Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Lucruri care întăresc relația

Lucruri care întăresc relația

De Ziua Îndrăgostiților, ne oferim unul altuia inimioare roșii și ursuleți de pluș. Însă specialiștii susțin că într-o relație de durată important e ce faceți pentru a construi relația în celelalte 364 de zile din an.

E-adevărat, nu puteți menține proaspătă relația dacă nu depuneți amândoi eforturi susținute pentru asta. Anul acesta, leagă-ți lista de rezoluții de îmbunătățirea relației! Dragostea e cea mai bună investiție pe termen lung – când ești îndrăgostită, te simți împlinită și recunoscătoare. Devii mai înțelegătoare, prietenoasă și răbdătoare. O relație funcțională te leagă nu doar de partener, ci de lumea întreagă. Și ce perioadă e mai bună de a împrospăta relația decât începutul de an?! Dacă totuși nu știi de unde să începi, câteva sfaturi ți-ar prinde bine:

Comunicați și iar comunicați!

Constatare: în cuplurile fericite, partenerii comunică foarte ușor unul cu altul. Știu să glumească, să lase de la sine. Din păcate, adeseori uităm lucrurile simple și esențiale care ne-au adus împreună.

Soluție: discută cu partenerul și amintiți-vă cum v-ați cunoscut. Apoi, descoperiți acel lucru care v-a adus întotdeauna zâmbetul pe buze.

Inspirați-vă unul pe celălalt!

Constatare: în cuplurile fericite, partenerii nu se critică unul pe altul, ci se inspiră reciproc și caută mereu soluții pentru rezolvarea blocajelor.

Soluție: gândiți-vă de două ori când alegeți să acționați într-un fel sau altul și chiar înainte să verbalizați un gând. Nu lăsa tot greul pe umerii celuilalt – sunteți o echipă. Dacă vezi că partenerul nu are timp să rezolve o sarcină (și nu e rea-voință la mijloc), preia tu inițiativa. Vei vedea că binele ți se va întoarce.

Concentrați-vă pe lucrurile frumoase din viață!

Constatare: cuplurile fericite văd întotdeauna jumătatea plină a paharului și nu se dau de ceasul morții în fața neajunsurilor.

Soluție: gândiți-vă împreună cum ați putea să vă schimbați în bine atitudinea unuia față de celălalt, cum să vă faceți partenerul să se simtă iubit, apreciat, încurajat. Un compliment spus din toată inima este o modalitate eficientă, la fel – o îmbrățișare sinceră sau un sărut drăgăstos. Toate aceste mici gesturi vor impresiona persoana iubită și o vor lega de tine prin mii de fire invizibile și pure de afecțiune și recunoștință.

Încetați cu reproșurile!

Constatare: cuplurile fericite sunt atente la detaliile din viața lor, pentru că știu că acestea fac diferența. Ele nu lasă niciodată micile inadvertențe să strice edificiul dragostei pe care l-au construit cu greu. Iar în locul unei cărămizi șubrede vor pune întotdeauna una nouă și trainică.

Soluție: aduceți la suprafață lucrurile care vă deranjează, puneți cărțile pe masă și scoateți-le din joc pe cele necâștigătoare. Nu-l determina să îți ghicească gândurile, n-o va face niciodată, pentru că aici nu e vorba de magie, în afară de cea a dragostei și a comunicării. În loc să stai îmbufnată toată seara, mai bine spune-i: „Dragul meu, atunci când în casă e ordine și e curățenie, mă simt bine, iar vasele nespălate din chiuvetă și hainele aruncate peste tot îmi creează o stare de anxietate profundă. Cum am putea rezolva această problemă?“ Cu alte cuvinte, cere-i să facă ce e de făcut în dreptul lui, pentru că într-o familie modernă sarcinile se împart în mod egal.

Îngăduiți-vă!

Constatare: în cuplurile fericite, partenerii se înțeleg unul pe altul și reușesc să se pună în pielea celuilalt.

Soluție: ori de câte ori simți că ajungeți într-o situație conflictuală, încearcă să te pui în locul partenerului și să privești întregul tablou și din perspectiva lui. Cele mai multe argumente, conflicte și sentimente negative dintre parteneri pot fi dezamorsate în totalitate dacă ați reuși să empatizați.

Profitați de fiecare moment!

Constatare: cuplurile fericite nu s-au mulțumit cu o relație mediocră sau „așa și-așa“. Potrivit studiilor, aceste cupluri își descriu partenerii ca fiind minunați și se consideră norocoase și recunoscătoare că și-au întâlnit jumătatea. Acest lucru a fost posibil și pentru că și-au cultivat relația zi de zi, acordându-și unul altuia toată atenția necesară pentru a fi fericiți și pentru ca relația dintre ei să fie una puternică și sănătoasă.

Soluție: nu vă complăceți într-o relație care scârțâie spunându-vă că e bine și-atât cât e, ocupându-vă așa cum trebuie de joburi, de casă și de familie, dar ignorând cu desăvârșire partea pasională, aventura și distracția! Profitați de fiecare moment și încercați lucruri noi împreună, care să alunge monotonia și să vă reconecteze unul cu celălalt.

Iubește și fă ce vrei – în trei pași

Toate relațiile trec la un moment dat prin momente încordate. Află cum să restabiliți rapid liniștea și înțelegerea:

1. Acceptă că dezamăgirea face parte în mod firesc dintr-o relație. Ea apare când așteptările nu sunt realiste. În loc să te concentrezi pe aspectele negative, gândește-te la cele care te fac să te simți binecuvântată că te afli în această relație.

2.  Renunță la îndărătnicie și cooperează. Când ești evazivă sau ignori partenerul, recurgi fără să-ți dai seama la o agresivitate pasivă, care aparent nu are repercusiuni, dar în realitate este corozivă pentru relație. Ca să funcționeze, relația trebuie „vorbită“. Așadar, comunicați fără încetare!

3. Învață să ierți. Iertarea nu înseamnă să-ți lași partenerul să abuzeze de compasiunea ta și să te trateze cum nu se cuvine. Înseamnă să accepți că fiecare face tot ce-i stă în putință ca lucrurile să meargă pe făgașul normal. Iar dacă v-ați fi priceput să faceți mai bine, ați fi acționat în consecință.

Citește și:

Strategie pentru conflictele din cuplu

10 sfaturi pentru fericirea in cuplu

Cum discuti in contradictoriu in cuplu

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.4/29.01.2015
Autor: Adriana Moscu
Sursa foto: pixabay


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus