Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Mă sperii din orice

Mă sperii din orice

O viață cu sufletul la gură nu mai e viață, am spune. Dar, da, există o mulțime de oameni, în speță femei, cărora le sare inima din orice.

„E mai sensibilă, maică“, zicea bunică-mea când vara mea, cu trei ani mai mare ca mine, tremura ca varga la vederea unei gângănii, ca să nu mai amintesc de lătratul câinelui sau, calamitate, de mugetul vreunei vaci. O fi fost mai sensibilă, dar cred că nu i-a prins bine că-n copilărie toată lumea încerca s-o menajeze. Acum, îi sare inima din orice. Ar putea fi asta sau ar putea fi o anxietate patologică ori poate că e vorba despre atacuri de panică… Care ar fi diferenţa şi cum să le faci faţă, indiferent ce-ar fi ele?

Ce-i frica

O stare de dezechilibru, de neliniște, o stare care te doboară psihic și fizic, provocată de evenimente reale sau imaginare, de oameni, locuri sau chiar amintiri. De multe ori, de prea multe ori fricile astea vin din copilărie, de pe vremea țiganului care vine și te ia pe-un ciur de mălai (era amenințarea bunicii, numai că pe mine nu mă înfricoșa defel, îmi plăcea viața țiganilor șetrari, iar supărarea venea de la… ciurul de mălai) și a vrăjitoarelor și spiridușilor hotărâți să te prindă cu mâța-n sac! Ameninţările părinţilor se înşurubează bine în subconştient, ajungi cu tâmple cărunte şi tot îţi simţi inima în gât imediat ce intri într-o încăpere întunecată.

Ce-i atacul de panică

Pe scurt, o stare de frică puternică, fără vreo bază reală. Din senin, pur şi simplu ţi se face frică. O frică iraţională, așadar. După care te sperii şi mai tare, corpul reacţionează şi tot aşa… un vârtej care nu duce la nimic bun. Psihologii susțin că aceste atacuri de panică nu apar chiar din senin. Sentimentul de nesiguranţă, de frică se instalează treptat, în luni de zile. Iar când paharul s-a umplut, se declanşează aparent din senin.

De ce mă sperii

Acum, că am văzut ce-i frica şi ce-i atacul de panică, să vedem de unde mi se trage sperietura. Pentru că, la interviu pentru o nouă slujbă, când sunt singură acasă ori când copilul a întârziat două minute, scenarii catastrofale se desfăşoară în mintea mea. Mă sperii când plec în concediu, nu mai vorbesc de călătoriile cu avionul, dar şi când vin din concediu (ce-o să găsesc acasă?!), sar în sus când zbârnâie telefonul şi intru în panică dacă nu sună mai mult timp. Una peste alta, o viaţă cu sufletul la gură. Probabil n-o să fac niciodată un atac de panică după cum scrie la carte, dar viaţa asta e oricum un chin. Cauzele lui cauze trebuie căutate în copilărie sau prima adolescenţă: chestii nerezolvate, ameninţări întru cuminţire, întâmplări neplăcute pe care le-am uitat pentru că aşa am vrut, dar fără să mă împac cu ele. Când aceste cauze vor fi înlăturate, lămurite, limpezite, viaţa mea va fi mult mai uşoară. Până atunci, poate că metodele de înfruntat temerile recomandate celor cu atacuri de panică îmi vor folosi şi mie. Şi, neapărat, o înfruntare a trecutului!

Simptomele atacului de panică

După o perioadă lungă, de inoculare a fricii, apar, în decursul a zece minute, simptomele specifice atacului de panică:

+ palpitaţii, bătăi puternice ale inimii sau puls accelerat;

+ transpiraţii;

+ tremurături sau tremur al întregului corp;

+ senzaţie de lipsă de aer sau de sufocare;

+ durere sau disconfort toracic;

+ greaţă sau disconfort abdominal;

+ senzaţia de ameţeală, de instabilitate sau de leşin;

+ derealizare sau depersonalizare;

+ parestezii (senzaţii de amorţeală sau înţepături);

+ valuri de frig sau căldură.

Orice naş îşi are naşul!

Altfel spus, că este vorba fie despre o copilărie plină de ameninţări, fie despre o anxietate provocată de un eveniment tragic, senzaţia de frică, de panică poate fi controlată, ba chiar ai putea, până la urmă, să trăieşti normal, fără să tresari la cea mai mică adiere:

* acceptă că ai o problemă – nu te da mare, nu-ţi ascunde fricile sub preş; încearcă să te înţelegi cu ele, să le arăţi că poţi trăi cu ele, aşa încât la un moment dat intensitatea lor se va diminua;

* gestionează frica: ea înseamnă în primul rând sentimentul acut că nu poți controla situația; de aceea, încearcă să fii cât mai informată în legătură cu toate lucrurile care te îngrijorează (cum spuneam, așa începe), să înveți să te relaxezi și, mai ales, să privești teama în ochi;

* înfruntă teama – n-o da la spate, nu încerca să pasezi responsabilitățile; pur și simplu dezvoltă scnariile apocaliptice care te bântuie până la capăt – vei constata întotdeauna că dracul nu-i nici pe departe atât de negru!

Citește și:

De ce-i bine să ne alintăm

Cum te ghidează vocea interioară

Batranetea, o stare de spirit

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.10/12.03.2015
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: pixabay.com


Lasă un răspuns

Sus