Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Există viață după dependență

Există viață după dependență

Cu toții avem dependențe: de părinți, de bărbatul iubit, de dulciuri, de tutun. Ce te faci însă când dependența pe care o ai îți distruge văzând cu ochii trupul, sufletul și viața, fără să stea în puterea ta s-o ții sub control?!

Adicțiile periculoase, de alcool sau de droguri, au afecte devastatoare asupra celor prinși în mrejele lor. De cele mai multe ori, ele se nasc din teamă, din suferință, din frustrare. Ești singur, față în față cu tot felul de eșecuri, dezamăgiri, constrângeri și cauți ajutorul într-o substanță care, cel puțin pentru moment, îți dă puterea, curajul, euforia de care ai nevoie ca să uiți, să te simți viu, capabil, sigur pe tine. Iar mai târziu nu poți face față fără ea realității de zi cu zi și, oricât îți dorești să te eliberezi, propriile forțe nu te mai ajută. În mod absurd, salvarea îți devine condamnare. E o dramă pentru dependenți și pentru familiile lor, o luptă tristă și permanentă cu o dorință greu de stăvilit, care ucide visuri și distruge vieți.

De ce tu și nu altul?

Există câțiva factori care predispun la adicții, precum ereditatea sau mediul în care îți petreci copilăria. Dar nici aceștia nu sunt obligatorii, deoarece diferă de la o persoană la alta. La fel, vârsta când debutează dependența. „Experiența mea în domeniul adicțiilor depășește zece ani, timp în care am observat că majoritatea pacienților dependenți au suferit o traumă puternică. Cred că dependența apare de cele mai multe ori din incapacitatea și frica de confruntare cu emoțiile negative. De asemenea, am observat că multe persoane dependente au o toleranță scăzută la frustrare, o capacitate scăzută de adaptare“, spune Alina Ciupercovici, psihoterapeut, managerul clinicii pentru tratarea dependențelor Aliat, Suceava. Cauzele dependențelor sunt multiple, după cum ne-a explicat dr. Andrei Perdeică, medic specialist psihiatru. „Există, de exemplu, persoane care se nasc cu o vulnerabilitate de a dobândi o dependență de alcool. Sunt și pacienți cu tulburări de natură psihiatrică subdiagnosticate, de exemplu anxietatea generalizată, pe care mulți nici nu o identifică drept o problemă și încearcă să se liniștească: de exemplu, observă că nu pot să doarmă noaptea bine și, atunci, apelează la o țigară de marijuana, se simt bine și persistă în acest comportament.“ 

Influența părinților e covârșitoare

A mamelor în special. E bine să-i dai copilului sfaturi, să-i impui limite, dar fără să uiți de nevoia lui de libertate, de luare a propriilor decizii, de manifestare a personalității. Părinții excesiv de autoritari, care impun reguli rigide, împing fără voia lor copilul către o astfel de „evadare“.

„Mama manager este foarte directivă, ea rezolvă problemele tuturor și nu lasă membrii familiei să se dezvolte emoțional. De multe ori, nu «aude» nevoile care i se transmit și ia hotărâri pentru toată lumea, ținând cont doar de ce îți dorește ea. Acest comportament generează frustrare și revoltă, care pot duce la consumul de substanțe adictive. Sigur că și tații pot influența în același mod disfuncțional dezvoltarea copilului sau adultului! Odată prezentă adicția, mamele cu un atașament anxios, care simt nevoia de a salva adultul dependent, pe care ele îl văd ca pe un copil neajutorat din cauza consumului, nu fac altceva decât să crească vulnerabilitatea dependentului la un nou consum, deoarece el continuă să nu își asume responsabilitatea consecințelor consumului său.“ (Alina Ciupercovici, psihoterapeut)

Ce să faci și ce nu

Reacția pe care o ai din postura de părinte, frate, soț, iubit în fața descoperirii unei dependențe este esențială. Acuzațiile și amenințările sunt nu doar inutile, ci și dăunătoare. Importante sunt comunicarea, dialogul pentru conștientizarea de către pacient a faptului că are o problemă pe care nu o poate rezolva de unul singur, după cum detaliază în continuare Alina Ciupercovici, psihoterapeut: „Trebuie știut că dependența înseamnă compulsie, adică nevoie de nestăpânit care apare ca răspuns la consumul îndelungat și nu este controlată de voință. Atunci când familia descoperă sau conștientizează comportamentul adictiv al unui membru al său, sunt de evitat comportamentele agresive, de învinovățire a persoanei dependente. Aceasta trebuie ajutată să urmeze câțiva pași spre recuperare: dezalcoolizarea sau detoxicarea și orientarea spre servicii terapeutice de postcură. Pacientul nu trebuie să fie amenințat: «Te duc la psihiatru/psiholog/spital și te las acolo, că nu mai ești bun(ă) de nimic!»“

Tratament pe mai multe planuri

În orice caz, tratamentul este obligatoriu, pentru că adicția este o boală. Alcoolismul, de exemplu, este o afecțiune a sistemului nervos central. Pe lângă curele de eliminare a substanțelor nocive din organism, sunt necesare consilierea, psihoterapia, uneori tratamentul psihiatric. Terapiile alternative pot fi și ele de mare ajutor: filmterapia, terapia cu măști, sportul, toate contribuie la regăsirea resurselor interioare și fizice.

Unele adicții se dezvoltă în timp, altele – imediat. Heroina, de exemplu, este foarte adictivă: după o injecție, ești deja dependent.

Înainte, cu voință și speranță

Să pătrunzi într-o clinică specializată în tratarea adicțiilor, să poți vorbi cu pacienții, cu părinții lor sunt o experiență emoționantă. Sunt oameni deosebiți, cu visuri frumoase, care au nevoie de încredere, de susținere, de iertare, dar și de consiliere psihologică și tratament.

Tudor, 23 de ani, student, dependent de marijuana: „Am crezut că așa îmi găsesc fericirea, până când mi-am dat seama că mă mint pe mine însumi. Am trecut prin momente de nesiguranță, prin teama de a vorbi cu părinții. Am ajuns să am probleme la facultate, a trebuit să renunț. Am pierdut-o pe fosta mea prietenă – în ultima jumătate de an, ea mă vedea așa și nu a mai suportat. Am pierdut mulți prieteni, bani, relații. Fiecare zi e o luptă cu nevoia de a fuma, dar înseamnă mare lucru pentru mine că sunt stabil acum“.

Părinții lui Tudor: „Teama cea mai mare a fost să nu se producă niște leziuni iremediabile cu creierul lui. Suntem convinși că poate să iasă din situația asta, chiar dacă avem cale lungă de parcurs. Ceea ce am înțeles eu este că orice copil trebuie responsabilizat și e necesar să petreci timp cu el, să comunici cu el pentru a vedea mereu care-i sunt nevoile. Nu e bine nici să-l drăgălești permanent, să-i oferi prea multă afecțiune, așa cum am făcut noi. E și acel dram de ghinion, de a se întâlni cu cine nu trebuie, dar foarte important este să se descopere adicția din timp“.

Alex, student la Conservator, dependent de marijuana, amfetamine: „Când eram copil, tata se îmbăta des, făcea scandaluri. Foarte rar devenea violent fizic, dar îmi era teamă că ar putea păți ceva unul din ei, îi iubeam mult pe amândoi și nu voiam să-i pierd. Dependența a început la cămin, cu colegii, mă ajuta să mă concentrez, să învăț mult, să cânt bine, profesorii erau mulțumiți. Apoi, am pierdut doi ani de facultate din cauza asta. Sfatul meu pentru tinerii care trec prin așa ceva este să nu le fie rușine să ceară ajutor atunci când situația i-a depășit complet. Era un gol imens în mine în acea perioadă. Acum vreau să mă simt împăcat și să-mi dau libertatea de a fi mândru de mine însumi și fericit“.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr45/10.11.2016
Autor: Andreea Cohuț
Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns