Sporturi de iarnă pentru cei mici

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Sporturi de iarnă pentru cei mici

Ce este mai haios iarna decât un prichindel de câţiva anişori care schiază mai bine decât un adult începător? Sau decât un pui de om pe patine, care înconjoară patinoarul ca un artist în devenire?

De la 2 ani este pregătit …

să schieze ajutat de tine. Depărtează-ţi schiurile astfel încât cel mic să stea între ele. Alunecaţi uşor şi nu uita să-l apuci de subsuori pentru a-i oferi suport.

De la 3 ani este pregătit …

… să vă daţi împreună cu sania. Micuţul trebuie să stea în funduleţ, cu faţa înainte, şi nu pe burtă (copiii mici au capul mai mare, ceea ce îi face să fie mai predispuşi la leziuni ale gâtului). Alege o pantă cu înclinaţie dreaptă, iar înainte de a porni sania verifică să nu fie obstacole pe drum (alte persoane, copaci sau maşini).

Între 4 şi 6 ani este pregătit …

… să schieze singur. La aceste vârste, copiii îşi coordonează mai bine mişcările şi sunt pregătiţi să ia primele lecţii de schi. Cel mai bine, cu un antrenor de schi. Însă dacă şi tu sau tati ştiţi să schiaţi, îl puteţi învăţa chiar voi.

În acest caz, specialiştii recomandă tehnica „hula-hoop“. Mai exact, folosiţi un cerc de gimnastică în care intraţi tu şi puiul tău. Ţine-ţi copilul de la spate şi schiază uşor, ajutându-l să te imite. Depărtează-ţi schiurile cât mai mult şi lasă-i spaţiu să intre între ele. Odată ce a căpătat puţină încredere în el, poţi încerca un ham de schi. Acesta este echipat cu corzi pe fiecare parte, astfel încât viitorul schior să înainteze uşor şi să fie doar la cel mult patru metri şi jumătate în faţa ta.

Notă: majoritatea experţilor recomandă ca micuţii care învaţă să schieze să nu folosească beţe. În schimb, spune-i copilului să-şi ţină mâinile pe genunchi; îl va ajuta să-şi distribuie greutatea cum trebuie.

… pentru patinaj. Pentru prima lecţie, alege un patinoar din oraşul în care locuiţi; de preferat este să nu mergeţi la o oră de vârf, când este multă lume. La închirierea patinelor ţine cont că acestea trebuie să fie cu o jumătate de număr mai mari decât mărimea pe care cel mic o poartă la pantofi.

Înainte de a intra pe patinoar, mergeţi un pic pe podea cu patinele, apoi pe gheaţă, ţinându-vă de balustradă, pentru a învăţa cum să vă balansaţi. Când copilul capătă încredere în el, ia-l de mână şi ajută-l să alunece până când e pregătit să patineze singur. Dacă îi place cu patinele, poţi încerca să-l înscrii să ia lecţii.

Între 5 şi 8 ani este pregătit …

… pentru hochei pe gheaţă. Însă numai dacă cel mic are deja noţiuni de patinaj – ştie cum să alunece, cum să se oprească şi cum să se întoarcă. Alege un băţ de hochei care să nu depăşească bărbia copilului atunci când este pe patine. Puteţi să exersaţi şi să vă jucaţi de-a hocheiul pe gheaţă, iar dacă sportivul tău se arată interesat de joc, cel mai bine este să îl înscrii la o şcoală de hochei, pentru a învăţa regulile jocului.

De la 9 ani este pregătit …

… pentru snowboarding. Cel mai important este să îi iei o placă de o măsură potrivită (o poţi cumpăra sau închiria). Centrele de schi oferă şi lecţii de snowboarding pentru copii.

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 22 iulie 2026
De Ioana Bucur | 22 iulie 2026

O fotografie realizată în timpul festivităților de Ziua Națională a Franței a transformat un gest de câteva secunde într-un nou subiect de comentarii pe internet. Brigitte Macron a fost surprinsă într-o poziție nefirească, ușor rigidă, în timp ce se apleca în apropierea unui copil prezent la ceremonie. Privită separat de context, imaginea poate părea stânjenitoare. […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 25 mai 2026
De Ioana Bucur | 25 mai 2026

Maia Sandu a împlinit în acest weekend 54 de ani, iar odată cu aniversarea sa, în mediul online au reapărut mai multe fotografii rare din copilăria și adolescența liderului de la Chișinău. Imaginile au atras imediat atenția internauților, mai ales că puțini ar fi recunoscut-o pe femeia care astăzi este considerată una dintre cele mai […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp