Esti aici
Femeia.ro > Relatii > De ce îi rănești pe cei pe care-i iubești

De ce îi rănești pe cei pe care-i iubești

A–i răni pe cei la care ții nu e un fapt neobișnuit. Deși rănile pot fi de diferite grade, adevărul este că-i greu de înțeles cum poți lovi cu vorbe în cel drag, care ți-e aproape.

Dacă ai un limbaj afectuos și constant respectuos cu familia și cei care-ți sunt apropiați, ne înclinăm. Cine nu s-a răstit însă la soț, nu i-a aruncat iubitului vorbe pe care să le regrete, nu i-a închis mamei telefonul cu vorbe grele, rostite printre dinți, cine nu și-a făcut copilul leneș sau obraznic  să arunce piatra.

„Oamenii care ne rănesc sunt cei pe care-i cunoaștem“, spune Deborah Richardson, profesor de psihologie la Georgia Regent University. Nu străinii sunt cei de care să ne temem.

Versurile unui cântec din anii ’60 spun: „Dacă ți-am frânt inima aseară este pentru că te iubesc așa de mult“. Oare așa să fie?

Relațiile cel mai tare expuse ambivalenței

Aceste tipuri de comportamente sunt frecvente în relația părinte-copil − de multe ori, copiii își rănesc părinții pentru a-și exprima independența. Acest comportament este, de asemenea, o parte a iubirii romantice, în care dependența poate amenința independența fecărui partener. Uneori, îndrăgostiții se rănesc pentru a-și arăta autonomia. Alteori, a-l răni pe celălalt exprimă o dorință opusă: de mai multă dependență și de atenție. O plângere comună este că nu stau mai mult acasă părinții cu copiii, partenerii de cuplu unul cu celălalt etc.

Cum putem să iubim, dar și să rănim persoana iubită

Pentru că iubirea implică vulnerabilitate și pentru că iubiții sunt persoane semnificative unul pentru celălalt, orice remarcă inocentă sau acțiune poate fi interpretată drept jignitoare sau provocatoare de răni emoționale. Spre exemplu, dacă celălalt petrece mult timp la serviciu, neglijarea partenerului doare, deși el nu are neapărat această intenție.

Cu cât mai mult timp petreci cu partenerul, cu atât crește posibilitatea de a fi rănit de anumite comportamente, vorbe, gesturi ale acestuia.

Mai mult, cu cei dragi ne simțim „acasă“: măștile cad, cenzura dispare și dăm frâu liber emoțiilor, pentru că ne simțim acceptați. Rezultatul? Pot fi agresivitatea, respingerea, frustrările pervertite în atacuri ale celui drag sau comportamente defensive, care îi rănesc pe cei apropiați.

Explicațiile date de specialiștii Relationship Institute (Michigan) se centrează pe două idei:

Toți experimentăm diverse grade de răni emoționale în timpul creșterii și maturizării. Parte a identității noastre sunt experiențele de dragoste, distanță, abuzuri fizice sau verbale/emoționale din copilărie. Când devenim adulți, ne simțim mai vii sau mai aproape de noi înșine când simțim la fel ca în copilărie. De exemplu, o persoană care a crescut la distanță emoțională de cei dragi se poate simți inconfortabil cu apropierea și poate sabota relația prin certuri sau evitarea intimității. Comportamente care, inevitabil, rănesc partenerul.

Sau: o persoană care a crescut într-o casă cu multe drame și certuri poate să simtă disconfort dacă are parte de armonie și tăcere și pare că vrea să aducă haosul și drama în relațiile intime. Căutăm în parteneri dragostea pe care nu am avut-o în copilărie și, cu cât avansăm în relația de dragoste, cu atât rănile se pot activa.

Lipsa comunicării emoționale sau lipsa unor abilități de comunicare constructive. Mulți oameni își dau seama că își rănesc partenerii, copiii, părinții, ar vrea să se schimbe, dar nu știu să facă acest lucru într-o manieră constructivă. În cultura noastră, nu este încurajată exprimarea emoțională, se cere logică, rațiune, eficiență. Puține lucruri sunt legate de sentimentele noastre, în așa fel încât să se manifeste într-un mod sănătos și în siguranță. Frica ne face vulnerabili și devenim agresivi, teama de respingere ne face posesivi, durerea poate determina distanță etc.

Într-o relație în care există intimitate, avem acces la cele mai vulnerabile aspecte ale celuilalt. Cei dragi sunt o sursă de fericire, dar pot fi și cei care ne rănesc profund.

Identificarea, primul pas al schimbării

Partea din noi care îi rănește pe ceilalți este de fapt aceea care are nevoie de dragoste, susțin psihologii.

Când rănim pe cineva pe care îl iubim, ce trebuie să facem e să învățăm să ne iubim pe noi și pe ceilalți necondiționat, profund, complet. Iubindu-ne pe noi înșine și vindecând rănile prin iubire, de vindecăm fapt rănile celor dragi, pentru că îi facem să se simtă în siguranță și să se exprime autentic, să fie cine sunt.

Rănile constante și prelungite duc la deteriorarea stimei de sine, la dificultăți de adaptare, la suferințe, durere, boli. Nimeni nu merită să fie rănit, iar confundarea dragostei cu dominarea, posesivitatea, manipularea, violența e un semnal de alarmă că relația e nepotrivită. Este necesar să schimbi ceva. Poți începe cu tine, poți apela la specialist. Dacă nu reușești schimbarea în bine, e dreptul tău să pleci. Într-o situație extremă, „Te lovesc pentru că te iubesc“ depășește granițele iubirii și se traduce prin durere, suferință.

Iubirea înseamnă respect, căldură, siguranță, bucurie. Așa să vină și așa să rămână în viața voastră!

Citește și:

Articol preluat din ediția de februarie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Oana Pescaru
Foto: pixabay.com


Lasă un răspuns

Sus