Esti aici
Femeia.ro > Familie > Contracepția după 40 de ani

Contracepția după 40 de ani

contraceptie 40 de ani

Ai împlinit 40 de ani și te întrebi dacă poți continua să folosești aceeași metodă contraceptivă sau până când va fi necesar acest lucru? Te poate lămuri medicul tău, dar îți oferim câteva indicii.

Chiar dacă după vârsta de 40 de ani nu mai este la fel de ușor să rămâi însărcinată ca la 20 sau la 30 de ani, o sarcină nu este exclusă. Drept urmare, este justificat să adopți o metodă contraceptivă eficientă, adaptată vârstei și stării tale de sănătate.

Unele femei pot folosi aceeași metodă contraceptivă toată viața, dar multe altele, după 40 de ani, trebuie să aleagă o nouă modalitate de a se proteja de o sarcină nedorită, fie din cauză că nu mai tolerează bine contracepția folosită până atunci, fie pentru că au intervenit anumite contraindicații odată cu vârsta. Sau pur și simplu pentru că s-au săturat să înghită zilnic o pastiluță. Hai să vedem ce opțiuni contraceptive ai în acest moment al vieții.

Prezervativul – cel mai sigur

Nu are efecte secundare și oferă protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală (BTS). Dezavantajele sunt că intervine în desfășurarea actului sexual și trebuie folosit atent ca să fie eficient.

Pilula combinată, doar dacă ești perfect sănătoasă

Pilula clasică, ce conține estrogen și progesteron, are avantajul că reglează ciclul, care în perioada premenopauzei devine cam haotic, și, în plus, diminuează durerile menstruale. Teoretic, pilula combinată poate fi luată până la menopauză, dar, dacă ai peste 35 de ani și fumezi (chiar și doar câteva țigări pe zi), contraceptivele cu estrogeni trebuie oprite: asocierea pilulei cu tutunul crește riscul formării unui cheag de sânge, riscul de infarct și de accident vascular cerebral.

Pilula combinată este contraindicată și femeilor care au hipertensiune arterială, exces de colesterol, tromboflebită, boli hepatice, risc de cancer de sân. Aceste contraindicații sunt valabile pentru toate contraceptivele care conțin estrogeni (inel vaginal, contraceptive injectabile etc.).

Pilula progestativă, mai puține riscuri

Pilulele monohormonale, cunoscute și ca minipilule, nu au estrogeni, ci doar progesteron. Fiind lipsite de riscuri cardiovasculare, pot fi luate și de femeile care fumează sau sunt predispuse la tromboflebită. Dezavantajul este că pot apărea dureri de cap, menstruații neregulate, sângerări între menstruații.

Steriletul – eficient și de durată

Dispozitivul intrauterin este preferat de multe femei trecute de 40 de ani. Este eficient, lipsit de riscuri cardiovasculare și oferă protecție mulți ani, uneori până la menopauză. În plus, dacă îți dorești cumva copii, extragerea steriletului permite revenirea imediată a fertilității (mult scăzută însă după 40 de ani).

Citește și: Totul despre sterilet: ce este, cum funcționează, ți se potrivește?

Sterilizarea chirurgicală – o metodă invazivă

Printr-o intervenție chirurgicală, sunt legate trompele, ovulul fiind împiedicat astfel să ajungă în uter. Legarea trompelor constituie o metodă definitivă, ireversibilă, deci trebuie să fii absolut sigură că nu-ți mai dorești copii.

De ținut minte

Continuă să folosești o metodă contraceptivă până la instalarea completă a menopauzei, sarcina fiind posibilă chiar dacă menstruațiile sunt neregulate. Poți opri contracepția la un an după ultima menstruație dacă ai împlinit 50 de ani sau la doi ani după ultima menstruație dacă ai sub 50 de ani.

Ce se schimbă în privința contracepției după 40 de ani? Care e metoda ideală de protecție?

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate: „După 40 de ani, profilul hormonal al femeilor suferă multiple transformări, așa încât dezavantajele în folosirea pastilelor anticoncepționale devin mai mari decât avantajele. În acest caz, principala metodă contraceptivă recomandată după această vârstă devine steriletul. Trebuie însă spus că nu toate femeile îl suportă, unora le provoacă dureri și menstruații abundente, așa că, în cazul lor, prezervativul rămâne cel mai indicat pentru protecție. E bine de știut și faptul că steriletul nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală.“

Citește și: Cum se schimbă pielea ta după 40 de ani

 

Autor: Angelica Cîlțan

Sursă foto: iStock

Comments

comments

Lasă un răspuns