Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Ce câștigi dacă nu judeci

Ce câștigi dacă nu judeci

Ţi se întâmplă să-i tot critici pe cei din jur? Asta înseamnă că ştii cum ar trebui să arate, să gândească şi să acţioneze fiecare dintre ei. Oare nu-i prea mult? E posibil să fie confortabil să gândeşti astfel! Atenţie însă, există şi inconveniente! Sau poate te tot critici chiar pe tine… S-ar părea că nici aşa nu-i bine, susţin psihologii.

Teoretic, critica poate fi distructivă sau constructivă, așa se spune. Prima răneşte şi supără, a doua ajută la conştientizarea neajunsurilor şi corijarea lor. Practic însă, lucrurile stau cu totul altfel. Critica poate fi constructivă doar când chiar cel în cauză are îndoieli în privința modului de a gândi ori a acţiona şi, drept urmare, cere părerea altora. Altfel, e doar critică distructivă, oricâte aşa-zise bune intenţii ar sta în spatele ei.

Ca atunci când le ţii morală soţului sau fiului tău  convinsă fiind că le faci un bine. Că-i faci să se gândească la ce au făcut „nepotrivit“, să regrete, să se schimbe. Nici prin cap nu-ţi trece, nu-i aşa, că nu poţi schimba un adult cu forţa, altfel spus ţinându-i morală. Sigur, se poate schimba, dar doar dacă ajunge de unul singur la concluzia că este necesar, că vrea asta. În ce te priveşte, îndrumă-i, nu-i critica! Altfel, simţindu-se judecaţi, s-ar putea încăpăţâna să facă exact invers față de cum zici tu că „e bine“. De unde şi atmosfera tensionată din familie, şi neascultarea, şi, înainte de toate, neînţelegerea.

Cauze „ascunse“

De unde această tendinţă de a-i tot critica pe alţii, de a da – dintr-un prea plin de generozitate, zici tu – sfaturi binevoitoare în stânga şi-n dreapta, pe care, de fapt, nu ţi le-a cerut nimeni. Când vor avea nevoie de ele, ţi le vor cere. De ce nu aştepţi s-o facă? Îi priveşti de sus, considerând că le eşti superioară. Oare chiar aşa să fie? Psihologii susţin că tocmai pentru că nu ai o părere prea bună despre tine faci asta. De ce oare? De foarte multe ori, din cauza tendinţei spre perfecţionism. Dorinţa de a corespunde unui ideal de cele mai multe ori de neatins, dar tentant şi ameţitor ne face adesea greu de suportat de către cei din jur. Nici în propria piele parcă nu te simţi chiar bine într-o asemenea situaţie! Vinovată de tendinţa spre perfecţionism, după cum susţin psihologii, s-ar părea a fi lipsa de afecţiune din copilărie.

Captivităţi autoimpuse

Ţi se întâmplă să te critici frecvent chiar pe tine? Nu ajută la nimic, nu-i aşa? Şi-atunci, de ce o faci? Din neîncredere în propria persoană. Ceea ce înseamnă că nu te apreciezi la justa valoare. La fel se întâmplă când eşti captiva sentimentului de vinovăţie pe care ţi-l impui singură în urma unor greşeli pe care le-ai făcut sau crezi că le-ai făcut.

Trăieşte în prezent. Gândurile îndreptate spre trecut sunt bune doar dacă tragem învăţături din ele. Și-atât. Doar când vei înceta să te mai gândeşti la ceea ce a fost, să te laşi preocupată excesiv de ceea ce va fi vei fi în stare să te bucuri de prezent.

Nici critica, nici auocritica nu te ajută să devii mai bun. Consideri că deja eşti? Intoleranţa – ori faţă de alţii, ori faţă de tine însăţi – nu este o dovadă. În plus, după cum susţin psihologii, ambele aspecte sunt piedici serioase în propria-ţi evoluţie. Spre succes, în armonie cu propria persoană.

Inconveniente pe măsură

Care sunt acestea? Dificultatea de a-ţi face prieteni, de a învăţa de la ceilalţi, de a te bucura de noi experienţe. Apoi, găsindu-le tuturor cusur în tot ce fac ori gândesc, e puţin probabil să fii considerată o persoană bună, aşa cum eşti convinsă, amăgindu-te fără să-ţi dai seama, că eşti. Soluţia?

O nouă abordare

Pasul 1. Înainte de a critica pe cineva, încearcă să te pui în locul respectivei persoane. Sigur, nu-i uşor, dar e important s-o faci.

Pasul 2. Încearcă să înveţi câte ceva de la fiecare individ din preajma ta, chiar şi de la cel pe care tocmai l-ai cunoscut, dacă timpul îţi permite să staţi mai mult de vorbă.

Pasul 3. Nu judeca după aparenţe. Priveşte-te în oglindă: crezi că alţii ar înţelege ce fel de om eşti doar după felul în care arăţi?

Pasul 4. Nu te lua după ce spun alţii despre cineva, observă-l, încearcă să-l înţelegi şi fă-ţi propria părere.

Accceptă-te aşa cum eşti

Sigur, nu ai doar calităţi, eşti departe de a fi atins perfeţiunea, greşelile pe care le-ai comis poate nu sunt deloc puţine. Cu cât acumulezi însă mai multe resentimente, cu atât îţi pui singură mai multe piedici în atingerea stării de linişte interioară. Iertarea şi acceptarea – atât a propriei persoane, cât şi a celor din jur, cu calităţile şi neajunsurile lor – aduc cu sine un echilibru interior ce nu poate fi atins altfel.

Nu poţi dobândi o astfel de stare dacă ai o stimă de sine scăzută. Aceasta joacă un rol esenţial când suntem nevoiţi să depăşim dificultăţile vieţii. Ea ne dă tăria interioară de a nu ne fi teamă de problemele cu care ne confruntăm, de a găsi soluţii să ieşim din orice situaţie, ne ajută să recunoaştem că nu le putem fi chiar tuturor simpatici, să înțelegem că, atunci când într-adevăr ne dorim ceva din tot sufletul, putem depăşi toate obstacolele ce ne stau în cale, să recunoaştem că nu suntem perfecţi, că greşim din când în când. Şi că la fel stau lucrurile şi în cazul tuturor celorlalţi. Nimeni nu este perfect, toată lumea are neajunsuri.

Persoanele încrezătoare în propriile forţe, cu o stimă de sine ridicată, sunt mai puţin tensionate, nu privesc provocările vieţii ca pe o fatalitate, ci ştiu să le gestioneze, nu permit nimănui să le umilească. Aşadar, analizează-te, acceptă-te aşa cum eşti şi respectă-te. Dacă tu n-o faci, alţii de ce ar face-o?

Învaţă să asculţi fără să critici! Ai observat cât de tare ne place să fim ascultaţi şi să nu fim criticaţi, ci înţeleşi? De ce n-ai face asta în relaţiile cu ceilalţi, arătând că te interesează punctul lor de vedere, că-l înţelegi şi admiţi, ştiind că în felul acesta le câştigi bunăvoinţa, simpatia, încrederea?!

                

Citește și:

Adio, vinovăție!

Avem datoria de a fi fericiți

Viața între două atacuri de panică

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.14/9.04.2015

Autor: Olga Sveduneac

Sursa foto: pixabay.com


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus