Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Între teorie și practică

Între teorie și practică

Grăbit să exploreze lumea în ritmul său, Arik s-a născut cu 5 săptămâni mai devreme. Panicați, nepregătiți, iluzionându-ne că o lună în plus ne-ar fi transformat în părinți perfecți, nu știm ce sfat să ascultăm mai întâi. Zilele noastre se repetă cu precizie elvețiană – somn, lapte, somn și de la capăt, dar, paradoxal, nimic nu e la fel. Această aparentă monotonie e minată la fiecare pas cu provocări și cumpene – răceli, infecții, diagnostice alarmante – cărora le facem față cum știm mai bine. Lui Arik îi ia 4 luni să ne învețe rutina lui, cum preferă să adoarmă, când e timpul potrivit pentru baie, ce muzică îl liniștește. Dacă noi suntem încă speriați și citim tot ce putem despre copiii prematuri, fiul nostru ne ghidează cu perseverență prin repetitivitatea zilelor sale, dictându-ne ritmul lui, protestând când ne abatem de la program. 

Ni se spune ce să facem și cum să facem și ni se arată unde greșim. În oboseala și rodajul date de rutină, uităm cum să cultivăm politețea față de noi înșine și de toți cei care ne oferă prea multe sfaturi. Uneori ne pierdem calmul și spunem cuvinte pe care mai târziu le regretăm. Alteori uităm cum să fim blânzi și înțelegători unul cu celălalt. Rușinată că una scriu și alta fac, îmi dau seama că bunele maniere îmi scapă printre degete ca niște fire invizibile de nisip. Știu prea multe despre diversificare, alăptare și vaccinuri și prea puține despre cum să cultiv eleganța și bunul-simț când fiecare zi e lentă, cu prea puțin somn, cu prea multe griji, când copilul nostru este bolnav sau când ni se arată cu degetul doar ce nu facem bine.

Serile, după ce Arik a adormit, ne așezăm unul lângă altul pe canapea și ne promitem să iubim rutina noii noastre vieți, îmbrățișând răscrucile și provocările de a fi părinte. Apoi, câte o lecție pe rând, redescoperim bunele maniere în greșelile noastre. Celor care mai degrabă ne arată ce greșim decât reușitele, le mulțumim pentru grijă și îi rugăm să ne ajute fără să ne critice. Celor care ne dau sfaturi neîntrebați, le zâmbim cu calm și bunăvoință asigurându-i că vom face ce e mai bine pentru copilul nostru. În plictiseala și monotonia zilelor când joia ne pare luni și marțea duminică, reînvățăm să ne spunem „mulțumesc pentru că ești alături de mine“, „te iubesc”, „te rog, ajută-mă”, „hai să împărțim ultima prăjitură”. În vâltoarea momentelor de cumpănă când simțim cum ne fuge pământul de sub picioare, avem mai des răbdare, dăm prioritate celor care se grăbesc sau sunt mai speriați ca noi, zâmbim cu blândețe, spunem „scuzați-mă că vă deranjez” sau „vă mulțumesc pentru ajutor”, avem grijă să nu deranjăm și facem multe plimbări atunci când Arik își exersează vocalizele pentru un hotel sau restaurant întreg.

Nu suntem etalon de eleganță, dar practicăm calmul în locul cuvintelor pripite, cerem scuze și după cele mai aprige discuții.  Nu suntem perfecți și ne mai certăm, însă nu uităm ca la sfârșitul zilei să ne aducem aminte că vom fi acolo unul pentru celălalt indiferent de ce se întâmplă.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de septembrie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Mona-Silvia Timofte
Foto: Guliver/Thinkstock

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus
\n