Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Femeile si barbatii nu gandesc la fel – un cliseu spulberat

Femeile si barbatii nu gandesc la fel – un cliseu spulberat

Contrar opiniei generale, cum ca femeile si barbatii provin din lumi diferite, un studiu recent sustine ca cele doua sexe gandesc de fapt la fel, informeaza dailymail.co.uk. Teoria stiintifica potrivit careia toti oamenii sunt „programati” inca de la nastere de propriul sex s-a dovedit mult timp atat de populara incat a stat la baza publicarii bestseller-ului „Barbatii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”, scris de John Gray, in 1992.

Acum insa, un reputat neurolog britanic sustine ca functiile cerebrale ale femeilor nu sunt diferite de cele ale barbatilor si ca oamenii, indiferent de sex, sunt foarte asemanatori in ceea ce priveste capacitatea intelectuala. Gina Rippon, profesor de neuroimagerie cognitiva la Ashton University din Birmingham, considera ca ideea potrivit careia creierul unei persoane este controlat de sexul acesteia este „depasita si gresita”.

Mai mult chiar, Gina Rippon ii acuza pe unii cercetatori ca „fabrica” studii care sunt folosite pentru a sprijini prejudecata potrivit careia intelectul femeilor nu ar fi egal cu cel al barbatilor. „Exista o ingrijorare tot mai mare in cadrul comunitatii de specialisti in stiinte neurologice despre folosirea abuziva si interpretarea gresita a unor studii referitoare la legaturile dintre structura cerebrala si comportamentul uman”, a declarat cercetatoarea britanica.

Aceasta „frauda neurologica” are scopul de a sustine stereotipurile si de a sugera existenta unor diferente biologice si structurale majore intre creierul barbatilor si cel al femeilor, care ar explica statuturile sociale ale acestora. „Acest lucru este un nonsens. Desi s-ar putea sa existe cateva diferente foarte mici intre cele doua sexe, asemanarile dintre ele sunt cu mult mai mari”, a adaugat Gina Rippon.

Comentariile cercetatoarei britanice au fost facute intr-o perioada in care s-au publicat numeroase carti care promoveaza ideea unor diferente structurale intre creierele femeilor si cele ale barbatilor. Rippon considera ca, desi in prezent oamenii de stiinta sunt capabili sa monitorizeze activitatea cerebrala, ei inca isi pun intrebari care par inspirate de stravechile prejudecati referitoare la diferentele dintre sexe.

„De-a lungul istoriei, explicatiile de natura biologica au fost utilizate ca adevarate «arme» pentru a explica si a mentine diferentele de natura sociala”, explica Gina Rippon. „In epoca victoriana, savantii au sugerat ca femeile gandesc cu alta parte a creierului decat barbatii. In anii 1950, au venit cu ideea potrivit careia gandirea «inferioara» a femeilor este controlata de hormonii lor. In prezent, se vehiculeaza ideea ca barbatii si femeile ar avea structuri cerebrale diferite – insa nu exista nicio dovada stiintifica pentru aceste teorii”.

Gina Rippon nu este singura care sustine aceste lucruri. Cordelia Fine, profesor de psihologie la Melbourne University din Australia si autoarea volumului „Delusions of Gender”, a declarat si ea ca nu exista diferente neurologice majore intre femei si barbati si ca diferentele dintre sexe nu sunt „programate” de la nastere, ci apar in urma educatiei primite de fiecare persoana in parte.


Lasă un răspuns

Sus