Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Cheia conflictului etern soacra-nora

Cheia conflictului etern soacra-nora

De când e lumea lume şi bărbaţii formează cupluri, de puține ori mama lui a acceptat-o pe ea. Rareori soacra şi nora au avut o relaţie normală: adesea conflictuală, câteodată doar civilizată, foarte rar cu adevărat bună.

De ce se întâmplă asta? De ce soacra se simte de-a dreptul obligată să-i caute nod în papură nurorii? La cine este cheia rezolvării conflictului, vom afla împreună cu Aurora Liiceanu, psiholog, cea care a simţit nevoia nu numai să analizeze conflictul, ci și să-l desluşească într-o carte cu un titlu clar: Soacre şi nurori. La cine este cheia?

Cauza principală a divorţurilor

Aurora Liiceanu este fermă în această privinţă. Printre cele mai frecvente cauze ale divorţului (dacă nu cea mai frecventă) este tocmai această tensiune continuă dintre noră şi soacră. Pentru că prima sau nu vrea, sau nu poate să-i intre în voie, s-o mulţumească pe cea de-a doua. Este asta o tradiţie deja, e o prejudecată sau este doar o pornire a subconştientului mamei de băiat că ar trebui să-şi apere odrasla de nepriceperea „înlocuitoarei“ sale?

Cum v-a venit ideea să scrieți o carte despre soacre?

Sunt mult interesată de domeniul relațiilor interpersonale și de felul în care evoluează familia în contextul prezentului nostru. Dintre toate relațiile interpersonale în familie, se pare că cele mai multe tensiuni apar între soacre și nurori, ele fiind adesea cauze ale separărilor și divorțurilor.

Experiența dumneavoastră personală a avut vreo influență?

Experiența mea personală desigur că a contat, dar m-a interesat mai ales cum fiecare generație de femei priveşte diferit raportul cu soacrele, fără însă a exclude elemente tradiționale, cum ar fi acceptarea sau neacceptarea explicită a celei sau celui care devine noră sau ginere. Atât familia de alianță, cât și cea de sânge se implică emoțional în alegerile făcute de tineri.

Este societatea românească tradiționalistă, cam încuiată și cu prea multe prejudecăți? 

Este, într-adevăr, deși unele aspecte ale modernizării au mai schimbat modalitățile în care funcționează familia. Globalizarea, emanciparea femeii, migrația forței de muncă feminine, locuințele separate au produs multe schimbări în stilul de viață al familiei tradiționale. Din păcate, încă multe bunici îşi cresc nepoţii. Pe de altă parte, femeile care au plecat să muncească peste hotare singure văd viața altfel decât cele care au rămas în familia lor, în țară. Aşa că lucrurile se mai schimbă.

Soacra-mică şi soacra-mare

La francezi, soacrei i se spune belle-mère (mamă frumoasă), englezii, mai pragmatici, o numesc mother-in-law (mamă conform legii), noi nu-i spunem decât soacră, dar facem altă diferenţă: cea mare şi cea mică, adică mama băiatului şi mama fetei. Discriminare din plecare, pentru că românii şi-au dat seama că soacrele se poartă într-un fel cu nurorile şi altfel cu ginerii.

Este relația dintre soacre și nurori mai altfel decât cea dintre soacre și gineri?

Sigur că da. Părinții de fete sunt mai dornici de a-și vedea fata căsătorită, pentru că există ideea după care bărbatul se poate căsători mai târziu, poate aștepta mai mult, poate amâna, dar femeile trebuie să se grăbească; altfel, rămân „pietre în casă“. Față de ginere există o toleranță mai mare decât față de noră. În plus, fiica este atașată mai mult familiei ei. Relația soacră–noră este o temă mult mai prezentă în cultura relațiilor interpersonale decât cea între soacră și ginere. Mă refer la proverbe, legende, zicători, povești.

Comportamentul unei soacre față de „rivala“ la dragostea fiului este acelaşi peste tot în lume?

Unii antropologi culturali susțin că relația soacră–noră este universal mai tensionată, existând în diferite culturi acelaşi stereotip negativ al soacrei față de noră. La noi, specific ar fi faptul că facem o distincție între soacra-mare și soacra-mică. Ca atare, părinții care au un fiu sunt mai importanți decât cei ai unei fete. Pe scurt, părinţii ginerelui spun că fata a avut noroc că băiatul lor a luat-o de nevastă, iar părinții fetei răsuflă ușurați că au scăpat de ea.

Noră egal mamă

Până la urmă, pentru că aşa ne spune Aurora Liiceanu, conflictul ăsta multimilenar are o cheie de rezolvare. Dar, ca să vedem cheia, ar trebui să ne lămurim ce este în capul soacrei, al mamei băiatului, cum funcţionează de fapt dragostea şi gândirea ei.

De ce se tem soacrele?

În general, sunt suspicioase în privința sentimentelor nurorii față de fiul lor. Sunt foarte atente la modul în care nora se ocupă de fiul ei, de felul în care-l îngrijește, căutând să vadă dacă grija ei pe care o avea față de fiul ei este preluată de noră.

Ce ar trebui să facă nora pentru a câştiga încrederea soacrei?

O soacră de acest fel dorește ca fiul ei să fie pe primul loc în viața nurorii. Soacrele suspicioase nu doresc egalitate și reciprocitate în cuplu. Ca atare, încrederea soacrei nu poate fi câștigată decât printr-un atașament vizibil, prin gesturi ale nurorii din care să transpară grija ei față de soț, o grijă de tip matern. Ea trebuie să cunoască preferințele soțului, să știe cum să-l facă fericit, așa cum mama îl răsfăța când era la ea acasă.

Cine ar trebui să facă pasul înapoi ca lucrurile să meargă bine?

Soacra, pentru că fiul ei își formează o familie și are noi responsabilități față de familia sau soția lui. Soacra are un fiu care nu mai este copil. A-l vedea ca pe un copil face ca nora să reacționeze cu ostilitate, pentru că ea își dorește un bărbat, și nu un copil.

Poate că, dacă i-ar fi bunică în adevăratul înţeles al cuvântului, i-ar fi mai uşor.

Încă de la pubertate copilul trebuie susținut în a avea responsabilități față de propria lui viață. Sindromul „cuibului gol“ există. Căsătoria unui copil ajuns adult lasă un gol în viața părinților și mai ales în viața mamelor, care-și pierd „obiectul muncii“ și care se simt inutile dacă nu găsesc o soluție pentru a umple golul. În mod normal, da, preocuparea aceasta se transferă asupra nepoților. Apariția bonelor amenință însă acest lucru.

Dar personajul din cauza căruia s-a iscat conflictul n-ar trebui să aibă şi el un rol?

Fiul/iubitul/soțul este mereu la mijloc, dar în mai multe feluri. Unii întorc spatele mamei – aceasta este spaima mamei –, alții sunt prea atașați de mamă – aceasta este nemulțumirea nurorii –, iar alţii, destul de puţini, știu să împace totuşi și capra, și varza, reușind un slalom diplomatic între mamă și soție/iubită.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.24/19.06.2014.

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursa foto: Fotolia


Lasă un răspuns

Sus