Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Cum sa-ti depasesti frica de esec

Cum sa-ti depasesti frica de esec

Tuturor ne e frica de esecuri. Teama de a nu gresi este de fapt cauzata de orgolii, de egoismul oamenilor si de frica de a nu ne strica imaginea in fata celorlalti. Ce e mai rau este ca frica de esec se invata in primii ani de viata. Cam atunci astepti bicicleta ca recompensa pentru ca ai luat premiul intai si faci meditatii pentru a fi cea mai buna din clasa. „Trebuie sa muncesti mai mult!” sau „Ai vazut ce frumos a recitat Maria? Asa trebuie sa faci si tu!” sunt afirmatii pe care parintii le fac in cautarea perfectiunii pentru copiii lor. Si tu ai facut acelasi lucru ca si ceilalti copii, dar incercarile tale n-au fost la inaltimea asteptarilor. Incerci din nou, dar iar ti se spune sa lucrezi mai mult, intotdeauna altcineva a facut mai bine decat tine. Oare voi putea vreodata sa-i multumesc pe toti?

Esecul e o experienta

Da, este o epxerienta, chiar daca iti vine greu sa crezi. Teama ca nu vom reusi, ca nu vom putea face fata sau, mai rau, ca vom dezamagi, nu-si va gasi niciodata vindecarea decat in confruntare. Confrunta-ti frica si incearca sa faci ceea ce vrei, indiferent care va fi rezultatul.

Asuma-ti esecul, dar nu dezarma. Ridica-te, mergi mai departe. Deja ai experimentat esecul si teama de el s-a mai estompat. Nu conteaza de cate ori incerci, important este s-o faci pentru ca doar asa vei reusi sa-ti infrangi teama. Dar si sa-ti demonstrezi tie insati ca poti face orice din ceea ce iti propui.

Din pacate, in viata ne lovim mereu si de momente dificile, de momente in care esecul e inevitabil si usturator. Cei care se tem de esec ajung sa nu-si mai doreasca sa incerce lucruri noi. Evita provocarile, pentru ca se gandesc ca n-ar putea trai cu insuccesul. Se inchid in ei si nu mai spun nimic, devin frustrati, deceptionati, timizi, resemnati… un fel de condamnati la iluzii. Si toate astea, de frica.

Cum ar fi sa…

… nu-i spuni niciodata copilului tau despre frica? Copiii nu cunosc acest sentiment. Ei nu stiu cum e sa-ti fie frica de esec, de ridicol, nu-si pun problema „ce-ar spune ceilalti”. Asa vin ei pe lume si, se pare, noi, adultii suntem cei care ii invatam acest sentiment. Pentru ca doar adultii au astfel de temeri.

Cum ar fi sa nu mai fim atat de preocupati sa-i invatam ce stim noi, ci sa ne gasim timp sa invatam noi de la ei? Exact asa cum fac cand se ridica in picioare si incep sa faca primii pasi. Cad, dar se ridica si merg mai departe. Asa invata sa mearga.

 


Lasă un răspuns

Sus