Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Cum poti schimba in bine parerea celorlalti despre tine

Cum poti schimba in bine parerea celorlalti despre tine

Chiar daca sustii ca esti genul „nu-mi pasa ce cred ceilalti despre mine”, e imposibil sa nu te afecteze la un moment dat. Tu esti simpatica, prietenoasa cu toata lumea, deschisa, amabila, si deodata auzi ca ti se spune ‘prefacuta‘. Asta crede lumea despre mine?, te intrebi. Atat de usor pot sa fiu etichetata gresit?

Intrebarea este: conteaza ce cred ceilalti despre tine? Da, din simplul motiv ca suntem oameni si vrem sa ne simtim placuti, integrati si acceptati. Reversul medaliei ar insemna excluderea sociala, iar senzatia ca nu esti acceptata intr-un grup poate duce la depresie.

Felul in care te vezi tu insati este foarte important pentru modul in care te vad ceilalti. Daca esti increzatoare, lumea va vedea in tine o persoana sigura pe ea insasi, fara frica in fata provocarilor, de incredere.

Daca nu te simti bine in pielea ta, ceilalti vor sanctiona aceasta imagine. Daca tu stii exact ce fel de persoana esti, te astepti ca si cei din jur sa te perceapa la fel. De cele mai multe ori asa este, dar difera de la o persoana la alta.

Relatia cu iubitul/ sotul

  • CUM TE VEZI TU: Sunt genul de sotie-gospodina – imi place sa-mi fac singura treaba in casa, ca sa iasa bine, si incerc sa satisfac poftele tuturor celor din familia mea. Daca ii vad multumiti, sunt si eu fericita.
  • CUM TE VEDE EL: Mi-ar placea sa nu mai fie atat de obsedata de curatenie si de gatit, mai ales in zilele in care avem timp liber amandoi. Sa putem pleca impreuna ori cu copiii la plimbare in parc, sau chiar afara din oras.
  • SFAT: Cu cativa ani in urma, punem pariu ca intre „sotie” si „gospodina” era o virgula, nicidecum o cratima. ce cuvant inventat e acesta: sotie-gospodina? Mai gandeste-te putin, nu cumva e un paravan dupa care te ascunzi ca sa scapi de rolul de sotie?

Relatia cu copiii

  • CUM TE VEZI TU: Cand erau copiii mai mici, eram un fel de mama-closca, „muscam” din cei care spuneau ceva despre puii mei. Acum au crescut, dar tot cu mine vorbesc cand trebuie sa ia o decizie.
  • CUM TE VAD EI: Dintotdeauna, mama a incercat sa ne conduca. Mici, n-aveam incotro, ne supuneam deciziilor ei. Acum e altceva, o lasam sa creada ca ea e sefa, dar deciziile le luam de fapt noi.
  • SFAT: Probabil te crezi cea mai grozava mama din lume. Nu spune nimeni ca n-ai fi, dar poate e mai bine sa-ti asculti copiii, ca sa afli ce vor ei. Sa-i tii mereu de mana nu e o pregatire prea buna pentru viata. Incearca sa te distantezi putin de ei, sa-i lasi sa se manifeste singuri, sa ia decizii si pregateste-te sa intervii numai daca e cazul.

Relatia cu colegii

  • CUM TE VEZI TU: Nu sunt omul care sa-i poata spuna omului verde-n fata ceea ce-l deranjeaza. Nici la barfit nu sunt grozava, pentru ca niciodata nu sunt la curent cu noutatile. Una peste alta, cred ca cei de la serviciu ma gasesc… inofensiva. Prietenoasa, dar fara exagerari.
  • CUM TE VAD EI: E draguta, dar prea putin sociabila. Uneori pare chiar pretioasa si cu nasul pe sus. Nu are niciodata nimic de zis nimanui, nici macar in gluma. Dar pare mai degraba greu de abordat si neprietenoasa.
  • SFAT: Omul e un animal social, asa se spune. Barfa in cercurile de apropiati face bine la sanatatea mintala, afirma specialistii. Daca te tii departe de astfel de „indeletniciri”, nu faci decat sa pari inaccesibila si fitoasa. Sigur, exista o limita, dar in cazul tau nu se pune problema sa o depasesti.

Relatia cu seful

  • CUM TE VEZI TU: Sunt omul pe care te poti baza oricand, mai ales cand lucrurile se complica. Imi place cand sunt chemata sa lucrez la proiecte noi.
  • CUM TE VEDE EL: E clar ca face cu pasiune ceea ce face, dar are o mare lispa – nu finalizeaza nimic. Ii plac lucrurile pe care le incepe de la zero, dar se plictiseste pe parcurs si ajunge sa nu duca lucrurile pana la capat.
  • SFAT: Parerea sefului despre tine e putintel alta. Este si normal, de la el se vede tot. Se pare ca acel „oricand” de care vorbeai tu e cam doar cand iti face placere. Gasesti provocari in lucrurile noi, dar cine nu le gaseste? Incearca sa duci treaba pana la capat, numai asa vei fi pe deplin multumita de tine.


Lasă un răspuns

Sus