Ca adulţi, ştim să deosebim o zi de sărbătoare de o zi obişnuită şi, în principiu, avem cu toţii cam aceleaşi criterii de categorisire. Cunoaştem, de asemenea, „regulile“ fiecărui tip de sărbătoare în parte, ritualurile specifice, interdicţiile impuse de religie sau de tradiţie. Unii dintre noi le respectă, alţii nu, dar cu toţii suntem conştienţi de existenţa lor.
De sunt speciale?
Sărbătoarea este o ocazie de a ne manifesta iubirea pentru cei din jurul nostru, bucuria de a trăi şi de a fi împreună, recunoştinţa faţă de cei care ne-au fost alături la greu; sărbătoarea este, astfel, o zi specială, în care sufletul nostru, întreaga fiinţă, vibrează.
Ritualurile festive (fie că este vorba despre tradiţiile culinare, vestimentare, casnice, fie că este vorba despre ritualurile religioase) ne ajută să intrăm în sărbătoare, să atingem acea stare de bine, să simţim acel „deosebit“ al zilei pe care o sărbătorim.
Ce sunt sărbătorile?
Copiii însă, de multe ori, ne întreabă miraţi: „dar ce este aia o sărbătoare?“. Şi nu fiindcă nu ar fi capabili să simtă acea vrajă a sărbătorilor. Dimpotrivă. Pentru ei fiecare zi este specială, fiecare zi este magică, fiecare zi le aduce fericirea.
„Regulile“, ritualurile sunt făcute, în principiu, pentru cei mari, care nu mai reuşesc, datorită zbuciumului vieţii, să se ridice fără sprijin la trăirile sufleteşti maxime pe care le presupune sărbătoarea. Şi atunci, ne punem întrebarea: cum putem noi să-i învăţăm pe copii ce este o sărbătoare? Nu cumva ar trebui să ne înveţe ei pe noi?
Ce este de făcut?
• Lasă copiii să se manifeste aşa cum simt, nu le schimba brutal rutina; nu insista pe vorbe precum „Azi este sărbătoare, trebuie să faci curat în cameră!”, nu vei face altceva decât să îi îndepărtezi de sărbătoare, să ajungă nişte copii şi mai apoi adolescenţi plictisiţi de rubedeniile strânse în jurul mesei, enervaţi că li se strică rutinele – întâlnirile, hoinărelile, ţinuta preferată ş.a.; lasa-i să descopere alături de voi ritualurile ce însoţesc fiecare sărbătoare; din buni privitori vor deveni încet, încet, buni şi cu drag săvârşitori;
• Încercaţi să vă apropiaţi voi, cei maturi, de modul lor de a simţi viaţa, bucurându-vă pentru fiece fleac apărut în calea voastră, de jocurile „de-a cucu-bau“ sau „de-a v-aţi ascunselea“, de jocurile de cuvinte inventate de cel mic, de râsul lui, de îmbrăţişarea lui, chiar dacă aceasta vă ţine din treabă.
• Lasăi totul să decurgă cât mai natural; implică-te în ritualurile sărbătoreşti cu tot sufletul; astfel, cel mic ţi se va alătura firesc şi vă veţi bucura împreună de venirea sărbătorilor; în acest fel, la trecerea de la copilărie la maturitate nu va exista nici o traumă legată de imposibilitatea de a mai simţi sărbătoarea ca „altădată“.