Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Pe urmele placerii pierdute

Pe urmele placerii pierdute

 

Psihologul american Abraham Maslow spunea că sexul este o nevoie umană de bază (ca şi cea de a ne hrăni), instinctuală, dictată de hormoni, iar când îţi vine cheful de sex este un lucru absolut normal şi n-ar trebui să-ţi reprimi pornirea, chiar dacă nu cadrează cu perceptele sociale. Am învăţat de mici, din atitudinea mamelor şi din filme, că doar bărbaţii au porniri sexuale şi, prin urmare, numai ei iniţiază o zbenguială în aşternut. Este un puritanism ieftin de care e bine să scăpăm cât mai repede.

De ce fuge libidoul

Întrebarea corectă este de cine fuge, iar răspunsul ar putea să te şocheze: de noi! Cauzele sunt dintre cele mai diverse, de la cele psihogene la cele hormonale. O stare de stres, o situaţie tensionată în cuplu, nemulţumirea legată de felul în care arăţi, supraîncărcarea cu problemele familiei, dar şi o dietă aberantă ar putea stinge dorinţa. Toate aceste probleme te împiedică să te mai gândeşti la tine şi la ce-ţi face plăcere. De multe ori, chiar îţi negi aceste porniri şi le consideri indecente. Păi, nu se cade ca o femeie serioasă ca tine să simtă şi să-şi dorească ceva atât de trivial, nu?! Complet greşit! Dă-ţi voie să simţi, acceptă-ţi nevoile! Uneori, acest simplu gest te va face să regăseşti plăcerea intimă. Altfel, vei fi tentată s-o compensezi cu alte plăceri: mâncare, haine, îngrijire excesivă, bijuterii. Nu că ar fi rău, dar nu-ţi rezolvă problema.

Aprinde din nou focul!

Există, desigur, şi cauze hormonale. Un nivel crescut de testosteron te poate teleporta în epoca de gheaţă a plăcerii. Menstruaţia, sarcina, premenopauza, anticoncepţionalele sau banalele pastile pentru răceală sunt cauze ale acestui îngheţ, trecător sau ba.

Cu siguranţă, ţi se pare o problemă intimă şi încerci s-o treci cu vederea sau cauţi soluţii: recurgi la forumuri, punându-ţi la adăpost identitatea. Nu e cea mai bună atitudine. Dacă îţi vrei înapoi libidoul, mergi pe cărări deja bătătorite:

  • Discută despre asta cu partenerul! Este incredibil cât de tare se poate încinge treaba când vă doriţi acelaşi lucru.
  • Schimbă rutina în cuplu! Dacă rutina este moartea plăcerii, micile picanterii o pun pe jar.
  • Fă mici schimbări în dietă! Puţin vin roşu, un pic de usturoi, ceapă, ţelină sau vanilie vor aţâţa dorinţa. Soia este un alt element care reduce nivelul de testosteron, pe când grăsimile în exces şi proteinele îl cresc, aşa că taie-le din meniu sau diminuează cantitatea.
  • Treci la exerciţii! Contracţiile muşchilor perineului, exerciţiile Kegel, stimulează circulaţia în zonă, trezind amintirile plăcute şi pornirile senzuale.


Lasă un răspuns

Sus