Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Cum cuceresti un timid

Cum cuceresti un timid

 

Indrazneste, dar cu masura

Nu vei avea prea multe sanse cu un timid daca si tu esti dupa chipul si asemanarea lui. Unul dintre voi trebuie sa sparga gheata si sa-ti fie clar ca aceea vei fi tu.

Ai grija insa ca demersul tau spre cucerire sa nu se lase cu pagube colaterale. Nu fi prea bagacioasa, actioneaza cu istetime si pune-ti manusi. Timidul nu e incantat de insistente, are nevoie de timp pentru a se simti in elementul sau si a-si gasi cuvintele potrivite.

Vorba dulce mult aduce

Daca cineva are multa nevoie sa i se sopteasca cuvinte dulci la ureche pentru a capata incredere, atunci timidul tau e acela.

Incearca sa afli amanunte despre cariera sau realizarile sale si lauda-l folosind cuvinte mestesugite. Stratagema include un tertip: facandu-l sa vorbeasca despre el, nu va mai fi nevoit sa-si concentreze toata atentia asupra ta si se va simti in largul sau. Chiar daca abordeaza un subiect care nu-ti e familiar, asculta-l, zambeste si, gata, vraja s-a infiripat.

Paseste ca o felina inspre sufletul lui

Nu cauta sa castigi razboiul din prima. Mai bine, cucereste cate o reduta in fiecare zi. Testeaza-i limitele indaratniciei putin cate putin. Ca sa-i castigi increderea, rosteste-i numele ori de cate ori se iveste ocazia. Astfel, ii vei sugera ca e o persoana importanta pentru tine. Cand consideri ca a venit momentul, invita-l in oras: afla, de exemplu, ce filme ii plac si mergeti la cinematograf.

Alege locuri de intalnire retrase, unde el sa se simta in largul lui – o iesire intempestiva alaturi de prietenii tai guralivi nu e o idee stralucita. In fine, daca apropierea dintre voi e suficient de puternica, in loc sa sari in bratele lui si sa-l saruti pasional, propune-i un masaj care nu implica prea multe riscuri. Atentie insa: nu incepe direct cu unul erotic, limiteaza-te pentru inceput la a-i masa tandru degetele de la mana.

Sau lasa-l sa te ajute cu ceva, fie ca e vorba de reparat o priza ori de instalat un program pe calculator. Barbatii adora sa se faca utili. Si, mai presus de orice, repeta-ti in minte ca un timid e o comoara la casa omului: daca vei reusi sa alungi tacerea care-l impresoara la inceput, te va respecta si-ti va purta de grija ca nimeni altul.

 


Lasă un răspuns

Sus