Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Cuplu > Reguli in casnicie care pot fi incalcate

Reguli in casnicie care pot fi incalcate

Viaţa în doi „cu acte“ şi binecuvântare divină are legile ei, în mare parte nescrise. Numai că pentru o căsnicie fericită pe termen lung unele dintre aceste reguli în căsnicie pot fi încălcare.

Ar trebui să rămâneţi împreună pentru totdeauna, aşa spun jurămintele de credinţă. Ar trebui să vă uitaţi ochi în ochii celuilalt şi, când e cazul, în aceeaşi direcţie. Ar trebui să staţi mereu sub acelaşi acoperiş, sub acelaşi cer, la adăpostul aceloraşi principii. Ar trebui să vă împărtăşiţi opiniile fără menajamente, să împărţiţi acelaşi pat fără plictiseală, să credeţi în aceleaşi lucruri fără rezerve. Ar trebui să trăiţi fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Căsnicia nu-i o treabă uşoară, asta ştie oricine a dat cu subsemnatul la sfatul popular şi şi-a ţinut de mână sufletul geamăn în biserică. Multe căsnicii încep cu promisiuni pentru o viaţă şi sfârşesc în nici un an.

Iar specialiştii în relaţiile de cuplu au analizat de ce e această instituţie aşa de fragilă şi au tras concluzii uluitoare: oamenii se ghidează după multe reguli de convieţuire false. Romantismul e idealizat şi nu-şi găseşte acoperire în viaţa reală. De aici frustrările, de aici trădările, de aici sentimentul că relaţia nu merge, deci hai s-o încheiem. Legi nescrise pe care încerci să le urmezi orbeşte se întorc împotriva ta şi a iubirii tale. Să vedem care sunt acestea și de ce unele reguli în căsnicie trebuie încălcate.

Nu vă băgaţi niciodată în pat certaţi. Obligatoriu!

Nu se ştie cine a născut această idee deloc genială, care se pare că poate face mai mult rău unui cuplu decât bine. Forţarea armoniei nu duce la stingerea unui conflict, vâlvătaia va izbucni sigur mai târziu. E ca şi cum ai ascunde gunoiul sub covor, nu înseamnă că ai făcut curăţenie. Nu vă “împăcaţi” doar pentru că a apus soarele, împăcarea e musai să vină cu rezolvarea problemei, nu ţine de ora de culcare.

Asta nu înseamnă ca, odată băgaţi în pat, să continuaţi scandalul, dar nici dacă fa-ceţi dragoste pasional, că aşa aţi văzut în filme, nu rezolvaţi mare lucru. Un sărut de noapte bună şi o declaraţie de „armistiţiu“ până a doua zi, când veţi pune din nou problema pe tapet pentru a-i găsi rezolvare, sunt de preferat.

Fiţi 100% oneşti. Da! Până la un punct

„Dragul meu, sinceră să fiu, m-aş lăsa posedată de Brad Pitt în toate poziţiile.“ „Draga mea, adevărul e că fosta mea iubită avea nişte sâni minunaţi, mai frumoşi decât ai tăi. Dar să ştii că doar pe tine te iubesc.“ Onestitate inofensivă sau declaraţii kamikaze? Eu zic să nu încerci să afli răspunsul. Şi psihologii zic la fel. Să fii sincer cu persoana de lângă tine nu înseamnă să-i pui pe tavă tot trecutul tău sau gândurile cele mai ascunse, care ar putea-o răni. Nu ce ai turui la detectorul de minciuni e dovadă de iubire, ci felul în care îţi dovedeşti zi de zi trăirile şi intenţiile oneste, cu grijă faţă de sentimentele celuilalt.

Nicăieri unul fără celălalt. Fals!

Lipiţi ca timbrul de scrisoare, aşa trebuie să fie doi oameni care se iubesc. Cei care au depăşit însă nivelul de inteligenţă socială şi emoţională a poveştilor cu Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana ştiu că ăsta e cel mai scurt drum către un „glorios“ divorţ. O relaţie sănătoasă se bazează pe un balans optim între timpul petrecut cu perechea ta şi cel scurs în compania altor persoane sau trăit în solitudine.

E deci OK să ieşi la cafea cu fetele, nu trebuie să te simţi vinovată (sau, mai rău, să ţi se interzică acest lucru!). Şi pentru el e la fel de normal să meargă la bere, la meci sau la pescuit şi fără tine. Bineînţeles, armonia stă în dozajul perfect al acestor timpi, pentru ca perechea ta să nu se simtă nici sufocată, nici neglijată. E greu, dar, repet, cine a zis că-i uşor să fii căsătorit?

Rutina e rea.

Problema cu această regulă nescrisă, e de părere Barbara Bartlein, o celebră psihoterapeută americană specializată în relaţii de cuplu, este că multe cupluri confundă o uniune calmă, predictibilă, fără spontaneităţi puştăneşti cu o relaţie pe ducă. Când iubirea se aşază într-o matcă liniştită, când zilele curg într-o cadenţă molcomă, oamenii se sperie şi caută să scape de rutină. Aşa se nasc gesturile necugetate, trădările, aşa apare nevoie de altceva, de altcineva. Fiecare persoană trebuie să conştientizeze că nici o etapă a căsniciei nu poate seamăna cu cea dinaintea ei. „Nu-i mai bine, spune Bartlein, ca, în mod absolut «plictisitor», să ştii că te poţi baza pe viaţa alături de soţul tău decât să stai cu inima cât un purice? Dacă vrei să injectezi niţică adrenalină relaţiei tale, încearcă un plan de excursie pe nepusă masă, o poziţie sexuală nouă sau o coafură care să-l surprindă plăcut.“

Cearta duce la divorţ? Nu!

Nu neapărat, tribunalele sunt pline de oameni care n-au ridicat niciodată vocea unul la celălalt. Li s-a stins iubirea aşa, din „nepotrivire de caracter“, multe lucruri au rămas nefăcute şi multe vorbe nespuse. Certurile dese şi mărunte detensionează relaţia şi sunt primii paşi – cam zgomotoşi, ce-i drept – către găsirea rezolvării problemelor care va frământă.

Cearta „sănătoasă“ se naşte pe fondul unor opinii contradictorii, dar nu trebuie să conţină injurii sau să degenereze periculos în violenţă fizică. Spuneţi ce aveţi de spus, dar concentraţi-vă asupra unui singur subiect de dispută, nu treceţi de la una la alta. Tăcerea e de aur, însă nu oricând, nu oricum, nu cu orice preţ.

Articol preluat din ediția de mai 2014 a revistei Femeia.

Autor: Alina Grozea

Sursa foto: Fotolia


Lasă un răspuns

Sus