Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Fără depresie de sărbători

Fără depresie de sărbători

Se pare că în perioada sărbătorilor de iarnă ne bat la uşă nu doar colindătorii, ci şi… depresia. Ce-o face oare să dea târcoale exact când motivele de bucurie nu lipsesc? Alung-o, n-o lăsa să-ţi strice buna dispoziţie!

Perioada sfârșitului de an este cea mai îndrăgită şi mai aşteptată. Iar pentru unii − şi cea mai stresantă. Fă tot posibilul să nu te numeri printre aceştia!

De ce apare

Cauzele stărilor depresive de sărbători sunt multiple, putându-se atrage una pe cealaltă. Iată câteva dintre ele.

1 Iarna. S-a constatat că stările depresive sunt mai frecvente în decembrie şi ianuarie. Zilele scurte şi mohorâte, din care cauză nu beneficiem de suficientă lumină naturală, pot face să scadă la minimum nivelul serotoninei din sânge. Numită şi „hormonul fericirii”, aceasta are un rol important în producerea somnului, în procesele mintale şi afective, în funcţii motorii, în termoreglare, în stabilizarea presiunii arteriale, în activitatea hormonală. Prea puţină serotonină conduce la scăderea atenţiei, a capacităţii de concentrare, o permanentă senzaţie de oboseală, somnolenţă, iar când nivelul este mult prea scăzut, chiar la instaurarea depresiei.

Sfat. Oricât de aglomerată ai fi, încearcă să profiţi de orele însorite din zi, petrecându-le în afara casei, pentru a te bucura, fie şi doar câteva clipe, de lumina naturală.

2 Mesele copioase. Dar nu doar anotimpul rece sau emoţiile negative au efect dăunător asupra organismului, ci şi mesele copioase, nelipsite în perioada sărbătorilor. Nu rezişti ispitei, iar organismul, obligat să le facă faţă, va reacţiona în felul lui, inclusiv prin nervozitate. Dacă li se mai adaugă şi mahmureala, până la instaurarea depresiei ar putea fi doar un pas.

Sfat. Evită să mănânci prea mult şi nici nu te nu te înfrupta din toate bunătăţile la una şi aceeaşi masă. Ai timp să le deguşti şi pe rând, nu-i aşa? Apoi, după sărbători ar fi bine să ţii, fie şi doar câteva zile, o dietă bogată în legume şi fructe, să bei ceaiuri de plante.

3 Singurătatea. E una din cele mai frecvente cauze ale aşa-zisei depresii de sărbători. Chiar dacă nu ai familia şi prietenii alături în zilele de sărbătoare, nu e un motiv să nu te bucuri de acestea.

Sfat. Ia legătura cu toţi cei dragi şi transmite-le gândurile tale de bine, răsfaţă-te cum n-ai mai făcut-o demult poate. Du-te la cinema, înscrie-te într-o excursie, ajută-i pe cei nevoiaşi, neputincioşi, bolnavi, fă ceva ce ştii că te bucură.

4 Agitaţia. Ai da curs „pretenţiilor” organismului de a se odihni, dar… vin sărbătorile. Pregătirile, agitaţia cumpărăturilor, grija cadourilor, lipsa de timp, cheltuielile crescute, programul încărcat de la sfârşit de an la serviciu nu fac decât să sporească oboseala, să se facă simţită nervozitatea. Dacă nu le compensezi cu emoţii pozitive, în sânge ajunge o cantitate prea mare de adrenalină – hormon al stresului – şi situaţia se complică şi mai mult, putând atrage după sine stări de panică, depresia.

Sfat. Pe scurt, fără stres. Uşor de zis, greu de făcut? Nu imposibil însă. De tine depinde, cu puţin efort, vei reuşi. Cum? Pregătindu-te dinainte!

Cum alungi norii

Curăţenia, nebunia cumpărăturilor, alegerea cadourilor, primirea musafirilor sau mersul în vizită, petrecerile, plus alte griji zilnice, toate acestea te pot ţine într-o permanentă tensiune, ce ar putea atrage după sine stări depresive care să te împiedice să te bucuri de zilele de sărbătoare. Ia măsuri ca să nu se întâmple astfel.

# Întocmeşte un plan! Ţinând seama de timpul pe care ştii că îl ai la dispoziţie, conturează un plan al activităţilor de pregătire a sărbătorilor, care să cuprindă apoi câte o listă întocmită în fiecare zi cu activităţile pe care vrei să le faci. Şi, fireşte, respectă planificarea. La ce bun o asemenea abordare? Doar aşa nu vei avea motive să intri în panică şi-ţi vei vedea liniştită de treabă.

# Fă cumpărăturile dimineaţa! Sigur, pentru a evita aglomeraţia şi statul la cozi, dar şi pentru a folosi timpul şi energia astfel economisite în alte activităţi.

# Întocmeşte meniul din timp. Oricât de pricepută te consideri a fi, nu lăsa totul pe ultima zi. Altfel, e foarte posibil să nu te mai poţi bucura să iei masa alături de cei dragi, fiind nevoită să stai mai tot timpul în bucătărie. Apoi, nu ezita să soliciţi ajutorul celorlalţi la aranjatul, servitul şi strângerea mesei.

# Odihneşte-te! Altfel nu vei putea face faţă programului încărcat. Important este nu doar să nu pierzi nopţile, ci şi să te culci înainte de miezul nopţii, doar aşa putându-ţi reface rezervele energetice, de care vei avea atâta nevoie. Un somn odihnitor te va ajuta să faci totul mult mai repede.

# Fii realistă! Nu-ţi propune mai mult decât poţi. Şi casa să strălucească de curăţenie, şi preparatele să fie cât mai multe şi mai gustoase, ornamente ca la nimeni altcineva, cadouri pentru toţi, şi pe gustul lor şi pe al tău. Oare nu cumva e prea mult? Numai gândul la toate acestea te vor ţine într-o permanentă stare de agitaţie. Doar scopul este să petreci cu bucurie sărbătorile alături de cei dragi, nicidecum să atingi perfecţiunea în tot ceea ce faci, nu-i aşa?

Zilele scurte de iarnă, cu prea puţină lumină naturală, agitaţia specifică perioadei sărbătorilor, stresul mai mereu la pândă, nopţile nedormite şi mesele copioase atrag după sine aşa-zisa depresie de sărbători, împiedicându-te să te bucuri de ele. Cu un pic de grijă, i te poţi opune. Doar de tine depinde să te laşi cuprinsă de spiritul festiv şi să întâmpini cu optimism noul an!

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr50/15.12.2016
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus