Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Cuplu > Iubirea otravita

Iubirea otravita

Când spui iubire, te gândeşti la un sentiment nobil care face din tine un om mai bun. Dar oare tot de dragoste e vorba atunci când ce simți capătă valenţe patologice?

Să mori rănit din dragoste“, „a făcut acest gest necugetat orbit de iubire“, „te iubesc şi nu pot trăi fără tine“, iar exemplele de aşa-zisă iubire, bună de dus la doctor pot continua. La prima vedere, aceste vorbe au poezia lor, par bazate pe simțiri profunde și curate, însă lucrurile nu stau chiar aşa. Dependenţa, posesivitatea, protecţia excesivă şi gelozia sunt câteva sentimente care par atribute pentru iubirea adevărată, dar n-au nimic de-a face cu ea.

Posesivitatea – nevoie de putere şi teamă de abandon

Când iubeşti cu adevărat, o faci necondiţionat. Când te îndrăgosteşti de cineva, asta se întâmplă pentru că-ţi place de acel om aşa cum e, nu de versiunea lui revizuită şi adăugită de percepția ta ulterioară. Uneori, vrei să-ţi transformi partenerul după bunul plac sau poţi fi dictatorială, iar totul se întâmplă, la nivel declarativ, în numele iubirii, pentru că-ţi pasă și îi vrei binele. Și invoci tot felul de argumente. De unde vine această nevoie de a domina?

Interpretare: te simţi vulnerabilă şi ataci, devii agresivă, iar asta, din teamă. De cele mai multe ori, argumentele reflectă temerile tale, iar binele pe care-l doreşti partenerului poate să nu fie cel de care el are nevoie. Sau e vorba de nevoia de putere, de control, pentru a evita abandonul. Se întâmplă des ca o astfel de relaţie de dominare şi posesivitate să apară şi în relaţia mamă-fiică, o legătură sufocantă în care fiica devine purtătoarea dorinţelor neîmplinite ale mamei. Scenariul se poate întâmpla şi invers: partenerul să-ţi ofere această dragoste otrăvită.

Sfat: iubeşte aşa cum o mamă îşi iubeşte copilul, fără nici un motiv, doar pentru că acea persoană există! Dacă poţi face asta înseamnă că iubeşti: dacă nu, sentimentele se numesc altfel, nu dragoste.

Dependenţa – teamă

Auzi des că unul din parteneri nu se simte bine când celălalt nu este acasă sau că n-ar putea respira fără el, iar atunci te gândeşti la loialitate, dragoste puternică. Dar această afecţiune se bazează pe teamă, iar să iubeşti înseamnă să nu te temi! Să nu înţelegem totuși că dependenţa de celălalt nu-i de dorit. E firească, însă nu când e dusă la extrem.

Interpretare: a fi dependent înseamnă a te agăţa de cineva, neputinţă, frică, teamă de singurătate şi, din moment ce trăieşti această temere, asta te va face nefericită, chiar dacă ai lângă tine cel mai iubitor om.

Sfat: fii pe picioarele tale şi perfect ancorată în realitate! Trăind cu teama de viitor, nu te bucuri de lucrurile frumoase care ]i se întâmplă clipă de clipă.

Gelozia – lipsa încrederii

Când îţi suspectezi partenerul că te înșală, îi ții telefonul sub observație și îi citești e-mailurile, asta nu înseamnă că-l iubeşti prea mult. Uneori, femeile tind să se îmbete cu această formă bolnăvicioasă de iubire, dar e un fel de comă alcoolică de la apă rece. Deseori, apare „mahmureala“. Crezi că este iubire pură pentru că asta îţi întăreşte orgoliul: „merit să fiu iubită total“, „sunt valoroasă“, „sunt importantă pentru el“.

Interpretare: gelozia arată neîncredere în forţele proprii şi teamă de pierdere: „Rivala este mai bună şi pot oricând să pierd!“ Această „iubire“ nocivă te roade pe dinăuntru şi-ți aduce suferință indiferent dacă ai sau nu dreptate în bănuielile tale.

Sfat: e minunat să vrei să fii soarele [i luna pentru iubitul tău, dar, în timp, crizele de gelozie erodează suflete[te. E greu de cultivat încrederea în tine, dar nu imposibil. Un psiholog te poate ajuta să te sim]i mult mai stăpână pe calităţile tale.

Articol preluat din ediția de martie 2014 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Sursa foto: Thinkstock


Comments

comments

2 thoughts on “Iubirea otravita

  1. Comentariul nu are legătură cu subiectul de mai sus. Doar exprimă nemulţumirea unui grup de tlespectatori din diaspora, mari amatori ai emisiunii VORBEŞTE LUMEA – difuzată pe TVR Internaţional. Domnilor, cum de aţi avut poasta idee să alegeţi ca moderatoare pe ADELA POPESCU ? E o emisiune de divertisment, de ralaxare care nu se potriveşte cu rigiditatea chipului ei, cu fixitatea privirii, cu zâmbetul forţat, cu ochii ei reci, inexpresivi. Nu e rolul ei. Cele cu care ne-a obişnuit era de fata naivă, prostuţă – de fapt se joacă probabil pe ea însăşi. Aduceţi vă rugăm oameni plini de viaţă, care să te binedispună, să dea savoare emisiuniiu, aşa cum a fost până în urmă cu ceva zile. Vă cerem puţin respec pt. telespectatori. Lăsaţi bisericuţele, doar anume persoane să se infiltreze ca apa peste tot, ci alegeţi şi după valoare, după talentul REAL de a comunica, de a interpeta un rol, ca vizionarea să fie într-adevăr plăcută. AŞTEPTĂM

  2. Comentariul nu are legătură cu subiectul de mai sus. Doar exprimă nemulţumirea unui grup de telespectatori din diaspora, mari amatori ai emisiunii VORBEŞTE LUMEA – difuzată pe TVR Internaţional. Domnilor, cum de aţi avut poasta idee să alegeţi ca moderatoare pe ADELA POPESCU ? E o emisiune de divertisment, de ralaxare care nu se potriveşte cu rigiditatea chipului ei, cu fixitatea privirii, cu zâmbetul forţat, cu ochii ei reci, inexpresivi. Nu e rolul ei. Cele cu care ne-a obişnuit era de fata naivă, prostuţă – de fapt se joacă probabil pe ea însăşi. Aduceţi vă rugăm oameni plini de viaţă, care să te binedispună, să dea savoare emisiunii, aşa cum a fost până în urmă cu ceva zile. Vă cerem puţin respect pt. telespectatori. Lăsaţi bisericuţele, doar anume persoane să se infiltreze ca apa peste tot, ci alegeţi şi după valoare, după talentul REAL de a comunica, de a interpreta un rol, ca vizionarea să fie într-adevăr plăcută. AŞTEPTĂM

Lasă un răspuns

Sus