Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Cineva care să aibă grijă de mine

Cineva care să aibă grijă de mine

A fost o perioadă de câțiva ani din viața mea în care nu m-am privit ca pe o femeie. Mă îmbrăcam în rochie, îmi aranjam părul, iar cei din jur ar fi băgat mâna-n foc că sunt de o feminitate desăvârșită. Singură în oglindă, mă vedeam jurnalist, scriitoare, redactor-șef, dar „femeie“ era pe ultimul loc − un atribut „standard“, pentru care n-aveam niciun merit. Restul erau muncite de mine, din greu, și eram încredințată că toate lucrurile de seamă trebuie să vină greu.

Să mă comport conștient ca o femeie fragilă și sensibilă însemna să las garda jos. Mă obișnuisem puternică, așa că puteam să-mi deschid singură ușile, să-mi car valizele, să schimb un bec. Îmi dădeam ochii peste cap când vedeam femei care așteptau să li se deschidă portiera sau să le țină iubitul haina. Mi se păreau niște prețioase ridicole. Acum știu și de ce.

La fel ca multe femei, în momentul intrării în viață n-am avut șansa de a avea pe cineva care să aibă grijă de mine. N-am cunoscut vreun cavaler care să mă răsfețe, n-am avut parte de mari gesturi romantice, nu mi s-a făcut vreo curte asiduă. Recunosc asta. Așa mi-am dat seama că e mai bine să am eu grijă de mine, ca să nu fiu dezamăgită dacă alții n-au. Iubirea vieții mele trebuia să aibă umor, ochi albaștri și să fie om bun. Nu-mi amintesc să fi spus vreodată că vreau pe cineva care să aibă grijă de mine. Nici măcar nu m-am gândit la asta.

Într-un cerc de amici, am auzit cândva o poveste reală pe care atunci n-am înțeles-o, dar care m-a urmărit mulți ani. Era vorba de o femeie care avusese toată viața grijă de soțul ei, ferindu-l de orice efort sau grijă. De la călcat cămăși până la ținut acte, se ocupase ea de tot, fiindcă îl iubea și voia să-l știe liniștit. La 50 de ani, soțul ținut în puf se îndrăgostește de alta. Nici mai tânără, nici mai frumoasă, ci doar… diferită. O „neajutorată“, cum o descrie disprețuitor nevasta înșelată. „Genul de femeie care se alintă, se pisicește ca o mâță.“ „Nerecunoscătorule, i-a urlat ea. Am avut grijă de tine toată viața. Ce are aia și eu nu?“ Soțul infidel i-a răspuns pe șleau: „Are nevoie de mine“.

Aveam 21 de ani pe atunci, dar m-am regăsit perfect în nevastă, iar soțul mi s-a părut un (scuzați!) imbecil. Cum să prefere o „mâță“ în defavoarea unei femei puternice și independente, care avusese grijă de el?! M-a durut personal, deși eram o puștoaică fără iubit și fără gânduri de măritiș. M-a durut fiindcă lovea în toate femeile puternice, care se străduiau, care se chinuiau să NU aibă nevoie de nimic. Iar ei, nerecunoscătorii…

Mi-a luat ceva ani să-l înțeleg pe domnul din poveste și, chiar dacă nimic nu-i scuză infidelitatea, am priceput în sfârșit ce NU avea nevasta „sacrificată“. Îi lipsea curajul de a cere, de a se pune pe primul loc și de a-l lăsa să aibă grijă de ea. De a-i cere să aibă grijă! Soțul n-avea griji, dar nici nu era el bărbatul în relație. Așa cum, privind înapoi, nu i-am lăsat nici eu să fie pe foștii mei prieteni. Bărbatul eram tot eu.

Ne e groază să fim etichetate ca „neajutorate“ fiindcă ne face să ne simțim mai puțin demne și ne umple de ridicol. De fapt, a te lăsa alintată din când în când e supremul semn de putere interioară. Îți cunoști forța, dar alegi să lași pe cineva să aibă grijă de tine pentru că meriți, e plăcut și n-ai nimic de demonstrat. A fi răsfățată nu te face mai puțin femeie, ci dimpotrivă. E exact ceea ce nu reușeam să văd în oglindă, în toți anii în care mă îmbrăcam, degeaba, în cele mai feminine rochii din dulap.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de mai 2017 a revistei Femeia.
Autor: Diana-Florina Cosmin
Foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus