Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Ce vor bărbații de fapt?

Ce vor bărbații de fapt?

Femei și bărbați, vrem deopotrivă să știm rețeta reușitei în dragoste, a menținerii unei relații, a unei familii, în esență a păstrării aproape a bărbatului/femeii iubit(e).

Când am auzit că se țin niște cursuri pe această temă, n-am rezistat: mi-am zis că trebuie să merg direct la sursă, să aflu de la cei avizați cum stau lucrurile. Așa că am stat de vorbă (cu cine alții?) cu doi bărbați. Nu cu unii oarecare, ci cu cei care susțin în fața unor săli întregi de femei un mic tratat de supraviețuire emoțională: Andrei Dunuță și Alin Comșa. Totul a pornit de la două prietene ale lor care sufereau din dragoste, a continuat cu intervievarea a peste 600 de femei și bărbați pe tema iubirii, a relației și s-a concretizat într-un curs la care femeile vin dornice să afle ce vor bărbații și de multe ori pleacă aflând ce vor ele.

Curioasă din fire, le-am adresat o mulțime de întrebări celor doi traineri „vinovați“ de cursul menționat (organizat de selftrustacademy.ro) și iată ce am aflat…

Și totuși ce vor bărbații?

În afară de sex, desigur. „Bărbații vor lucruri simple, pornind de la cuvinte clare, fraze și propoziții scurte, indicații exacte, nu indicii pe care să nu le poată desluși”, îmi spune Alin. Ei ră­mân mereu copii, de-asta au colecții de avioane, de mașinuțe, de ursuleți, de care nu trebuie să se atingă nimeni. „De departe bărbat, de aproape copil”, cum spunea Alexan­dru Andrieș. Atunci când ai înțeles asta, ai cheia reușitei. Cum vorbești cu un copil? Simplu și la obiect!

Am aflat apoi că bărbații nu vor neapărat sex, ci aventură, iar sexul este parte integrantă. De aceea, de multe ori un bărbat se întâlnește cu o femeie, cei doi fac sex, apoi el pleacă, iar ea e foarte contrariată de ce a plecat el: pentru că s-a terminat aventura! Dacă dintr-o relație dispare aventura, iar bărbatul, care este foarte atras de imaginea unei femei, constată modificări în rău ale trupului femeii sau că ea este mereu aceeași, toate acestea îl incită în a căuta aventura. „Un bărbat care spune că mai întâi a fost atras de sufletul unei femei minte. Mai întâi mă uit cum arată și apoi am în vedere sufletul. Ține pe undeva și de simplitatea construcției bărbaților. Dacă un bărbat nu te place din prima, mai apoi nici că îi mai cazi dragă. Cu toate astea, nu refuzăm o aventură chiar și cu acea femeie. Dacă băr­ba­ții sunt mai mult vizuali, femeile sunt mai mult chines­tezice, vor să simtă”, mă lămurește Alin.

Trei vieți într-una

Am mai aflat de la Andrei că bărbații au nevoie de un spațiu al lor atât fizic (de pildă, dulăpiorul din baie care să le aparțină doar lor), cât și spiritual: de întâlniri cu băieții, de timp pentru hobby-uri, să fie lăsați în pace să-și rumege ideile, problemele și să-și găsească soluțiile. Practic, au nevoie de trei vieți într-una: o viață a mea, o viață a ta și o viață comună, de cuplu. Bărbații au libertatea ca valoare importantă. Au nevoie să le fie respectate statutul și spațiul: „Mie mi s-a întâmplat”, spune Alin,“ca, din cauza geloziei partenerei, să mă anulez ca bărbat, să nu mă mai uit după nicio femeie. Ea era foarte fericită, însă eu eram foarte trist. Eram ca un câine căruia i se luase jucăria”.

Femeile greșesc când nu dau spațiu bărbatului din viața lor și nu au răbda­re, iar bărbații – când nu înțeleg natu­ra feminină, care are nevoie să vorbească.

Cum să fie femeia?

Bărbații își doresc o Femeie. Cu sex-­appeal. De unde vine acesta? Din atitudine, din îngrijire, din a fi feminină. Dacă, istoric, bărbații sunt identificați cu forța, cu protecția, cu siguranța, femeile sunt asociate cu blândețea, cu dăruirea, cu gingășia. „De multe ori, aceste lucruri se inversează, iar noi, bărbații, nu vrem o relație în care să fim doi bărbați – și-așa abia mă suport pe mine, nu am nevoie de încă unul. Apare o luptă, lucru nepotrivit într-un cuplu”, susține Alin și continuă: „Am văzut băieți care au fost transformați în bărbați de către o femeie. Orice băiat poate deveni un bărbat dacă întâlnește o femeie adevărată. Bunicul meu spunea că femeia, când e femeie lângă un bărbat, chiar dacă nu are din ce, face cea mai bună mâncare. Când e lângă tine, te face bogat la propriu, îți bagă bani în buzunar. Pentru că ea adună lucrurile, e cheia casei, pe când bărbatul e risipitor, e constructor, face lucrurile macro. E plăcut să te duci la luptă ca bărbat, dar e degeaba dacă n-ai o casă în care să te întorci și unde să miroasă a mâncare gătită”.

Credeați că m-am mulțumit cu acest răspuns? Nu, am insistat: ce înseamnă pentru un bărbat femeia? Bărbatul își dorește în primul rând o femeie care să aibă grijă de ea, nu un model. Se uită la eleganța femeii, la cum poartă ea o haină, cum e pieptănată, să fie machiată cu decență. „Clar, ne atrag lucrurile evidente, care sar în ochi, ne ducem după o astfel de femeie, dar nu mai mult de o noapte. Depinde ce îți dorești, ce cauți”, precizează Alin.

Cheia reușitei unei relații

Cine face primul pas? am fost curioa­să să aflu. Femeia îl face, mi-au spus cei doi, chiar dacă bărbatul face primul demers. Ea îi netezește drumul.

Cer femeile prea mult? Uneori da. Multe femei cer foarte mult, așteaptă un prinț, însă ele nu oferă nimic în schimb. Femeile doresc protecție, pe cineva care să le iubească și să le distreze, dar ele nici nu-și pun problema ce dau la schimb, ele doar merită.

Acum, că am aflat atâtea despre bărbați și femei, am pus întrebarea mult așteptată: cheia reușitei unei relații? „Respectul față de celălalt, acceptarea lui așa cum este, întrucât iubirea se mai duce ori se transformă“, a fost răspunsul. „Plăcerea de a face lucruri împreună. Nu te poți baza pe sex. Lucruri simple, dar care atârnă enorm. Mândria de a avea o femeie îngrijită lângă tine. Înțelegerea din partea ei că munca de a se cosmetiza este o muncă de o viață, nu durează doar până dai jos rochia de mireasă”, e convins Alin și apoi adaugă: „O căsnicie nu este numai o plimbare pe câmpiile elizee, este o muncă de zi cu zi, iar relația este supusă unei presiuni foarte mari. O relație nu pică din cer, ci se construiește zi de zi. E bine să iei o decizie în privința relației după ce trăiești sub același acoperiș cu partenerul minimum nouă luni.”

Și pentru că totul se reduce în ziua de azi la imagine, la a vinde și a cumpăra, am vrut să aflu cum să te vinzi ca să ai succes. „Eu cred în au­tenticitate”, mi-a spus franc Alin. „Există în fiecare din noi o parte minunată care ține de autentic. Și revenim: depinde de ce îți dorești – dacă vrei o relație, arată-te așa cum ești, cu tot riscul. Dacă e vorba doar de o partidă, oamenii apelează la tot felul de tertipuri”, a continuat el, iar Andrei a completat: „Autenticitatea este imperios necesară, mai ales într-o relație serioasă”.

Citește și:

Barbati pe care ii sperie de insuratoarea

Barbatii prefera femeile suple

Mituri despre bărbați, utile femeilor

Articol preluat din ediția de septembrie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Cătălina Oprea

Foto: Marius Popa


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus