Adeseori, folosim recompensele pentru a ne determina copiii să aibă un comportament corect. Le promitem ciocolată, jucării sau desene animate dacă sunt cuminţi, nu cer multe lucruri când îi luăm în supermarket cu noi, dacă nu fac crize de plâns când trebuie să plece de la un prieten, dacă mănâncă tot din farfurioară etc. Să recunoaştem, "mita" este strategia cea mai simplă şi care dă rezultate. Cu toate acestea, sistemul de recompense are şi neajunsuri, se demonstrează într-un articol publicat pe site-ul Parents.com.
Recompense – motivaţie: studiu de caz
Exemplul de la care se pleacă este următorul: Alex este o fetiţă care învaţă să folosească oliţa. Pentru a avea succes, părinţii i-au oferit de fiecare dată când făcea pipi la oliţă o bucăţică de ciocolată. Într-o zi, nu au mai avut ciocolată şi i-au propus micuţei Alex un joc în care ea ar fi trebuit să-şi imagineze (să se prefacă) că a primit ciocolata. Nimic mai simplu: Alex s-a aşezat pe oliţă, apoi s-a ridicat, dar în oliţă nu era nimic. "Ce s-a întâmplat", a întrebat-o tatăl ei? "M-am prefăcut că am făcut pipi!", a răspuns Alex.
Concluzia: Micuţa Alex este o fetiţă tare isteaţă, care ştie exact cum funcţionează sistemul de recompense, iar lucrul acesta se întâmplă în foarte multe cazuri (deci, nu are rost să ne gândim că reuşim să-i ducem de nas, că nu e aşa…). În plus, spun psihologii, sistemul de recompense funcţionează doar pe termen scurt.
"Este adevărat că recompensele îi motivează pe oameni să facă diverse activităţi", spune Edward Deci, citat de Parents.com, profesor de psihologie la Universitatea din Rochester. "Dar dacă acest comportament devine dependent de recompensele primite, el încetează când recompensele se opresc", spune prof. Deci. De pildă, uită-te la tine – mergi la serviciu ca să câştigi bani, dacă nu îţi mai primeşti salariul, te opreşti.
Utilizarea recompenselor pe post de mită este eficientă pe termen scurt, în situaţii de criză – când trebuie să-ţi opreşti copilul din plâns în avion sau în locuri publice, dar nu te baza că acestea ajută în vreun fel la construirea caracterului copilului.
Motivaţia pe termen lung
Pe termen lung, mecanismul este oarecum mai dificil şi sensibil. Practic, trebuie lucrat cu acele lucruri care-i dau un sentiment de împlinire şi satisfacţie interioară şi de durată. Nu-l ajuţi să înveţe, să fie un om corect, de caracter… cu o ciocolată, nu? Mult mai profund, de durată şi de impact este sentimentul de satisfacţie pe care îl încearcă atunci când învaţă o nouă deprindere sau când simte plăcerea lucrului bine făcut. "Când un copil învaţă să meargă cu bicicleta, el este atât de încântat de noua lui abilitate şi dornic de a merge pe bicicletă, încât cu greu poate fi convins să se oprească", spune dr. Eileen Kennedy – Moore în articolul luat în discuţie. "Sentimentul de control este extrem de motivant . "