Adevărat și fals despre afrodiziace

Afrodita, spun legendele grecești, avea un talent deosebit de a înnebuni oameni și zei deopotrivă, făcându-i s-o dorească cu ardoare. De aici vine termenul afrodiziac. Altfel spus, un ceva care te face să-ți dorești să faci dragoste de îndată. Afrodiziacele – plante, mâncăruri, arome – excită simţurile, stimulează libidoul, uneori sporesc

Acrofobia: nu te uita în jos!

Ce este frica de înălțime sau acrofobia și ce o cauzează? Care-i sunt simptomele și tratamentul specific? Pentru cei mai mulți oameni, este normal ca, atunci când se află într-un loc înalt și se uită în jos, să simtă amețeală, greață sau chiar o senzație de panică. Frica de înălțime, denumită

Testul Gottman pentru cupluri

Profesorul american John Gottman, expert în psihologie și fondatorul institutului ce-i poartă numele, a elaborat, după o viață în slujba studierii fericirii cuplurilor, un chestionar prin care fiecare își poate evalua relația. Alege varianta ADEVĂRAT sau FALS  la următoarele enunțuri și ține cont de interpretare, apoi fă schimbările care se impun.

Exuberantă sau reținută?

Te simți bine în mijlocul oamenilor, în aglomerație, sau acasă, în apropierea lucruilor demult știute? Nu, nu este un test, este doar o încercare de a descoperi ce fel de energie psihologică ai… Și, mai ales, care sunt avantajele și dezavantejele fiecărei tipologii în parte. În urmă cu aproape 100 de

Cum să te pregătești pentru o aventură de o noapte

aventura de o noapte

Poate că deja ai avut una sau mai multe aventuri de-o noapte sau ești doar curioasă despre cum e să faci sex cu o persoană necunoscută. Oricare ar fi situația, ai ajuns la locul potrivit, deoarece ți-am pregătit o serie de sfaturi pentru o aventură cu adevărat senzațională.  În primul rând,

Punem problemele cuplului sub lupă

Nu infidelitatea, ci lipsa susținerii partenerului, delăsarea pe plan personal, lipsa timpului sau apariția copilului sunt problemele cu care se confruntă cuplurile care ajung la psiholog. La baza acestor probleme se află slaba comunicare dintre parteneri, susțin specialiștii. Evitând cronicizarea frustrărilor, salvezi relația, dar pentru asta este important să iei măsuri,

TEST: Privind din afară…

Oamenii te consideră arţăgoasă, iar tu ești convinsă că nu faci decât să militezi pentru adevăr? Sau, dimpotrivă, s-a dus vestea că ești o persoană foarte liniştită, însă în sufletul tău clocotesc furtuni? Verifică dacă părerea pe care o ai despre tine corespunde felul în care te văd cei din

De ce face rău perfecționismul

Este firesc să te străduiești ca totul să-ți iasă la linie, atât în profesie, cât și în viața personală. Când perfecționismul merge însă dincolo de limite, sănătatea are de suferit. Altfel spus, oamenii perfecționiști sunt mai nefericiți, mai pasibili de depresie și tulburări digestive. Află din rândurile de mai jos cum

Ai încredere în tine

… și restul va veni de la sine. Încrederea și iubirea pentru propria persoană sunt cheia fericirii și le poți căpăta mai repede decât crezi. Puține femei sunt cu adevărat mulțumite de ele. Cele mai multe se gândesc ce părere au alții despre ele, dacă sunt destul de bune ca

Nu timpul trece, ci viața noastră

Probabil că puține sunt cuvintele cu denotație neutră care să ne creeze instantaneu o senzație de anxietate, așa cum ni se întâmplă la auzul cuvântului „schimbare“. În ciuda faptului că noi, ca specie, suntem firi extrem de curioase și fugim de monotonie și plictiseală mâncând pământul – potrivit observațiilor mele

Pagina 5 din 127« Prima...34567...102030...Ultima »