Tulburarea reactiva de atasament este un subiect care a născut şi naşte numeroase controverse în rândul specialiştilor, fiind vorba de un diagnostic şi de un tratament greu de stabilit. Tulburarea afectează, în special, copiii care au fost neglijaţi sau abuzaţi în copilăria mică. Este vorba de copii cărora nu le-au fost satisfăcute nevoile afective de bază, de alinare şi, prin urmare, nu pot primi sau oferi afecţiune.
Tulburarea reactivă de ataşament se manifestă în două feluri, diametral opuse: există un tip inhibat şi un tip dezinhibat. Chiar dacă este vorba de manifestări diferite – introvertit şi extrovertit – problema este aceeaşi: copilul nu poate stabili relaţii de afecţiune.
Citeşte şi Magia imbratisarilor
Tulburarea reactivă de ataşament. Tipul inhibat
Copilul refuză să stabilească relaţii afective cu aproape oricine.
Semne:
- evită contactul vizual;
- apar dificultăţi în a fi alinat;
- preferă să se joace singur;
- evită contactul fizic şi nu stabileşte contact cu alte persoane;
- pare mereu îngrijorat;
- se implică în comportamente de autoliniştire.
Citeşte şi Tinutul in brate, atingerea si mangaierea nu sunt doar forme de alint
Tulburarea reactivă de ataşament. Tipul dezinhibat
Spre deosebire de tipul inhibat, în acest caz copilul pare ultra-sociabil. El stabileşte relaţii, superficiale şi nepotrivite, cu aproape oricine, inclusiv cu străinii.
Semne:
- adeseori merge după străini (în loc să evite persoanele străine);
- caută alinare din partea străinilor;
- solicită mai mult ajutor decât are nevoie în rezolvarea sarcinilor;
- comportament copilăros inadecvat;
- pare nerabdator.