Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > 14 pași ca să fii fericită în acest an

14 pași ca să fii fericită în acest an

Bucurii, împliniri şi sănătate ţi-au urat cei dragi în noul an. O dorinţă anume ţi-ai pus şi tu la cumpăna dintre ani. Se vor împlini oare urările și dorințele? Asta numai de tine depinde.

Împlinirea a 50% din dorinţele noastre depinde chiar de noi, susţin psihologii. Iar asta, doar învăţând să gestionezi stresul şi să iei măsuri de ridicare a nivelului de încredere în tine. Restul vine de la sine. Uite cam ce-ar fi de făcut:

Zăboveşte cât mai puţin în virtual!

Da, e fascinant să navighezi pe internet, să ţii legătura cu cât mai multe persoane prin e-mail-uri sau pe Facebook, verificând de câteva ori pe zi să vezi cine ţi-a mai scris, cine ce a mai postat. Fără să-ţi dai seama, te expui riscului de a te confrunta cu depresia, susţin psihologii. Dorinţa de a fi în permanenţă „în contact“, susțin tot ei, te stresează nespus, secătuindu-te de puteri. Încearcă să vezi „ce mai e nou“ de cel mult două ori pe zi şi vei observa că te simţi mai bine. Orice mesaj poate fi citit şi peste câteva ore, nu-i aşa?

Dă-ți întâlniri cu prietenii!

Ce-i drept, întâlnirile cu rudele şi prietenii faţă în faţă, nu pe reţelele de socializare, necesită ceva mai mult timp şi efort, mai ales când nu eşti într-o dispoziţie prea grozavă, sunt mai sănătoase însă.. Relaţionarea cu alte persoane creşte semnificativ nivelul de serotonină, hormonul fericirii, ne asigură cercetătorii. Aşadar, întâlneşte-te cu prietenii în lumea reală, mergeţi la film, la cafenea, o sală de sport, prin magazine.

Planifică o călătorie!

Nici măcar nu e important dacă vei reuşi s-o faci sau nu. Planificarea ei e mult mai plăcută decât călătoria în sine. Şi, cum nu durata acesteia influenţează starea, bine ar fi ca, în loc de o vacanţă de durată, să faci mai multe escapade din localitatea în care îţi duci traiul, la sfârşit de săptămână, de pildă. Înarmează-te cu o hartă şi trasează, mai întâi în imaginaţie, destinaţiile. Cu siguranţă măcar în câteva vei ajunge.

Apreciază ce ai!

Nu fi prea aspră nici cu tine, nici cu ceilalţi. De exemplu, de obicei ne apreciem propriul copil după calificativele pe care le obţine la şcoală şi nu vedem cât este de grozav, ne criticăm locul de muncă, în loc să fim bucuroşi că îl avem. Bucură-te de ceea ce ai, de orice reuşită, oricât de măruntă ţi s-ar părea. Dacă tu nu te apreciezi, alţii de ce-ar face-o?

Gata cu grijile inutile!

Aşa se întâmplă atunci când te încrunţi scrutând viitorul şi preconizând tot felul de neplăceri cu care te-ai putea confrunta. La ce bun să-ţi pui singură drobul de sare deasupra capului? Potrivit datelor statistice, în majoritatea cazurilor ceea ce ne provoacă îngrijorare nu se întâmplă niciodată. Chiar dacă problemele nu lipsesc, puşi în faţa lor le facem faţă cu mai multă uşurinţă decât ne-am imagina.

Învaţă să dăruieşti!

Bucuria celui căruia îi dăruieşti ceva se răsfrânge şi asupra ta. N-are importanţă ce, bani, lucruri, timp, afecţiune. S-a constatata că cei care cheltuiesc fie şi doar o parte din resurse în favoarea altora sunt mult mai fericiţi decât cei preocupaţi doar de propria persoană. Uneori, pentru a te simţi bine, este suficient să oferi locul pe scaunul din autobuz unui vârstnic, să-i mulţumeşti învăţătoarei pentru răbdarea cu care îţi educă copilul, să dai o haină pe care n-o mai porţi sau să faci ceva în folosul altcuiva.

Fă mai multă mişcare!

Priveşte cu atenţie în jur şi vei observa că cei care fac în mod regulat mişcare sunt mai optimişti şi se simt mai bine, decât cei care preferă o viaţă sedentară. Nu e neapărat nevoie să mergi la o sală de sport, poţi găsi orice activitate care îţi face plăcere: plimbarea, mersul pe bicicletă, schiatul, înotul. Când vei găsi ceea ce-ţi provoacă bucurie, fă-o în mod regulat. O jumătate de oră pe zi este suficientă pentru menţinerea tonusului, a bunei dispoziţii.

Împrieteneşte-te cu natura!

Te-ai gândit vreodată că plantele care te înconjoară te eliberează de stres? Sigur, nu poţi sta toată ziua în parc sau pe vreo bancă din faţa blocului, nici măcar din faţa casei. Poţi însă să-ţi cumperi câteva ghivece cu flori, şi pentru acasă, şi pentru locul de muncă. Potrivit studiilor, celor care au prin preajmă plante la locul de muncă le place mai mult ceea ce fac decât celor care n-au în câmpul vizual decât ziduri şi obiecte de mobilier.

Ia-ţi un animal de companie!

Eşti mai mereu nemulţumită? Ia-ţi un căţel sau o pisicuţă. Comunicarea cu un animal domestic creşte nivelul serotoninei, hormonul fericirii, cum i se spune Dintr-un motiv sau altul nu-ţi poţi permite un asemenea răsfăţ? Dă-le din când în când ceva de mâncare pisicilor sau câinilor vagabonzi ori oferă-te să plimbi căţelul altcuiva. Bucuria nu va fi doar a lui, ci şi a ta.

Găseşte-ţi un hobby!

Pentru majoritatea dintre noi, momentul în care ne simţim cel mai bine este cel în care facem ceva care ne place foarte mult, altfel spus când facem ceva ce ne pasionează. Încearcă să descoperi o asemenea activitatea şi alocă-i câteva ore pe săptămână. Poate fi orice, de la lucru manual la mersul pe role, de la căţăratul pe stânci la gătit.

Meditează!

E demonstrat faptul că cei care alocă în mod regulat câteva minute meditaţiei, activează lobul frontal al creierului, răspunzător, printre altele, şi de starea de calm şi mulţumire. Cum procedezi? Alege un loc liniştit din casă, aşează-te comod sau culcă-te pe covor, închide ochii şi timp de câteva minute gândeşte-te la ceva plăcut. De exemplu, imaginează-te pe o plajă însorită, într-o o poiană din pădure, pe terasa unei cabane din munţi. Starea de bine nu va întârzia să se instaureze.

Dansează!

Mişcările corpului pe ritmul muzicii contribuie la inducerea unei stări de bine, de emoţii pozitive, prin dans îţi poţi recăpăta încrederea în propriile forţe. S-a constatat că persoanele care obişnuiesc să se mişte pe ritmul muzicii sunt mai mulţumiţi decât cei care doar ascultă muzică sau nici măcar asta nu fac. Aşadar, lasă din când în când totul deoparte şi, de ce nu?, alege muzica care-ţi place şi… dansează.

Scapă de relaţiile toxice!

Sunt persoane, pe care poate că-i consideri prieteni, care te vor împiedica să faci ceea ce trebuie pentru evoluţia ta. Se vaită tot timpul, te invidiază, nu se dau în lături de la bârfă şi intrigi. Dacă după comunicarea cu o asemenea persoană te simţi stoarsă de puteri sau descurajată emoţional ar trebui s-o eviţi. Limitează timpul petrecut împreună la minimum, iar dacă e posibil pune capăt relaţiei.

Ai grijă de tine!

Asta nu înseamnă doar să te asiguri că eşti mulţumită de cum arăţi în oglindă, ci şi să te preocupi şi să fii sănătoasă. Aşadar, ajută organismul să facă faţă provocărilor sezonului rece întărindu-ţi sistemul imunitar. Iar asta înseamnă și să ai grijă de dietă – mai puţine grăsimi şi dulciuri, dar mai multe cereale şi fructe –, să dormi suficient şi să nu te încui în casă din cauza frigului, ci să stai cât mai mult în aer liber şi să faci mişcare.

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr1/12.01.2017
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns