Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Fetele traumei: Povara vietii

Fetele traumei: Povara vietii

Savi, aşa cum o alintă cei apropiaţi, este o tânără de 24 de ani, ca oricare alta la prima vedere. A acceptat să ne spună povestea fără să-şi dezvăluie identitatea şi chipul, doar aşa s-a simţit la adăpost. Deşi se confruntă cu această realitate tristă de mulţi ani, deşi a făcut mari progrese fizice şi psihice, nu poate încă să spună public: „Eu am HIV“.  

Primele amintiri

Sunt legate de căminul de copii şi de lungile perioade de spitalizare. „Mai tot timpul răceam la plămâni şi mă internau în spital, unde îmi făceau o grămadă de injecţii“. Dacă pentru mulţi copii viaţa din orfelinat este o sursă de traumă, Savi o consideră normală, iar singura părere de rău e că nu-şi cunoaşte părinţii. Vorbeşte destul de detaşat, însă, atunci când rosteşte cuvântul „mamă“, privirea îi fuge departe. Probabil şi gândul. A aflat că a fost infectată cu HIV abia la 12 ani, însă ea urma deja un tratament de mulţi ani. „Ştiam că am o infecţie care nu trece niciodată. Ulterior, am început să înţeleg din comportamentul copiilor de la şcoală că e o boală gravă, privită cu teamă de cei din jur.“

Primele traume

„Eram în clasă cu o colegă din cămin care şi ea avea HIV. Colegii ne ocoleau, ne arătau cu degetul. În jurul meu, au fost mulţi copii infectaţi care au murit. Uneori, mă întrebam cine urmează.“ Ochii i se inundă deodată de lacrimi şi, printre suspine, povesteşte despre cea mai recentă şi dureroasă pierdere: „Aveam un prieten foarte bun care îşi dorea mult să vină de ziua mea, dar chiar atunci l-am pierdut. A murit. Anul ăsta“.

Trei dorinţe

Îndeplinirea primei dorinţe depinde de noi. „Mi-aş dori ca toţi cei din jur să mă vadă ca pe o persoană normală şi să mă accepte aşa cum sunt. Multora le e teamă, însă HIV-ul nu se ia prin pupat, prin strângerea mâinii, nici măcar prin folosirea în comun a tacâmurilor sau toaletei“, spune Savi. Îşi mai doreşte să-şi întemeieze o familie frumoasă, aşa cum ei nu i-a fost dată, şi să-şi cunoască mama.

Părerea psihologului

Există mai multe experienţe traumatice semnificative în cazul lui Savi: aceea de a trăi separat de părinţi şi cea a conştientizării bolii pe care o are. Dintre toate efectele, a se simţi un „pericol“ pentru ceilalţi este unul dintre cele mai dureroase, fiindcă împiedică împlinirea nevoilor sale relaţionale: de contact fizic şi emoţional cu ceilalţi, de intimitate, de acceptare. 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus