Păsărilor care s-au născut în colivie le e frică mai ales de cer.
Rabindranath Tagore, filosof indian
Unora le e frică de întuneric, de spaţiile închise sau traversarea unui pod, altora de singurătate, nereuşite ori boli. Unii izbutesc să-şi învingă temerile, alţii le poartă ca pe o povară, fără ca măcar să-şi dea seama că ele sunt cauza greutăţii ce-i apasă.
În general, vorbind despre frică, ne referim la acea stare de adâncă nelinişte şi de tulburare, o emoţie negativă ce ne cuprinde atunci când integritatea corporală ne este pusă în pericol. Chiar şi atunci când doar ni se pare că ar fi aşa. Într-o asemenea situaţie, sentimentul de frică, manifestându-se brusc prin pusee, acţionează ca un protector vigilent ce provoacă declanşarea unei serii întregi de mecanisme interioare cu rolul de a ne ajuta să facem faţă împrejurării ce produce frică. Acţionând, aşadar, ca un mecanism de avertizare şi autoapărare care ne ţine departe de pericole, în asemenea situaţii frica este benefică, sănătoasă, întrucât ne ajută să supravieţuim. Sunt însă situaţii în care frica este nesănătoasă, ne împiedică să fim liberi şi să evoluăm.
Boală a imaginaţiei
Dar, una e să te temi că vei fi muşcat de un câine, cu alte cuvinte de o ameninţare concretă, şi alta e să-ţi fie frică de agresivitate în general sau de viitor, de ceea ce îţi imaginezi că ar putea să-ți rezerve el. Dacă priveşti cu groază spre anii ce urmează, se poate întâmpla ca aceştia să te sperie, pe de-o parte, prin aceea că ţi-e imposibil să ştii ce anume îţi vor rezerva, iar pe de alta, prin previzibilul construit în imaginaţia ta. Într-un asemenea caz, frica este o boală a imaginaţiei. Şi are efect distructiv asupra organismului, cunoscut fiind că frica micşorează diametrul vaselor de sânge în urmare descărcării în exces de adrenalină, conducând în felul acesta la o slabă alimentare cu sânge a tuturor organelor, ceea ce face ca, în timp, să se manifeste prin tot felul de afecţiuni, precum boala coronariană, hepatita, impotenţa şi frigiditatea, boli de piele, psihoze şi nevroze.
Într-o asemenea situaţie, soluţia e simplă: ca să nu-ţi fie teamă, trebuie să te debarasezi de obiceiul de a-ţi imagina ce urmează să se întâmple. „Teama de moarte e mai înspăimântătoare decât moartea însăşi“, spunea Boethius, filosof latin.
Umbre ale trecutului
La fel şi în privința trecutului. El poate „ascunde“ temeri cuibărite în străfundurile fiinţei, de care nu suntem conştienţi: tensiuni şi conflicte interioare acumulate în ani, sentimente de vină, mustrări de conştiinţă, dorinţe neîmplinite, promisiuni neonorate. Tocmai pentru că sunt inconştiente, însoţindu-ne mereu şi pretutindeni precum o umbră apăsătoare, se constituie în manifestări ale simptomelor patologice.
Întrucât frica nu se supune vreunei legităţi fiziologice sau psihologice, ea poate fi cunoscută doar dacă i se descifrează simbolurile prin care se manifestă. Şi, aşa cum tristeţea se trădează prin expresia feţei şi limbajul nonverbal al copului, frica se exprimă prin limbajul… organelor (tot felul de mici neplăceri). Chiar dacă nu ne dăm seama de aceste temeri, ele există în subconştient, de unde acţionează asemenea unui proces de erodare asupra organismului. Şi, mai devreme sau mai târziu, duc la boală.
Capcană pentru minte
Da, frica se poate constitui într-o capcană pentru minte. Cel mai adesea, este vorba de apăsătoarele traume suferite în copilărie – din cauza excesului de agresivitate fizică sau verbală din partea părinţilor, a asistării la scene violente sau suferinţa unei persoane dragi –, faţă de care nu am fi avut cum să ne apărăm, de care nici ulterior, neaducându-le la nivelul conştientului ca să le trecem prin raţionamente logice, n-am ştiut cum anume să ne debarasăm. Puşi, chiar şi în anii maturităţii, în faţa unei situaţii asemănătoare (când cineva se răsteşte la noi sau ne ameninţă, spre exemplu), vom reacţiona ca în anii fragilei copilării, o vom judeca prin prisma minţii imature a copilului de atunci, ne va fi teamă cum i-a fost şi lui. Cu alte cuvinte, mintea ne va fi căzut în capcana fricii. Şi nu vom riposta cum ar trebui, nu ne vom apăra nicicum. Vom rămâne înmărmuriţi de frică. Şi-atât. Precum copilul de odinioară.
Eliberează-te!
Lipsa de logică se tratează prin logică, se spune. Conştientizează-ţi frica, supune-o raţionamentelor logice, iar acestea o vor neutraliza şi anihila. Priveşte-ţi frica… fără frică, imaginează-te ca om matur, fără povara temerilor traumatizante din copilărie.
Frica în stare cronicizată e un obstacol în calea libertăţii de a fi noi înşine, ne face mai mult să cerem decât să dăruim, mai mult să criticăm decât să tolerăm, să ne simţim dezamăgiţi în loc să-i iubim şi să-i înţelegem pe ceilalţi.
Uită trecutul, el nu mai există decât în mintea ta, aşa că nu mai poate fi trăit, ci doar retrăit, ceea ce nu-ţi este de niciun folos. Uneori, chiar dimpotrivă. Nu rememora scene care te-au îngrozit, momente care te-au îndurerat. Trăieşte în prezent. Şi nu te preocupa în mod excesiv, obsedant nici de viitor: lasă-i dreptul să-ţi ofere surprize. Cu speranţa, cu convingerea că majoritatea vor fi îmbucurătoare.
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.38/2014
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: © Kalim – Fotolia