Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > 5 întrebări: Află cine ești cu adevărat

5 întrebări: Află cine ești cu adevărat

Vechiul dicton atribuit înțelepților lumii antice oferă cheia spre înțelegerea universului. Abia când aflăm cine suntem înțelegem lumea și pe ceilalți oameni. Dar cum putem face asta? Și cât de simplu este?

Uneori, fiecare are senzația că parcă nu mai are acces la sentimentele, la emoțiile proprii. Multe femei sunt nesigure și nu știu ce-și doresc. Motivul poate fi faptul că nu au încercat niciodată să-și studieze, să-și cerceteze interiorul. Psihologii ne încurajează ne chestionăm în privința trebuințelor, spaimelor și speranțelor noastre. Ele ne oferă cheia de acces spre sinele nostru autentic.

Pare cel mai simplu lucru din lume: multe dintre noi au impresia clară se cunosc foarte bine, că știu cine sunt, ce loc ocupă în lume, ce vor de la viață. Dar nu cumva multe dintre aceste trăsături sunt imitate sau „împrumutate“ de la cei din jur? Nu cumva, pentru a ne integra în societate, încercăm să semănăm cât mai bine cu modelul general acceptat și apreciat, în defavoarea adevăratului nostru sine? De obicei, ne dăm seama că nu știm cine suntem în momente critice din viață, când suntem puse în fața unei situații neașteptate, neobișnuite, dificile sau pur și simplu surprinzătoare. Psihologii spun că atunci se revelează adevărata fața a oamenilor. Pentru a afla cine ești însă, nu este neapărat obligatoriu să cauți astfel de situații sau de evenimente. Există o metodă mai simplă, care te va ajuta să afli cine ești răspunzând la câteva întrebări.

Cum arată viața mea de până acum?

Rezervă-ți timp pentru a scrie într-un caiet cum s-a desfășurat viața ta până acum. Subliniază toate lucrurile de care ești mândră și care ți-au făcut plăcere. Taie de pe listă toate lucrurile care te-au făcut să te simți nefericită ori care te-au supărat. La sfârșit, vei putea citi, negru pe alb, lucrurile care ți-au făcut viața frumoasă și te-au făcut să evoluezi.

Ce anume mă motivează în viață?

Ce anume te face să te dai jos din pat dimineața? Ce anume te determină acționezi într-un fel sau în altul? De ce urmărești anumite scopuri și nu altele? Notează în caiet toate răspunsurile care-ți vin în minte. Poate fi vorba despre oamenii din jurul tău, despre o profesie pe care o iubești și o practici cu maximă plăcere și dedicație, despre activitățile din timpul liber, o pasiune care te împinge să te perfecționezi într-un anumit domeniu. Doar scriind toate aceste lucruri vei putea avea în fața ochilor clasamentul lucrurilor care te determină acționezi. După ce descoperi care este sursa, motorul care te pune în mișcare, atunci îi poți dedica mai mult timp și mai multă energie, ca fericirea pe care o simți în viață fie trainică și solidă.

Ce nu ai vrea să pierzi în viață?

Această întrebare este mai eficientă decât întrebarea: ce este cel mai important pentru mine? Deseori, observăm că un lucru era foarte important pentru noi abia când pierdem acel lucru, acea persoană sau acea activitate. Și în acest caz este valabil sfatul de mai sus: după ce afli care este lucrul pe care nu dorești să-l pierzi, îi poți dedica mai mult din timpul și energia ta.

Care sunt rolurile pe care le joci acum în viața ta? Cu care te identifici cel mai bine?

Noi toate jucăm o mulțime de roluri, cum spun psihologii. Suntem fiice, surori, mame, bunici, angajate, colege, prietene. Numărul de roluri variază în funcție de diversitatea și disponibilitatea fiecăreia. Putem să ne concentrăm doar pe 3-4 sau, de-a lungul vieții, putem să testăm cât mai multe, nu doar de dragul unei experimentări sterile, ci pentru a trăi viața din plin. Dar ceea ce-i clar este că nu toate rolurile ne mulțumesc la fel de mult. Întrebarea este: care-i rolul pe care-l joci cel mai des? Care este rolul care te face să te simți fericită? În această direcție trebuie să mergi în continuare pentru a-ți consolida fericirea.

Dacă ți s-ar îndeplini trei dorințe, care ar fi ele?

Gândește-te în liniște și nu te grăbi! Știi cum se spune: ce-ți dorești s-ar putea să ți se împlinească! Scrie cele trei dorințe și gândește-te cum le poți împlini sau ce învățături poți trage din ele. Nu te teme să visezi, oricât de improbabile sau fanteziste sunt visurile tale. Uneori, când visurile nu se împlinesc, vei constata că poate nu ți-ai dorit acele lucruri atât de mult și că, între timp, ai devenit fericită făcând altceva.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.40/12.10.2017
Autor: Dana Verescu
Sursa foto: pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns