Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Cuplu > Amintiri care dor

Amintiri care dor

amintiri

Timp de 40 de ani, am fost învăţătoare, am modelat destine, am slujit şcoala cu seriozitate şi dăruire. Am excelat în carieră, dar am rămas repetentă la capitolul căsnicie. Am strâns un buchet de amintiri care dor.

Există în viaţa fiecăruia dintre noi momente pe care ni le dorim crâmpeie de veşnicie, când sufletul se înalţă şi nu mai vrea să se despartă de acele trăiri. Sunt nesfârşite asemenea clipe, iar căsătoria se vrea a fi una dintre ele, eveniment important, maiestuos, care nu ar trebui să fie absorbit de minciună, trădare, ipocrizie, ci să-ţi dea certitudinea că va dura o veşnicie.

N-am reuşit

Sau poate că viaţa mea a fost o întâmplare nereuşită. Cu siguranţă, a existat o greşeală pe undeva. Ori am pornit-o cu stângul, ori nu m-am gândit destul atunci când mi-am pus viaţa în mâinile unui om care nu a fost în stare să-şi conducă propriul destin. Am crezut că iubirea e totul, dar m-am înşelat. Iubirea este liantul sufletesc şi trupesc care ne motivează viaţa, dar de felul cum o păstrăm depinde dacă suntem sau nu fericiţi. Am fost căsătorită de patru ori cu acelaşi bărbat. Prima dată, în ianuarie 1979, îndrăgostită fiind de un om bine făcut, pedant, convinsă că în dragoste sunt suficiente prezenţa fizică şi gesturile tandre.

Au fost multe momente în care am simţit lipsa omului drag, căruia să-i împărtăşesc gândurile, preocupările, dorinţele, bucuriile, supărările.

Dezamăgirea a venit curând

Când primul nostru copil, o fetiţă, împlinea doi ani, bărbatul în care îmi pusesem toate speranţele s-a îndrăgostit de o colegă de serviciu cu care a făcut o a doua nuntă. După doi ani, s-a întors la mine, cerându-mi să ne împăcăm de dragul copilului. L-am primit, am dat o şansă relaţiei noastre, dar nu mică mi-a fost mirarea când, după trei luni, s-a întors la ea. Împăcările şi despărţirile noastre au continuat până când, la 36 de ani, la o diferenţă de nouă ani după primul copil, îl năşteam pe al doilea, tot o fetiţă, cu speranţa că fostul soţ se va schimba. Nici vorbă!

El a făcut o nouă cucerire

A urmat alt divorţ, iar pentru el, o altă nuntă în palmares, a patra. În această situaţie, a trebuit să hotărăsc ce fac cu viaţa mea, dar mai ales cu a celor doi copii: cea mare, elevă în clasa a treia, iar cea mică, de numai un an şi câteva luni. Mă aflam într-o jalnică incapacitate de a înţelege situaţiile în care mă pusese soţul. Mi-am dat seama că era un om incapabil să se dedice unei familii.

M-am alinat cu credinţă şi curaj

L-am căutat pe Dumnezeu în rugăciune şi l-am găsit. Pentru drumul pe care l-am avut de străbătut, am avut un punct de plecare temeinic, de netăgăduit: copiii mei, care, prin firea lucrurilor, aveau dreptul să-mi ceară orice sacrificiu. În faţa tuturor greutăţilor, am luptat cu dârzenie, renunţând la mine pentru ei. Mi-am suplimentat veniturile de dascăl muncind în plus şi făcând ce ştiam foarte bine: prăjituri pentru nunţi şi botezuri, colaci şi colive pentru înmormântări sau valorificând goblenuri la care lucram până târziu în noapte. Iar pentru întreţinerea locuinţei, am fost de toate: zugrav, instalator şi, la nevoie, electrician, iar pentru fete, asistent medical, psiholog şi multe altele.

Răsplata, pe măsura renunţărilor

Cele două fiice au absolvit facultăţi de renume în ţară şi străinătate. Cea mare este căsătorită şi, împreună cu soţul ei şi fiica lor, locuiesc şi muncesc în Londra. Cea mică este masterand şi lucrează la o companie multinaţională de top din Bucureşti. Nu s-a căsătorit încă, dar evenimentul nu este prea departe. Acum, la douăzeci şi patru de ani de la ultima despărţire, la vârsta pe care o am (60 de ani), trăiesc din amintiri, unele frumoase, altele care dor, iar de fostul soţ, primul şi singurul meu bărbat, nu mai ştiu nimic şi am înțeles că oamenii care se despart nu mai au împreună nici prezent, nici viitor.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.39/2014
Autor: P.L. (scrisoare primită de la o cititoare)
Sursa foto: dreamstimefree


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus