
Discutiile in contradictoriu intr-o casa pe tema petrecerii timpului liber, impartirii sarcinilor in gospodarie sau banilor cheltuiti pe diverse lucruri sunt destul de des intalnite in orice familie. De cate ori nu ai auzit sau poate chiar ai rostit replici de genul „Iar si-a luat al meu nu stiu ce scule de pescuit. De parca nu-i ajungeau cele pe care le avea deja!” sau „Aseara am vazut filmul doar in pauza meciului!”.
Cu siguranta ca si barbatii au obiectiile lor: prea multe haine, cosmetice, telenovele, prea mult timp la cumparaturi etc. Dar daca stai sa te gandesti obiectiv, la rece, vei constata ca de fapt fiecare are mofturile si pretentiile lui si ca fiecare dintre noi se simte mai mult sau mai putin indreptatit sa-si satisfaca mai intai dorintele lui proprii si apoi pe ale celorlalti. De aici si discutiile. Insa – cu putina bunavointa si intelegere din partea tuturor partilor implicate – se poate ajunge la un consens satisfacator pentru toata lumea.
Bugetul casei
Banii reprezinta poate subiectul de la care pornesc cele mai multe dispute. Mai ales daca acestia nu par a fi niciodata suficienti si mai ales daca cei doi parteneri de viata au castiguri foarte diferite, in sensul ca unul dintre cei doi castiga semnificativ mai mult decat celalalt. De aceea, administrarea banilor si responsabilitatea fiecaruia in casa ar trebui stabilite foarte clar.
Sunt familii in care cei doi parteneri prefera sa plateasca fiecare numai anumite cheltuieli, fara a pune banii in comun. De exemplu, el plateste toate facturile si ea este responsabila cu aprovizionarea. Alte cupluri prefera sa puna banii la un loc pentru toate cheltuielile – casa, copii, concedii. Cel mai bine este sa discutati cu calm si sa gasiti o modalitate care sa va convina amandurora.
Cine sta mai mult cu copiii?
Desigur ca, odata cu viata de familie, ideea de timp liber numai pentru tine sau pentru voi doi a cam disparut. De mult nu ati mai petrecut o seara cu prietenii? Ce puteti face? Daca va permiteti o bona si aveti incredere in ea, atunci e simplu. Daca aveti bunici la care sa apelati oricand, e si mai bine.
Aveti insa grija – nu-i faceti nicio clipa pe copii sa simta ca voi nu va mai puteti distra din cauza lor si ca abia asteptati sa mai stati si fara ei. Ce sa mai vorbim de fraze de genul „Eu stau toata saptamana cu ei, azi e randul tau!”, rostite de fata cu copiii. Evident ca cei doi parinti trebuie sa petreaca amandoi un timp cu cei mici. Dar aceasta nu este o pedeapsa. Se pot gasi activitati comune care sa faca placere tuturor.
La fel, daca munca unuia dintre voi presupune mai putin timp liber pentru familie, copiilor trebuie sa li se explice ca parintele respectiv nu sta la fel de mult cu ei pentru ca e la serviciu, si nu pentru ca nu i-ar iubi. Important este ca micutii sa petreaca un timp cu ambii parinti odata oricat de mult se poate, si nu doar cand cu mama, cand cu tata.
Mofturile la masa
Probabil ca te gandesti de multe ori ce sa mai gatesti ca sa manance toata lumea fara sa inceapa sa aleaga din farfurie legumele si sa le dea la o parte! Degeaba le explici ca legumele si fructele sunt sanatoase si le fac bine, iar dulciurile le strica dintii. „Nu vreau, nu-mi place!” devine refrenul din bucatarie. Ce poti face?
O metoda ar fi sa-i implici pe copii in pregatirea mesei atunci cand timpul iti permite. Sunt mult mai dispusi sa guste ce au pregatit ei. Sau le poti oferi mancarea preferata cu conditia sa ia macar si cateva inghitituri de salata. Sigur ca e nevoie de rabdare si de nervi tari, dar nu ceda! Este spre binele lor. Noi mancam impreuna de obicei seara si in weekenduri. Ca sa evit mofturile la masa, hotaram din timp ce sa gatesc. Fiecare are voie sa aleaga, pe rand, un fel preferat. Eu aleg supa sau ciorba, tati alege felul doi, iar cei mici desertul – care se primeste daca primele doua farfurii raman goale.
Seara aleg copiii – pastele sunt preferatele lor. Iar in timpul saptamanii nu se prea discuta si nu se accepta mofturile. Cui nu-i convine ce avem la masa de seara se culca cu burtica goala! (Monica Tudose, Curtea de Arges)
Televizorul
Una din marile dispute o reprezinta cea pe tema vizionarii diverselor programe la televizor. In timpul saptamanii, cand programul fiecaruia este destul de aglomerat cu activitatile zilnice, problema poate nu este chiar atat de grava. Insa in weekenduri e alta poveste. Copilul vrea sa se uite la desene, tata vrea sa vada emisiunea de pescuit, iar mama ar viziona o emisiune culinara.
Sigur ca mai multe televizoare in casa ar rezolva partial problema. Insa ca fiecare sa stea in alta camera singur nu ar mai insemna o activitate de familie. Poate ajungeti la un compromis. In weekend, daca chiar vreti sa va uitati la televizor in loc sa iesiti din casa, consultati inainte programul TV si alegeti-va fiecare cate o emisiune. Sau poate gasiti ceva interesant pentru toata familia – o comedie, de exemplu. Si atunci asezonati vizionarea cu un platou cu fructe sau cu un castron cu floricele. Si poate chemati si niste prieteni. Si distractia este garantata.
Cumparaturile
Cand vine vorba de cumparaturi, exista de multe ori discutii. De ce? Pentru ca tie iti place sa te uiti in liniste la tot ce cumperi si chiar si la ce nu trebuie sa cumperi, iar el cumpara repede tot ce e pe lista si gata! Si mai este si copilul, care vrea sa mai stea un pic la raionul cu jucarii. Ar fi ideal sa poti face cumparaturile in timpul saptamanii si sa lasi zilele libere pentru activitati mai placute. O solutie ar fi ca doar unul dintre voi sa mearga la cumparaturi. Sau, inainte de a intra in magazin, sa stabiliti clar: cumparati ce este pe lista si va mai uitati 10 minute si la jucarii. Si pe urma mergeti in parc sau la un film.
Mie imi place sa ma duc singura la cumparaturi. Asa reusesc sa cumpar in liniste tot ceea ce trebuie si evit si mofturile copiilor, care de fiecare data vad un lucru nemaipomenit si de care au neaparata nevoie, dar care este uitat imediat ce a fost achizitionat. Ca sa nu mai pomenesc de tentatiile de la casa – ciocolatele, gume etc. Cand trebuie sa iau si copiii cu mine si sunt doar eu cu ei, le spun ca fiecare are voie sa-si ia ce vrea in valoare de 5 lei. Si ca banii pe care-i avem la noi ajung sa platim doar ce este in cos. De obicei, ei se uita la jucarii cu tati, iar eu imi vad linistita de treaba. De cele mai multe ori, reusim sa terminam cumparaturile fara scandal. (Adriana Zarnescu, Brasov)
Hobby-urile
Este minunat atunci cand pasiunea unuia dintre voi e acceptata si impartasita si de ceilalti din familie si cand aceasta va face sa petreceti mai mult timp impreuna si intr-un mod placut. Chiar daca pasiunea respectiva este doar a unuia dintre voi, aceasta nu inseamna ca ceilalti membri ai familiei nu o pot adopta – e posibil sa invatati toti sa schiati, sa inotati, sa va plimbati cu rolele sau cu bicicletele, iar cand copiii mai cresc puteti incerca drumetiile.
Nu uitati ca voi sunteti cei care trebuie sa fiti un exemplu pentru copii. Incurajati-i sa incerce cat mai multe lucruri pentru a descoperi ce le place cu adevarat.