Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Minciuni mai mari, minciuni mai mici

Minciuni mai mari, minciuni mai mici

Conform statisticilor, ne mințim unii pe alții în medie de trei până la 20 de ori pe zi, iar în mare parte, e vorba despre lucruri mărunte. Și chiar găsim scuze plauzibile pentru asta! 

Cum de se întâmplă atât de des? Să fie o caracteristică a psihicului uman, să fie autoapărare ori o simplă manipulare, în scopul uşurării propriei existențe? E un lucru care ni se întâmplă firesc: spunem una, iar în realitate procedăm cu totul altfel. J. D. Salinger spunea la un moment dat: „Eu spun mereu «Îmi pare bine de cunoştinţă», deşi nu-mi pare bine deloc. Dacă vrei să trăieşti într-o societate, eşti nevoit să spui de toate!“

Probabil ți se întâmplă și ție frecvent asemenea lucruri. „Da, mămico, am mâncat supa“, „Iubito, e blocaj în trafic din cauza unui accident, nu reuşesc să ajung la cină!“, „Mul ţumesc pentru cadou, mi-am dorit întotdeauna aşa ceva!“, le spunem interlocutoriloe noștri, deşi în realitate facem altfel: la prânz ronţăim chipsuri, nu suntem blocaţi în trafic, ci urmărim un meci de fotbal cu prietenii, am primit deja cadou trei servicii de cafea şi nu avem ce face cu ele. În decursul unei zile, spunem asemenea minciuni destul de des, fără a sta pe gânduri şi chiar fără a ne da seama. De ce facem asta? Există oare minciuni utile şi în ce situaţii ar fi mai bun un adevăr amar decât o dulce minciună?

Dulcea minciună

Să omiţi a spune unele lucruri, să taci câteodată, să înfrumuseţezi realitatea, să prezinţi dorinţele tale drept realitate – de pe urma unor asemenea minciuni nu are nimeni de suferit. Nu e vorba de falsificări sau înşelătorii pentru care poți fi dat în judecată. Acest gen de minciuni par nevinovate. Nici foloase de pe urma lor nu există, pur şi simplu ne complicăm viaţa nouă, celor dragi, prietenilor, le facem uneori deservicii celor din jur şi deseori devenim, într-un final, victime ale propriilor invenţii şi omisiuni.

„Aşa se obișnuiește“, veți spune, „e la fel ca zâmbetul de rutină al unui vânzător, atâta tot“. De aceea, întâlnind un fost vecin, îi spui cu bucurie în glas: „Ce bine-mi pare că te văd!“ şi apoi, timp de o jumătate de oră, îl asculţi povestind despre problemele sale, blestemându-ți interesul aparent pe care l-ai arătat faţă de persoana lui. La urma urmei, puteai să-l saluţi şi să-ți vezi de drum, dar ai minţit – şi iată rezultatul. Sunt oameni pe care cei din jur îi consideră lingușitori, lipsiți de principii şi păreri proprii, în timp ce aceștia poate că nu doresc decât să evite situaţiile neplăcute. Iată cum minciuna ne transformă în prizonieri ai neadevărului.

Adevărul cel amar

De-a lungul timpului, încălcarea regulilor (nerespectarea adevărului, la urma urmei) atrăgea oprobriul societății, se solda cu pedepse. Și poate că noţiunea de adevăr a căpătat astfel o tentă de amenințare, de amărăciune.

Reiese că minţim de fiecare dată când denaturăm sau măcar transformăm puţin realitatea. De multe ori, nici nu ne dăm seama că mințim, în tendința de a ne proteja, de a evita situaţiile neplăcute, de a le atenua, încercând să ne facem propria viaţă şi totodată pe a celor din jur un pic mai dulce. Pentru ca uneori să ne pierdem în asemenea minciuni și să le provocăm celor din jur durere.

Nuanțele minciunii

Oricine ştie să mintă, indiferent de vârstă, sex, naţionalitate, fie că e vorba de un copil, o femeie sau un bărbat, de un român, un american sau un chinez, numai că fiecare o face în alt mod.

Minciuna este o caracteristică a mentalităţii şi la diferite popoare ea se manifestă în mod diferit. Cunoscuta expresie „I’m OK“ pare a fi parte componentă a etichetei americanilor, în SUA copiii sunt învăţaţi să răspundă aşa de la o vârstă fragedă. La noi, în schimb, se obişnuieşte să plângi pe umărul celui care te întreabă şi se răspunde concret la întrebarea „ce mai faci?“. Cercetările au arătat, de exemplu, că americanii mint mai des decât est-europenii, iar aceştia, la rândul lor, spun mai des minciuni decât cei din vestul Europei. Dacă occidentalii mint exclusiv din politeţe, est-europenilor le place să denatureze informaţia despre viaţa lor personală şi să-şi amplifice cu 90% problemele.

Cercetările au evidenţiat că bărbaţii mint mai des decât femeile, în medie de 5, respectiv de 3 ori pe zi. „Da, îţi vine foarte bine bluzița/rochița asta“, „Sigur că te iubesc“, „E foarte gustos!“ – acestea sunt cele mai frecvente minciuni pe care le spun bărbaţii. În timp ce femeile aleg minciuna în virtutea felului lor de a fi, având tendința să dramatizeze situaţii, să treacă sub tăcere informaţiile care nu le convin şi să înfrumuseţeze realitatea.

Copiii, în schimb, recurg la un tip de minciună specific vârstei lor, deseori fără a deosebi unde e adevărul şi unde e minciuna. Minciunile lor sunt naive şi amuzante, în felul acesta lumea lor devine frumoasă şi capătă culori de poveste. Nu e cazul să-i cerţi pe copii pentru asta, mai ales că părinţii înşişi le povestesc tot felul de născociri şi inventează diverse grozăvii.

Minciuni și minciuni

Minciuna este o afirmație care nu corespunde adevărului şi este exprimată conştient. Cer ce tătorii au evidenţiat aproximativ 30 de tipuri de minciună, cele mai răspândite fiind: omisiunea, minciuna politicoasă, autocalomnia, exagerarea, minimalizarea, linguşirea, minciuna în scopuri nobile, autoamăgirea.

Omisiunea – să nu spui chiar totul, să taci pe ici, pe colo, să ascunzi informaţiile nedorite… Reuşești astfel să eviţi situaţiile conflictuale şi, la urma urmei, parcă nici n-a fost minciună cu adevărat… Acest tip de neadevăr e la pri ma vedere inofensiv şi dă obişnuinţă. Pe ri colul e că în ochii celorlalți capeți faima de om ascuns, fără păreri personale, lipsit de coloană vertebrală şi riști să rămâi izolată.

Minciuna politicoasă (albă) – fără ea, practic nu se poate. Spune şi tu, cum e posibil ca, primind un cadou, să declari că e cel mai inutil obiect posibil sau, întâlnindu-te cu fostul vecin, care timp de zece ani te-a terorizat cu muzica dată la maximum, să-i spui că mai bine nu-l vedeai? De aceea, punându-ți masca politeţii şi strângând din dinţi, spunem: „De când îmi doream aşa ceva!“, „Ce bine îmi pare să te văd!“. Toată lumea este mulţumită, doar că… şi la anul vei primi un cadou inutil, iar vecinul preferat, de bucurie, ar putea decide să te și viziteze peste o săptămână. Asta poate fi plata pentru pseudopoliteţea ta.

Autocalomnia – calomniindu-te, ai acoperit un prieten. Și ce-i cu asta? Ai primit o săpuneală, dar ai făcut un gest nobil! Seamănă mai degrabă cu un deserviciu. Un lucru fără folos: prietenul respectiv n-a învăţat nimic, tu ai încasat-o, iar data viitoare, dacă nu faci la fel, lumea poate chiar se va supăra pe tine.

Exagerarea, minimalizarea – înfrumuseţăm puţin realitatea, ne reducem vârsta, exagerăm cunoştinţele, ne însuşim merite inexistente. Deseori, acest gen de minciună se întoarce împotriva ta. Toate secretele ies până la urmă la iveală.

Linguşirea – atribuirea voită a unor calităţi unei persoane care nu le are, în scopul obținerii unor avantaje personale. Dar cât timp va fi interesat acel cineva să asculte minciuni frumoase despre propria persoană?

Minciuna în scopuri nobile – în cazul în care iese la iveală, le dăunează serios celor din jur. Dar ea reprezintă un avantaj important pentru cel căruia i se spune sau pentru societate în general.

Autoamăgirea – prezentarea dorinţei drept realitate. De exemplu, un student nu s-a pregătit suficient pentru examen, dar se sugestionează că ştie tot. El se protejează astfel de disconfortul moral – asupra lui metoda a funcţionat, numai că e puţin probabil să funcţioneze şi în ceea ce priveşte rezultatul examenului.

E o vorbă: „Japonezii nu mint niciodată, dar nici prin gând nu le trece să spună tot adevărul“. Poți împărți minciuna şi adevărul în negru și alb și să urmezi cu strictețe limitele astfel stabilite. Însă nu există oameni care spun întotdeauna adevărul și numai adevărul. Încarcă să găsești o soluţie de compromis între adevărul amar şi dulcea minciună, dar nu uita de principiul numărul unu al armoniei: să nu faci rău!

Minciuni influențate de… astre?

Nici planetele, nici zodiile în sine nu dau indicaţii asupra atracţiei pentru min ciună a unei persoane, dar, când planeta res pectivă este în conflict cu semnul în care se află şi interac ţionează nefa vo rabil cu alte planete, se naşte o anumită formă de neadevăr. Recordul în min ciuni şi păcăleli îl deţine Mercur, pla neta infor maţiei, a comunicării şi a co merţului.
l poa te fi deosebit de perfid în cazul unei poziţii nefavorabile în Gemeni, Fecioară, Săgetător, Capri corn, Peşti, Berbec. Atunci el înclină spre înşelăciune şi denaturarea informaţiilor. E şi mai rău atunci când Saturn nu ocupă o poziţie confortabilă. În ca zul acesta, severa pla netă-dascăl se transformă într-un min cinos obraznic şi într-un falsificator lipsit de scrupule. Dacă este afectat Neptun, va fi activată înclinaţia spre fantezie, autoamăgire şi iluzionarea celor din jur.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr45/10.11.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: 123RF

Comments

comments

Lasă un răspuns