Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Când ai nevoie de psiholog

Când ai nevoie de psiholog

Un fin cunoscător al sufletului uman, fiindcă astfel este definit psihologul, n-ar trebui să fie cineva de care să te ferești. Dimpotrivă!

Când simți că grijile te copleșesc, iar o situație critică se prelungește prea mult și îți afectează viața, apelează la ajutorul specialistului. Deseori, este nevoie de o singură întâlnire ca să găsești cale de rezolvare a problemei ce te-apasă.

Când prea mult e prea mult

Toată lumea se înfurie sau se întristează, dar când trăirile pesimiste sunt prea intense și se transformă într-o piedică pentru activitățile de zi cu zi, este cazul să-ți pui întrebări. Mai ales dacă gândurile catastrofale sunt însoțite de reacții fizice. E clar că, după atâtea încercări la care, cu siguranță, ai apelat, nu sunt șanse să găsești la tine soluția la ce te macină! Dacă amâni vizita la specialist, este posibil ca stările anxioase să ia amploare și să ducă la atacuri de panică ori la insinuarea unui comportament de evitare. În acest ultim caz, se întâmplă să te ții departe de situații în mod normal obișnuite doar pentru că în mintea ta acestea capătă proporții negative.

Când ai dureri diverse

Starea de bine a psihicului se reflectă în sănătatea fizică. Potrivit unor cercetări, emoțiile negative sunt sursa multor tulburări, de la imunitate slăbită la disfuncții digestive sau accentuarea problemelor cardiovasculare. Stresul cronic, care se instalează după o perioadă de multe luni de tensiuni, face ca nivelul de cortizol (hormonul responsabil cu reacția la stres și cu răspunsul de tip luptă sau fugi!) să se mențină ridicat. Iar când organismul se află în permanentă alertă, producția de anticorpi scade dramatic, fapt care sensibilizează nu doar sistemul imunitar, ci și pe cel nervos sau endocrin. S-a dovedit, de asemenea, că stresul se manifestă prin răceli frecvente, dureri de cap, contracții musculare, gât înțepenit. Dacă medicul tău a fost reticent în a-ți da un diagnostic la durerea care te supără, se prea poate ca în spatele ei să se afle o cauză emoțională, iar rezolvarea o găsești la psiholog.

Când îți îneci amarul într-un viciu

Să fumezi o țigară ocazional când ieși cu prietenele la un frappé – până și medicul va trece asta cu vederea! Dar, dacă este primul gest pe care-l faci când ești supărată sau nervoasă și contextul se repetă obsesiv, în mod sigur ritualul care îți dădea o stare de bine a devenit o dependență periculoasă! Iar aceste asocieri dintre o stare negativă (precum furia sau depresia) și tutun/alcool sau mâncare sunt semne că încerci să găsești o compensație emoțională în viciu (oricare ar fi el!). De fapt, simți că pierzi controlul și încerci să rămâi agățată de ceva ce crezi tu că te liniștește. Lupta cu tulburările emoționale se rezolvă prin împăcarea cu sinele, nu prin refugiul în vreo dependență, susțin psihologii.

Când nimic nu-ți mai place

Cu nici câteva luni în urmă abia așteptai întâlnirile cu familia întregită la final de săptămână. Îți plăcea să grădinărești sau să ieși pur și simplu cu o carte, în parc. Acum, toate astea parcă și-au pierdut farmecul, fiindcă s-a produs un declic în mintea ta și nu le mai vezi rostul. Când nu mai simți acea bucurie a lucrurilor simple care îți umpleau sufletul până nu de mult, n-ar strica o vizită la psiholog. Specialistul te ajută să faci un pas în spate și să-ți dai seama că merită să aduci din nou în viața ta acele mici satisfacții care fac existența frumoasă.

Când cei din jur te văd schimbată

Dacă relația de cuplu începe să scârțâie din pricina dezinteresului tău sau al toanelor frecvente, iar partenerul se declară îngrijorat de stările tale, drumul la un specialist poate fi soluția salvatoare. Este valabil și când nu soțul îți spune, ci prietenii, cu care adesea împărtășești din supărări. Dacă grupul de amici în care ai încredere încearcă să-ți transmită că s-a schimbat ceva în comportamentul tău, retrage-te un pic și gândește-te că s-ar putea să aibă dreptate. Adesea, ceilalți reușesc să vadă mai bine ce încerci să ascunzi, de fiindcă starea neliniște acumulată se citește în reacții.

Când nu te mai simți împlinită, psihologul te face să pui degetul pe rană, să vezi sursa reală a problemei, dar și imaginea de ansamblu. Acestea fiind stabilite, vei reuși să remediezi blocajul emoțional pe cont propriu. Psihologul nu-ți rezolvă problema, ci doar te ajută!

Mitul dusului la psiholog

Cel mai frecvent este acela că, dacă ajungi în situația de a avea nevoie de un specialist, dai dovadă de slăbiciune. Lucrurile stau de fapt pe dos! Este chiar o dovadă de putere interioară și de cunoaștere profundă de sine. Un prim pas este să-ți dai seama că ai o problemă. Al doilea este punerea lui în aplicare. Pornește de la ideea că mergi la psiholog așa cum mergi la oricare alt medic pentru a soluționa o chestiune legată de sănătate ce nu-ți dă pace. Renunță la ideea că le știi pe toate. Când situația te depășește, doar specialistul deține tehnicile potrivite care să-ți redea starea de bine.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr37/15.09.2016
Autor: Lidia Năstase
Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns