Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Cum iti afecteaza stresul viata sexuala

Cum iti afecteaza stresul viata sexuala

Studiile arată ceea ce experienţa ne-a spus în nenumărate rânduri: stresul îţi afectează negativ viaţa sexuală. Nu este doar din cauze psihice, ci şi fizice, deoarece şi corpului tău îi este greu să facă faţă la prea mult stres. 

Dacă ai mintea ocupată tot timpul, cu ce ai de făcut mâine, cu ce ar fi trebuit să faci azi, atunci să nu te aştepţi să îţi poţi pune corpul la treabă în vreun fel. 

Dar, în mod ironic, cel mai bun mod de a acţiona este acela de a avea parte de ceva “acţiune”. Orgasmul este cel mai bun mod de a scăpa de stres

Uşor de zis, greu de făcut – până la urmă nu mai aveai nevoie de încă ceva pe lista ta cu “de făcut mâine”. 

Chiar dacă eşti stresată, iată câţiva paşi de urmat pentru ca viaţa ta sexuală să aibă de suferit cât mai puţin (poate chiar deloc). 

Exerciţii fizice. 

Nu numai că exerciţiile fizice reduc stresul, dar de asemenea măresc fluxul sanguin, inclusiv în zona genitală. Încearcă yoga, pentru că studiile au demostrat că acest tip de exerciţii ajută la creşterea libidoului. 

Cere un masaj 

Chiar dacă nu ai chef, rogă-l să-ţi facă un masaj. Nu numai că masajul te ajută să scapi de stres, dar intimitatea şi atingerea te va face să te simţi mai apropiată de partenerul tău. Poţi începe printr-un masaj, şi pe parcurs, îi poţi spune partenerului tău că eşti gata să mergi mai departe. 

Programează 

Să programezi pare cam absurd, mai ales că motivul pentru care eşti stresată este faptul că programezi totul şi prea mult. Dar, dacă ai pus pe hârtie, posibilitatea să se întâmple este mult mai mare. Pregăteşte-te psihic înainte gândindu-te ce lenjerie vei purta. 

Pregăteşte-ţi terenul cu câteva lumânări, un vin bun şi vei avea o parte de o seară romantică, ceea ce nu poate decât să te ajute să scapi de stresul acumulat de atâta timp. 

Tu ce faci pentru a scăpa de stres? 


Lasă un răspuns

Sus