Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Cuplu > Dragostea ca-n prima zi, un mit

Dragostea ca-n prima zi, un mit

Nu știm dacă dragostea durează trei ani, cum se spune într-un roman celebru, un deceniu sau o singură zi, însă un lucru e cert: sentimentele nu rămân la fel pe toată durata relației.

Multe femei, dar și jumătățile masculine din cupluri spun deseori, cu un ton de reproș, resemnare, tristețe, dezamăgire, că „el/ea nu mai e ca la început“. Ce sensuri ascund aceste cuvinte, în ce moment ajungem să le rostim și, mai ales, cât de greșit este că simțim așa?

Chimia începutului

Este dragostea romantică posibilă pentru totdeauna sau e în natura ei ceva fulgerător, fiindu-i dat să se stingă doar pentru că s-a iscat precum un foc? Este menită să țină câteva zile, 15 luni sau trei ani, așa cum susțin psihologii după ce analizează statisticile? S-ar putea ca emoțiile de început să dureze chiar mai puțin, iar fiorul iubirii să fie în mod natural curmat, fiindcă așa e-n legea firii. Până la urmă, dacă dragostea e un sentiment despre care filosofii spun că are temperatură, atunci e firesc ca îndrăgostirea să se termine la un moment dat, iar febra să scadă, chiar dacă ne convine sau nu.

Că te orbește și nu mai vezi pe unde calci ori ești cu capul în nori, starea euforică este, orice s-ar spune, un dezechilibru. Asta înseamnă că, la un moment dat, ai fost cu picioarele pe pământ, lucid, vigilent, dar și că nu-i tocmai sănătos să rămâi permanent sub imperiul acestei stări. Așadar, fără să însemne în mod automat că face ceva rău, văpaia inițială dispare rapid, dar numai ca să lase loc altor sentimente ce ajută la consolidarea relației, fără ca dragostea să se piardă. Sau așa vrem să credem.

Etape firești

O prietenă psiholog mi-a povestit despre vizita unei doamne ce-i călcase pragul pentru consiliere. După zece ani de mariaj, pur și simplu nu accepta că iubirea își pierde din intensitate, motiv pentru care trăia o tristețe permanentă. Își dorea să simtă din nou acel foc inițial. Ceea ce, spun specialiștii, este imposibil. Relația suferă transformări în timp nu doar în urma semnării actului de căsătorie.

Unul din momentele-cheie este cel în care partenerii devin părinți și, pentru o vreme, lasă deoparte erotismul. Specialiștii spun însă că prima experiența, care aduce starea de beatitudine, nu reprezintă tot ce-i mai bun într-o relație de iubire. De-a lungul timpului, poate fi presărată cu alte stări de apogeu, nu neapărat similare, dar intense și care mențin flacăra vie. Tot psihologii afirmă că marea provocare este dragostea care durează, nu retrăirea stării de îndrăgostire. Chiar dacă acest sentiment nu mai e același, există persoane care se laudă că, după 20 de ani de căsnicie, încă își trăiesc iubirea cu intensitate.

Filosoful Andrei Pleșu distinge trei etape în evoluția iubirii: inflamarea – momentul inaugural, euforic, când se produce „pierderea de sine în silueta celuilalt“ (frazele-cheie sunt ne vom iubi veșnic, suntem făcuți unul pentru celălalt, iubirea noastră e unică), perioada dez-vrăjirii („erosul în papuci și cerul devenit tavan par să fie experiența de eșec, momentul când apare o sedentarizare periculoasă“) și misterul regăsirii iubirii. Acest ultim stadiu este văzut cu optimism. „Dincolo de tavan, cerul există, crede filosoful.

De vreme ce această experiență te-a făcut să te gândești la eternitate, predeterminare și la unicat înseamnă că îți dă acces la un registru al realului în care lucrurile astea au substanță. Adică orice om, oricât de simplu, oricât de obișnuit, trece prin experiența îndrăgostirii, are fulgurant acces la un tip de univers în care eternitatea, predestinarea și unicitatea există, explică Pleșu. De aceea, orice îndrăgostire îl transformă pe pacientul ei, cel puțin pentru clipa îndrăgostirii, într-un filosof. Pentru unii oameni, e singurul moment din viață în care au acces la un cer stabil.“

Paradoxul amor nebun-longevitate

După cum știm, marile povești de dragoste ale literaturii distrug iubirea arzătoare înainte ca aceasta să se stingă (să devină oarecum instituțională prin căsătoria sinonimă cu moralitatea și totodată cu rutina). Cum se împacă acest paradox: reușești să menții flacăra pasiunii, considerată adevărata iubire, în ciuda încadrării într-un așa-zis sistem? Are șanse să supraviețuiască? Da, susțin specialiștii, cu condiția ca pasiunea să fie cultivată cu intermitențe, fiindcă acest sentiment epuizant de îndrăgostire nu poate fi trăit într-o linie continuă întreaga viață. Puținii oameni care înțeleg asta ajung să conserve o chimie. Când dansezi cu cineva mult timp, ajungi să te coordonezi și să atingi o sincronizare fără cusur. Despre asta e vorba, nu despre dezechilibrul îndrăgostirii caracteristice perioadei de debut a relației. Avem la dispoziție numeroase studii care reconfirmă că relația de iubire este un cod greu de descifrat, dar, odată pătruns misterul, ajungi să-ți împlinești nevoile emoționale și să-i răspunzi adecvat partenerului, asigurându-i confortul dorit pentru o mai strânsă legătură. Zidești un cuplu bătătorit, așezat, în care nu mai primează pasiunea, ci atașamentul afectiv, unul din ingredientele-cheie ale longevității cuplului. Chiar și în condiții vitrege, dacă partenerii sunt compatibili, există moduri prin care să-și reconfirme pasiunea – prin răbdare, umor, sex, admirație – ce primau la începutul relației, la care se adaugă înțelepciunea adusă de trecerea anilor și experiențele trăite împreună.

Barometrul iubirii, descoperit

Erotismul și romantismul pot fi anticipate în funcție de cantitatea de hormoni ai iubirii din fluxul sangvin al celui amorezat, arată un studiu. Cercetătorii au măsurat nivelul oxitocinei la îndrăgostiții aflați la începutul relației. Șase luni mai târziu, cuplurile care au înregistrat valori mari au rămas împreună, iar cei cu un nivel scăzut de oxitocină s-au despărțit. Studiile efectuate pe cupluri cu peste 20 de ani vechime au avut rezultate interesante: cele cu un nivel ridicat de oxitocină au fost mai afectuoase în timpul interviurilor și au păstrat permanent contactul vizual. Prin urmare, acest hormon, implicat în legătura mamei cu nou-născutul, joacă un rol important în etapele inițiale ale atașamentului romantic.

Când suntem îndrăgostiți, se declanșează o furtună în circuitele nervoase responsabile cu plăcerea. Substanța chimică implicată se numește dopamină – ea produce euforie, dă energie, insomnie și concentrare exclusivă pe persoana iubită. Biologic, trăim senzații similare celor date de droguri.

Citește și:

El, tu și televizorul

De ce țin morțiș femeile să se mărite

Lanţuri de mătase în cuplu

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.03/21.01.2016
Autor: Lidia Năstase
Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus