Esti aici
Femeia.ro > Relatii > 7 obiceiuri dăunătoare într-o relație

7 obiceiuri dăunătoare într-o relație

Cine nu își dorește relații bune în familie, cu partenerul de cuplu, copiii, părinții? Nici în afara familiei nu ne place să avem relații încordate.

Cu toate acestea, realitatea ne arată că relațiile sunt complexe, iar conflictele la fel. Important este cum gestionezi diferențele, conflictele, situațiile de viață dificile astfel încât relația să se consolideze și să te apropie de cei implicați.

Există relații bune care în timp se pot deteriora sau desface. Te poți trezi că nu știi când s-a petrecut distanțarea, nu știi să explici ce anume a dus spre dezastru. Nu te mai înțelegi cu omul de lângă tine, cu copiii ori cu colega de vizavi. Uneori, viața fiecăruia se schimbă și fiecare poate să o ia pe drumul lui. Dar familia se presupune că o ai pentru totdeauna și ai vrea să funcționezi optim în cadrul ei ei, nu ?

,,O relație este ca o casă. Ori de câte ori se arde un bec, nu alergi să îți cumperi o casă nouă, ci repari lumina.“

Știm că relații perfecte nu există, dar o relație bună nu merge de la sine: fiecare trebuie să contribuie la longevitatea și calitatea ei. Cel mai la îndemână este să previi deteriorarea relației cultivând ceea ce merge între voi și reducând interacțiunile negative.

Cei 7 dușmani

William Glasser, cel care a creat teoria alegerii, spune că există șapte obiceiuri ce pot face rău unei relații. Să vedem care sunt ele:

Critica. Știți cum e când e să găsești pricini – mama ta gătește o zi întreagă, iar la final, îi spui că mâncarea nu e gustoasă, e prea sărată sau prea dulce… E ușor să găsești defecte, imperfecțiuni. Exemplele despre critici pot continua: „Nu ai șters bine aici,  nu faci bine niciodată la matematică, ești leneș, dezordonat“ și altele asemenea.   

În loc de critici, aplică: ,,Mama, îți mulțumim pentru că ne-ai gătit. Vinetele au ieșit foarte bine, plăcinta e delicioasă“. Apoi, poți adăuga: „La ciorbă parcă mai trebuia un pic de sare, vouă cum vi se pare?“

Numai tu ești de vină! „Din cauza ta întârzii mereu la serviciu, pentru că trebuie să spăl vasele pe care le-ai lăsat în chiuvetă sau să șterg la baie după ce faci tu duș.“

Te plângi. „Ce zi grea am avut azi, mă așteptam să mă ajute și pe mine cineva la treabă, câte am de făcut…“ Fiecare are responsabilitățile lui – oricum le faci, de ce să te mai plângi?

Ori ceri direct ajutor, ori te apuci de treabă, ori decizi să te relaxezi și să reiei tema când te simți pregătită. E vorba de alegere, asta e atitudinea corectă.

Cicălitul. „De ce nu ai venit mai devreme, copiii ăștia nu te mai văd deloc. Vezi că trebuie reparată chiuveta și
ai de achitat lumina.“

Poți alege să îi spui: „De câte ori vii târziu, mă îngrijorez, simt că nu mă descurc cu copiii. Putem face cu schimbul: o seară ai grijă tu de copii, o seară eu?“

Amenințările. Părintele către copil: „Asta e ultima oară când închid ochii la așa ceva, data viitoare o să îți iau tableta o săptămână“.

Încearcă: „Nu-mi place când neglijezi temele fiindcă stai cu orele pe tabletă. O să facem împreună un program, în care să ai timp și de teme, și de tabletă“.

Pedepsirea. ,,Din momentul ăsta, nu mai vorbesc cu tine, nu ai decât să vorbești singur.“

Încearcă mai bine: ,,Când ridici tonul, mă simt agresată și desconsiderată. Nu sunt capabilă să te ascult. Putem să reluăm discuția când te calmezi“.

Șantajul. ,,Dacă nu mergem la munte în weekend, eu nu mai ies nicăieri cu prietenii tăi!“ sau „O să îți iau blugi când o să iei zece la matematică“.

Aș vrea să ții cont și de nevoile mele: ,,Știi că îmi place să ieșim în natură din când în când, vreau să mă bucur împreună cu tine de ieșirea asta“. „Fă tot ceea ce poți ca să-ți fie în continuare aproape, relația dintre voi este mai importantă decât tot ceea ce pare corect.“ (William Glasser, Cum să alegem fericirea)

Glasser consideră în cartea amintită că cele șapte obiceiuri dăunătoare pot fi înlocuite cu obiceiuri care să arate grija și dragostea față de celălalt. Adică, în loc să treci la amenințări, șantaj, critici, să te gândești mai întâi dacă interacțiunea ta cu cei dragi face să vă apropiați sau să vă îndepărtați unii de alții.

7 obiceiuri sănătoase inventariate de Glasser

Susținerea/sprijinul emoțional. „Sunt lângă tine, spune-mi cu ce pot să te ajut.“

Încurajarea. „Poți să faci asta singur/ă, eu sunt aici dacă ai nevoie de ajutor.“

Ascultarea activă: „Sunt aici, ochi și urechi la tot ce ai de zis.“

Acceptarea. „Îmi place de tine și te iubesc, nu vreau să te schimbi.  Încerc să te învăț cum să faci ordine. Ce zici?“

Încrederea. „Am încredere în tine. Vreau să îți spun și părerea mea, vrei să o auzi?“

Respectul. Jignirile, criticile, amenințările îl pun pe celălalt într-o poziție inferioară și de aceea se sinte nerespectat. Un dialog ce are la bază respectul este benefic.

Negocierea diferențelor. Când fiecare are o părere diferită despre același lucru, e momentul să negociezi. Mereu există ceva de negociat, compromisuri de făcut. Dacă respecți cele de mai sus, ai creat cadrul potrivit și poți trece la negociere.

Citește și:

7 secrete ale casniciei fericite

Ce vor bărbații de fapt?

Dacă dragoste nu e, nimic nu e

 

Articol preluat din ediția de noiembrie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Oana Pescaru

Foto: Guliver/Thinkstock


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus