Intr-o prima etapa, psihologul te ajuta sa intelegi cauzele organice (sau psihice) care au dus la pierderea sarcinii (etapa in care colaborarea psiholog-ginecolog este foarte importanta), pentru ca ulterior, in faza a doua, terapia sa presupuna sustinerea comportamentelor adecvate depasirii situatiei de criza.
A cui e vina?
Sentimentul «de doliu» se asociaza cu ideea de culpabilitate, extrem de puternica in aceste cazuri: «Eu nu sunt in stare sa pastrez viata copilului meu!» Aceasta culpabilitate poate fi mult mai puternica decat dupa pierderea unui parinte, al unui sot sau frate. De aceea, apelul la psiholog este necesar pentru a depasi trairile negative asociate avortului spontan.
Discutiile cu psihologul permit femeii care a suferit un avort sa inteleaga ce i s-a intamplat, care sunt cauzele. Cel mai frecvent, cauzele care duc la un avort spontan sunt de natura genetica, deci, independente de vointa mamei. Daca femeia va intelege acest lucru, va accepta ceea ce i s-a intamplat si ii va fi mult mai usor sa mearga mai departe.
„N-am avut probleme, doar greturi. In saptamana 32 n-am mai simtit miscarea fetitei, uneori burta avea forme de la rotund la oval si m-am dus la spital unde s-a constat lipsa batailor inimii. Rezultatul autopsiei- cauza mortii necunoscuta. Analizele mele le-am repetat, toate erau bune. Am cautat pe internet si am aflat ca la o treime din decesurile in uter nu se cunosc cauzele.
Deci nu se stie nimic… intre timp trebuie sa traiesti si sa te uiti la lucrusoarele copilului care nu este in fiecare zi si noapte. Nu-ti vine sa crezi ca asa ceva se poate intampla cand analizele mamei sunt bune, controalele din timpul sarcinii nu arata nici o problema, stilul de viata este cel corect, cel recomandat”.(Luciaand)
Sfatul expertului: Anda Pacurar, psihoterapeut
„Intr-adevar, in fata unei asemenea drame cauti dovezi, cauti motive sa intelegi de ce. E un prim pas spre acceptare. E firesc sa fii indurerata, sa traiesti aceasta perioada de doliu, nu incerca sa ignori ceea ce simti si nici nu incerca sa gasesti exact cauza pentru a incerca sa previi. Stii deja ca e greu.
Cand te simti pregatita apeleaza la un ritual de despartire, desparta-te de lucruri, de poze, lasa copilul sa odihneasca in pace. Iar tie acorda-ti timp. Nu fa din deplangerea copilui sau din dorinta e a avea un nou copil un scop in viata. Incearca sa-ti concentrezi atentia spre altceva, relatii cu prieteni, cu cei dragi.
Iar cand va fi sa fie alt copil fii increzatoare, nu fi excesiv de atenta, ingrijorata si apoi hiperprotectiva. Ceea ce ti s-a intamplat este o drama, dar nu inseamna ca trebuie sa se repete sau ca tu trebuie sa faci ceva anume pentru a evita. Vorbeste cu femei care au trecut prin astfel de experiente si vezi ce le-a ajutat”.
Un fapt mai putin cunoscut, este ca avorturile nu au numai cauze organice. Ele pot avea si cauze psihice. Sunt cazuri in care femeile isi doresc copii, dar, in subconstient, exista un motiv care le face sa refuze maternitatea: relatia de cuplu nu functioneaza sau a fost impresionata de istorii de viata despre mame cu viata foarte grea etc.
De aceea, cand avorturile spontane nu au o cauza organica bine precizata, putem presupune ca este vorba despre o somatizare – organismul refuza sa pastreze sarcina. Trairile post-avort sunt insa la fel de puternice, de dramatice, iar medicul ginecolog impreuna cu psihologul trebuie sa o ajute pe femeia atat de greu incercata sa depaseasca criza.
Terapia in aceste cazuri este, de obicei, de mai lunga durata, pentru ca trebuie gasite cauzele care o fac pe femeie sa-si refuze maternitatea. Incet, incet, ea va descoperi evenimentele de viata care au traumatizat-o si au facut-o sa spuna NU sarcinii.
Cine te poate ajuta?
Este evident ca intr-un cuplu unit, care isi doreste copii, pierderea unei sarcini provoaca suferinta si barbatului. Insa nu se poate pune semnul egalitatii intre trairile celor doi, caci femeia este cel mai afectata.
Orele de terapie sunt relativ scumpe si, de regula, nu-ti poti permite sa te vezi cu psihologul mai mult de 2-3 sedinte pe saptamana. De aceea, terapia include ca pilon esential de sustinere pe sot sau pe partenerul de viata – daca acesta este o persoana echilibrata, iar cuplul este unul matur, bine sudat.
Terapia de familie devine necesara in situatii mult mai complicate, de pierderi de sarcina repetate, cand sentimentul de doliu se accentueaza „progresiv”. Sotul este intr-adevar pilonul de baza, insa, in astfel de cazuri, e bine sa fie implicata chiar toata familia – parintii, eventual si socrii. Suportul cel mai important vine insa din partea propriilor parinti.