
Nu puține sunt situațiile în care la cină apar invitați neașteptați, sau în care gospodinele nu au suficient timp să pregătească mâncăruri sofisticate. Preparatele pe bază de paste și carne de pui nu numai că sunt delicioase, ci sunt și foarte ușor de pregătit.
Rețeta de paste cu pui și sos roșu este îndrăgită de membrii familiei, de persoane de toate vârstele, este ușor de asimilat și foarte gustoasă.
Ce ingrediente sunt neceasare pentru a prepară rețeta de paste cu pui
Pentru a pregăti rețeta de paste cu pui și sos roșu sunt necesare 700 de grame de piept de pui La Provincia proaspăt. De asemenea, sunt necesare 400 de grame de paste penne din grâu dur, doi ardei grași roșii, doi morcovi, cinci roșii mari de grădină și 150 de grame de ciuperci champignon.
De asemenea, este nevoie de 3 căței de usturoi care dau gust și savoare preparatului, de o cană de parmezan ras, dar și de câteva linguri de ulei de măsline, sare și piper după gust și un fir de busuioc pentru aromă.
Cum prepari pastele cu pui și sos roșu – rețeta preferată a mofturoșilor?
Atunci când în familie sunt mofturoși, copii mici care nu acceptă chiar orice preparat pe care îl consumă adulții, pastele cu pui și sos roșu reprezintă alegerea perfectă. Acestea sunt sănătoase, au legume bine “ascunse” și sunt foarte delicioase.
- Pregătește pieptul de pui
Se taie pieptul de pui în fâșii și se pune la prăjit în tigaia încinsă cu ulei de măsline. Se adugă sare, piper și se așteaptă că pieptul să se rumeneasca.
- Pregătește legumele pentru sos
În timp ce puiul se rumenește, gospodinele pot pregăti legumele pentru sosul roșu. Se spală și se taie ardeii în felii subțiri, se taie roșiile cuburi, se dau pe răzătoare morcovii, se taie ciupercile mărunt și se curată și se zdrobesc cățeii de usturoi.
Legumele se pun la încins în tigaie cu uleiul de măsline și busuiocul. Se lasă la fiert la foc mic până se îngroașă sosul.
- Pregătește pastele
Într-o cratiță cu apă fierbinte cu sare se adaugă pastele, se lasă la fiert și se scurg. Se trec pe sub jet de apă rece înainte de a fi puse în tigaia în care se află sosul.
- Finalizează preparatul
La final, pastele se adaugă alături de carnea prăjită în tigaia cu sos și se amestecă la foc mic vreme de 3 minute.
Se servesc calde, cu parmezan ras deasupra.
Pastele cu pui și sos roșu – un prânz sănătos pentru toate femeile care țin dieta balerină
Dieta balerină este preferată de femeile care doresc să arate bine și sunt convinse că pot să o țină. Această dietă nu permite consumul de orez, pâine sau zahăr, acceptă consumul de legume și de carne de pui, fructe și salate de crudități.
De asemenea, în principiile acestei diete sunt incluse și evitarea băuturilor ce conțin zahăr sau îndulcitori, proteinelor de mai multe tipuri la aceeași masă, iar cosumul de lichide trebuie să fie de 8-10 pahare pe zi.
Sursă: Digital Metrics
Sursă foto: Pixabay