Esti aici
Femeia.ro > Familie > Psihologie > 8 motive pentru care familia iti prelungeste viata

8 motive pentru care familia iti prelungeste viata

happy family

Ce poți să faci pentru pacea lumii? Du-te acasă și iubește-ți familia! (Maica Tereza)

Să ai grija altor persoane, cu toate responsabilitățile care decurg din asta, să te trezești zilnic cu noaptea-n cap, să gătești creativ și gustos în fiecare săptămână și să fii ultima care merge la culcare nu sunt cele mai ușoare sarcini din lume. Dar familia este locul unde se împart nu doar greutățile, ci și (mai ales) bucuriile.

Deși există prietenii pe viață, de cele mai multe ori, acestea sunt de conjunctură, în funcție de vârstă, interese, pasiuni și preocupări. Prietenii vin și trec, însă familia îți va fi alături în orice clipă a vieții. Unde mai pui că, potrivit statisticilor, persoanele căsătorite trăiesc mai mult. Un studiu american arată că rata mortalității în rândul bărbaților singuri este cu 250% mai ridicată decât în cazul celor însurați, în timp ce în rândul femeilor necăsătorite aceasta crește cu 50%. Mai mult, în timp ce căsătoria poate scădea riscul apariției cancerului, persoanele celibatare petrec un timp mai îndelungat în spital și prezintă un risc sporit de deces după o intervenție chirurgicală.

Beneficii ale traiului în comun

1. Fericire. Se spune că fericirea e o stare de spirit și mulți se plâng că n-o mai pot atinge. Însă starea de bine e mult mai ușor de experimentat în doi. E de ajuns ca unul din voi să facă o glumă bună ca stresul și anxietatea acumulate peste zi să dispară! Alături de familie, redescoperi bucuria lucrurilor mărunte – primii pași ai copilului sau satisfacția pe care o citești pe chipul său după ce a degustat prăjitura preferată, pregătită de mâinile tale pricepute.
2. Confort sufletesc. Când simți cum greutatea lumii îți apasă umerii și nu mai poți duce greul de una singură, unde te întorci? Există un loc sigur, unde ușa îți e mereu deschisă: în familie. E de ajuns să vezi decorul familiar, să simți mirosul lucrurilor și al oamenilor dragi din încăpere, și grijile, îndoielile devin tot mai îndepărtate. Confortul care te cuprinde nu se datorează locului numit „acasă“, ci oamenilor care-l populează. S-a demonstrat științific că îmbrățișările celor dragi și zâmbetele de întâmpinare sunt tot ce ai nevoie pentru a te simți bine.
3. Apartenență. Ți s-a întâmplat vreodată să simți că nu-ți găsești locul nicăieri, că nu te acceptă și nu te înțelege nimeni? Nu același lucru se întâmplă într-o familie. Când te întorci acasă, știi că acolo te așteaptă jumătatea sufletului tău, cel cu care împarți bucurii și tristeți, dar și copiii – o miniversiune a ta. Dacă în copilărie și adolescență tânjeai după libertate, acum, nevoia de apartenență, dependența emoțională a unuia față de celălalt, e mai dulce decât rebeliunea fără cauză.
4. Siguranță. Știi senzația aceea pe care o încerci când cineva te învelește cu o pătură moale și caldă în serile reci de iarnă? Același lucru îl reprezintă familia – aici te simți protejată, simți că nimic rău nu ți se poate întâmpla, aici ești la adăpost de știrile negative de la televizor, de tot ce se petrece rău în lume.
5. Stabilitate financiară. Se spune că, acolo unde mănâncă o gură, pot mânca și două. Chiar dacă standardele societății moderne nu sunt atât de simpliste, proverbul păstrează (încă) o urmă de adevăr. La prima vedere, întreținerea unei familii necesită un buget extins, însă bunurile comune pot fi folosite de mai mulți membri. De asemenea, în caz că unul dintre ei trece printr-o afecțiune care necesită repaus la pat, un altul (mătușa sau bunica ori partenerul de viață) îl poate îngriji, fără să fie nevoie de spitalizarea costisitoare. Pe de altă parte, persoanele căsătorite câștigă de obicei mai mult decât cele celibatare – sunt mai motivate pentru performanță. Iar grija banilor înseamnă mai puțin stres și o viață mai prosperă.
6. Psihic în formă. Savanții sunt de părere că persoanele care au trecut pe la starea civilă se gândesc de două ori mai puțin la sinucidere decât cele singure, se plâng mai rar de episoade depresive și de anxietate, iar 40% din ele susțin că sunt împlinite în viață, comparativ cu cele 25 de procente de persoanele celibatare care declară acest lucru.
7. Sex la cote maxime. În jur de 40% din persoanele căsătorite întrețin raporturi sexuale de două ori pe săptămână, comparativ cu 20-25% din cuplurile necăsătorite. Peste 40% din femeile căsătorite declară că sunt satisfăcute de viața lor sexuală, față de doar 30% din femeile celibatare. Iar o viață intimă împlinită înseamnă (implicit) o bătrânețe lungă și fericită. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că persoanele care întrețin relații intime de cel puțin două ori pe săptămână fac față stresului ușor și depășesc teama de a vorbi în public. Motivul? Endorfinele și oxitocinele eliberate în timpul actului sexual activează centrii plăcerii situați în creier și creează o senzație de intimitate și relaxare.
8. Inimă de leu. Oamenii de știință japonezi au descoperit că persoanele care nu au fost căsătorite niciodată sunt de trei ori mai predispuse să dezvolte o afecțiune cardiacă în comparație cu restul. Atunci când grijile se împart la doi, inima iese câștigătoare.

 

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.37/2014
Autor: Adriana Moscu
Sursa foto:© Eugenio Marongiu – Fotolia

Comments

comments

Lasă un răspuns