.“ Nu știe să-mi spună ce a supărat-o cel mai tare în cei 23 de ani, dar recunoaște că i-a fost greu de multe ori, dar nu s-a gândit niciodată să renunțe. „Am început un lucru, trebuie să-l duc până la capăt.“
O familie iubitoare pentru fiecare copil
Istoria SOS Kinderdorf International (una dintre cele mai mari organizații nonprofit din lume, cu sediul central în Austria, din care face parte SOS Satele Copiilor România) a început în urmă cu 60 de ani, când medicul Hermann Gmeiner a găsit o soluție pentru copiii rămași fără adăpost după război și le-a asigurat un mediu cât mai apropiat de cel familial. Organizația a fost nominalizată, în ultimii ani, la Premiul Nobel pentru Pace.
SOS Satele Copiilor România funcționează în trei centre, București, Sibiu și Bacău, ocrotind peste 1.000 de copii care, din diverse motive, nu mai pot trăi alături de familiile biologice. Funcționează de 24 de ani și face parte dintr-o rețea caritabilă prezentă în 134 de state.
Dacă dorești să devii mamă socială, poți urma cursurile Școlii de Mame SOS. O femeie poate deveni o mamă socială până la 45 de ani, iar cea mai tânără are 24.
Poți sprijini și tu copiii în dificultate devenind voluntar al organizației sau direcționând 2% din impozitul pe venit.
Citește și:
Părinţi şi copii, prieteni pentru toată viaţa
Femeile cu multi copii imbatranesc incet
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.9/05.03.2015
Autor: Lidia Năstase
Sursa foto: Radu Vintilescu