Esti aici
Femeia.ro > Relatii > 7 situatii in care este indicat sa faci sex

7 situatii in care este indicat sa faci sex

 

S-ar putea să n-ai nevoie de motive suplimentare pentru a face sex, totuşi se pare că unele momente sunt mai potrivite decât altele când vine vorba despre sex.

Iată cele mai bune situaţii în care este indicat să faci sex:

Înaintea unei prezentări importante

Studiile arată că sexul calmează nervii, scade tensiunea arterială şi micşorează nivelul de stres. Un studiu chiar a demonstrat că oamenii care au făcut sex înainte de a vorbi în public au fost mai puţin stresaţi.

Dimineaţa

Serios, corpul tău este făcut pentru sex de dimineaţă. Nivelul de testosteron şi de energie sunt ambele mai ridicate dimineaţa, iar creşterea nivelului de oxitocină vă va ţine conectaţi pe tine şi pe  partenerul tău toată ziua; nu mai zic de nivelul ridicat de endorfine care îţi vor da o stare generală de bine. Parcă nu mai sună aşa rău, nu?

Citeste si: Chef de sex cu aceste cuvinte

Când eşti puţin răcită

Poate că nu are niciun sens pentru tine, dar sexul îţi poate întări sistemul imunitar („aspirina săracului”, nu?). Bine, asta nu înseamnă să săriţi unul pe celălalt când aveţi febra 39 cu 5, dar funcţionează ok ca o pregătire pentru sezonul de iarnă.

Ziua 14 a menstruaţiei

Cercetări recente arată că la aproximativ două săptămâni de la începutul menstruaţiei orgasmul este mult mai uşor de obţinut; totul se petrece în perioada în care se desfăşoară şi ovulaţia, deci este normal ca organismul să fie pregătit pentru sex.

CIteste si: Pozitii de sex pe care barbatii le adora

După ce ai fost la sala de fitness

Beneficiază de strălucirea de după antrenament şi de creşterea libidoului în această perioadă.Un studiu realizat la Universitatea din Texas a făcut o comparaţie vizavi de reacţiile femeilor la materiale erotice după 20 de minute de mers pe bicicletă; rezultatul a arătat o dublare a vitezei de circulaţie a sângelui către organele genitale. Nu mai spunem de faptul că după antrenament ai şi o părere mai bună despre corpul tău, deci mai puţine inhibiţii.

După o zi proastă

Vrei să scapi de stresul unei zile grele la servici? Este mai indicat să faci sex decât, să zicem, să bei câteva pahare bune de alcool. Sexul şi alte forme de afecţiune fizică – chiar şi ţinutul de mână – au un efect pozitiv asupra stării tale de spirit şi scad nivelul de stres în zilele următoare. Plus, dacă foloseşti frustrarea şi tensiunea în pat poţi deveni mai pasională şi poţi avea un entuziasm crescut. Atâta timp cât nu partenerul este sursa frustrării, o partidă de sex cu năbădăi poate fi extrem de apreciată.

Citeste si: 10 motive sa faci sex

Când ai făcut ceva înfricoşător

Cea mai bună situaţie în care este indicat să faci sex este după o experienţă deosebită, indiferent că vorbim de mers pe sârmă, dat în montagne-russe sau uitatul la un film de groază. Când adrenalina este la maxim corpul este deja într-o stare de excitaţie şi răspunsul sexual este de obicei crescut. Un studiu arată că atracţia şi dorinţa sunt la un nivel ridicat după o experienţă plină de adrenalină.

 


Lasă un răspuns

Sus