Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Empatia, cu bune și rele

Empatia, cu bune și rele

Ştii să înțelegi și să te implici sincer în problemele altor oameni? Dacă da, atunci înseamnă că ai darul empatiei. Iar acum poți afla care sunt laturile pozitive şi dificul­tăţile pe care le implică această trăsătură.

Empatia este capacitatea de a înţelege sen­timentele cuiva ca şi cum ar fi pro­priile tale trăiri. Da, nu poţi simţi durerea sau furia altuia, dar ești capabilă să conştientizezi ce anume se află dincolo de expresia feţei, vorbele şi gesturile interlocutorului. De fapt, această înţelegere face po­sibilă „acordarea“ ta şi abilitatea de a co­mu­nica pe aceeaşi lungime de undă cu persoana respectivă. A fi empatic înseamnă a percepe foarte bine starea de spirit a altora. În cultura noastră, ca­pacita­tea de a compătimi, de a împărtăşi problemele altora este considerată a fi una din calităţile foarte importante ale unei persoane. Le sunăm pe prietene, vorbim sincer cu ele şi aşteptăm ca acestea să se implice total în frământările noastre sufleteşti, în bucuriile sau temerile noastre. La rândul nostru, procedăm la fel, bucurându-ne sau întristându-ne când aflăm de realizările sau de durerile celor dragi.

Pune limite!

Empatia ne dă posibilitatea să construim relaţii armonioase cu cei din jur, să trăim în societate. Plusurile empatiei sunt evi­dente, dar cum rămâne cu minusurile?

La prima vedere, poate părea că viaţa unei per­soane empatice, a unui om capabil să perceapă cu intensitate bucuriile sau durerile altuia, este un stres permanent. Pentru că el, indiferent dacă doreşte sau nu, trebuie să pună la inimă sentimentele tuturor celor din jur: furia vecinului, nervii dirigintei copilului, nemulţumirea vânzătorului de la magazin. Dar lucrurile nu stau deloc aşa! Pentru a relaționa empatic cu un om, a-i împărtăşi trăirile, în primul rând, este necesar să doreşti asta. La unii oameni (în această categorie intră și cei care practică profesii în domeniul „acordării de ajutor“ – psihologi, asistenţi sociali, medici), empatia intră în componenţa deprinderilor obli­gatorii şi, prin urmare, este foarte dezvoltată. De multe ori (aici nu ne referim la categoria profesioniștilor amintiți), empa­tia accentuată a unora chiar poate să îngreuneze comunicarea. Toate acele „da, da, înţeleg foarte bine“ şi „Doamne, dar e îngrozitor!“ îl obosesc pe ascultător. De aceea, este necesar să învăţăm a percepe foarte clar limita dintre sentimentele proprii şi cele ale interlocutorului.

Empatia continuă, asemenea unui şuvoi (în care împărtăşeşti trăirile fiecărui om, fie el cunoştinţă apropiată sau tovarăş ocazional de drum), reprezintă un stres permanent. În aceste condiţii, ea riscă să se transforme în opusul său, adică în insensibilitate emoţională.

Scala sentimentelor

Oamenii sunt înzestraţi cu darul empatiei în proporţii diferite. În mod convenţional, din punctul de vedere al nivelului de empatie pe care îl manifestă, oamenii pot fi împărţiți în trei grupe:

1 Imuni la emoţiile altora. Acestor oameni le este foarte greu să înţeleagă ce anume şi cât de intens simte un alt om. Ase­menea persoane nici măcar nu stau la îndoială când e vorba de cuvintele sau fap­tele lor. Altfel spus, ei ştiu totul despre pro­priile trăiri, iar despre trăirile altora ­­– nimic. De cele mai multe ori, insuficienţa empatică le caracterizează pe tinerele deosebit de preocupate de imaginea personală, ostenta­tive şi pe tinerii foarte siguri de farmecul și as­pectul lor irezistibil – cu personalităţi demonstrative. Aceşti oameni gesticulează mult, îşi dau ochii peste cap, oftează, dar de fapt nu sunt capa­bili să împărtăşească trăirile celor din jur. Propriile emoţii îi preocupă mult prea mult.

2 Empatici… doar în anumite împrejurări. Ca să înţeleagă trăirile altora şi să se simtă în pielea celuilalt, aceşti oameni trebuie să aibă o motivaţie puternică. De regulă, ei sunt empatici cu cei pe care îi iubesc, cu copiii lor, cu animalele preferate, dar sunt imuni la trăirile oamenilor care nu le sunt prea apropiaţi.

3 Megaempaticii. Aceștia simt foarte acut tot ce se întâmplă în lumea din afară, re­acţionează imediat la orice schimbări în starea de spirit a interlocutorului. Pe de o parte, această calitate rară face comunicarea cu o asemenea persoană foarte confortabilă, uşoară. Pe de alta însă, ea şterge graniţele dintre ce simţi tu şi ce simte persoana respectivă. Şi nu-ți mai dai seama dacă ea simte și altceva în afară de trăirile tale. Ce-i drept, un asemenea nivel ridicat de empatie, la fel ca imunitatea emoţională, se întâlneşte foarte rar.

Inima sau mintea?

S-a observat că oamenii care se bazează mai mult pe raţiune, care caută o logică în toate sunt mai puţin înclinaţi spre empatie. Nu aştepta de la o persoană pragmatică din naştere la o atitudine subtilă şi delicată faţă de emoţiile tale! Mai mult ca sigur, drept răspuns la tânguirile tale („mi-e atât de greu, vai, e groaznic!“), îți va da câteva zeci de recomandări practice şi la obiect, în vreme ce tu ai nevoie de compătimire şi înțelegere.

Oamenii care trăiesc mai mult cu inima, dimpotrivă, ştiu să se pună în locul altuia şi să se implice aşa cum cere situaţia. Desigur că de la ei nu are sens să aştepţi sfaturi concrete! Tot ce poți auzi de la aceștia se rezumă în următoarele cuvinte: „Am să-ți fiu alături, te voi susține indiferent de decizia pe care o vei lua! Fii tu însăţi, nu te îndoi, mergi înainte!“ Și, de fapt, tocmai aceste cuvinte lipsesc dese­ori… Compasiune poţi primi de oriunde, dar un asemenea sprijin – numai de la prietenii adevăraţi.

Experimentăm

Se poate îmbunătăţi capacitatea de a fi empatici? Teoretic, da. Cel mai eficient mod este să te antrenezi în situaţii tensionate, când alţi oameni îşi manifestă în mod evident și furtunos emoţiile.

Să zicem că ai de rezolvat o pro­blemă cu o doamnă deloc amabilă de la contabilitate. Ea aruncă enervată pe masă hâr­tiile pe care i le-ai adus şi te împunge cu priviri ucigătoare. Evident, vei simți cum crește în tine o stare de iritare, cum apare dorinţa de a sparge geamul sau de a-i face praf calculatorul. Dar nu trebuie să lași emoţiile să pună stăpânire pe tine, ci doar să începi antrenamentul.

1. Spune-ţi „Stop!“ şi numără până la zece. În acest timp, și nervii tăi se vor mai potoli, vei putea privi situaţia cu mintea limpede. Apoi încearcă să te pui mental în locul acelei contabile. Analizeaz-o cu atenţie. Pare obosită, poate supărată? Sau îi tremură mâinile? Dacă, în locul iritării anterioare, în sufletul tău apare ceva ce seamănă a înțelegere, compătimire, asta înseamnă că te afli pe drumul cel bun.

2. Încearcă să înţelegi ce anume aşteaptă de fapt „obiectul“ experimentului tău. E posibil să dorească să termine cât mai repede cu problema ta. Încearcă să rezolvi totul foarte operativ (îi vei face astfel un serviciu). Poate că are probleme personale şi pur şi simplu nu e capabilă să reacţioneze în mod adecvat la ce se întâmplă. În cazul acesta, nu-ți rămâne decât să-i scuzi atitudinea. Îi poți spune: „Probabil că am venit într-un moment nepotrivit. Încerc să nu vă reţin prea mult. Spuneţi-mi doar ce trebuie să fac, ca să nu gre­șesc și să nu fiu nevoită să vă răpesc din timp încă o dată“. După cum se ştie, o vorbă bună nu displace nimănui – persoana s-ar putea să devină binevoitoare și să-ți rezolvi astfel problema fără tensiuni. Este posibil însă ca doamna în cauză să nu reacţioneze pozitiv. Iar atunci, nu rămâne decât să te „deconectezi“ de la empatie şi să discuți cu ea sec, la obiect.

Empatia poate fi utilă

Antrenamentele regulate te ajută nu doar să-l asculţi, ci și să-l auzi mai bine pe interlocutor, să privești, să observi mult mai multe lucruri, iar în timp, vor face ca multe relații să devină mai ușoare, mai plăcute.

Aceste calităţi sunt cu adevărat importante și, cu siguranță, ai nevoie de ele, în special când este vorba de relaţiile cu persoanele care nu-ți sunt nici pe departe indiferente – oamenii dragi, apropiați. Trebuie să înveţi și cum să-ți reglezi „nivelul empatiei“, pen­tru a nu-ți încărca mintea și sufletul cu trăiri şi frământări inutile.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr39/29.09.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: 123RF


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus