Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Nu, nimeni nu mă vrea!

Nu, nimeni nu mă vrea!

Măcar o dată ai avut și tu sentimentul ăsta. Că lumea e formată din „ceilalți“, toți uniți, care se înțelegând doar din priviri, și persoana ta, măruntă, insignifiantă, ignorată sau (cel mult) blamată de ei, de „ceilalți“.

Măcar o datăn viață ai avut o zi dintre cele în care îți tot tună și fulgeră, nimic nu e cum ți-ai dori, iar universul ți se pune ferm de-a curmezișul. La birou, toate-s alandala, de la fereastra care nu se mai deschide, deși toată lumea știe că ești un pic claustrofobă (cum de s-a stricat tocmai aia pe care obișnuiai s-o deschizi tu?!), până la colega cu care te înțelegeai cât de cât și care (foarte ciudat cum de i s-a întâmplat tocmai ei!) a fost transferată lângă colegul din partea căruia ai accepta oricând o invitație la cafea. Acasă, tocmai acum s-a nimerit să se strice dușul, bărbatul să plece în delegație cu o „aia“ și copiii să aibă crize de personalitate.

Lista-i mult mai lungă

Ei bine, imaginează-ți că unor semene li se întâmplă „toate nenorocirile“ de când se știu. Iar dacă te gândești bine la zilele tale proaste, îți dai seama că viața lor e așa nu pentru că tot mapamondul are ceva cu ele, ci pentru că ele însele au o problemă. Convinse fiind că, deoarece sunt așa cum sunt, nimeni nu le vrea! De la șeful care se uită într-un fel anume la colegii care nu fac altceva decât să bage bețe-n roate și bărbatul care se uită lung la picioarele altor femei până la vânzătoarea de ziare care niciodată n-are rest, la femeia de serviciu care nu salută, la taximetristul care vorbește prea mult. În cuvinte puține, ceilalți fac tot ce se poate pentru a le face viața un iad. Sunt, și mai pe scurt, persecutate. Evident, fără niciun motiv.

Cu picioarele în apă rece

Asta-i metoda prin care obiectivitatea se abate asupra ta. Mă rog, e o figură de stil – pentru a arăta că sentimentul ăsta de „nimeni nu mă vrea, toți au ceva cu mine“ se poate conștientiza și… trata. În speranţa că nu-i deja în fază patologică (paranoia), care impune un control medical neîntârziat. Să luăm însă cazul psihologic, nu pe cel psihiatric! Condiția de a rezolva problema este, așa cum deja știi, acceptarea ei. Dacă ți se întâmplă ție chestia asta, gândește obiectiv măcar cinci minute! Ce folos ar avea omenirea să-ți fie potrivnică? Nu cumva cu tine e ceva? Odată ajunsă în punctul ăsta, lucrurile sunt pe cale de a se rezolva mai ușor.

Ascultă, vorbeşte, privește în ochi

Lasă scenariile din mintea ta, alungă supozițiile, oamenii despre care gândești că au ceva cu tine sunt… ca toți oamenii. Vorbește-le, privește-i în ochi, întreabă-i dacă îi poți ajuta. Acasă, unde-i ai pe cei mai apropiați, poți merge chiar mai departe. Întreabă-ți partenerul dacă i se pare că ești schimbată, fii mai… prezentă în viața copiilor. Încet-încet, vei vedea că nu ei au ceva cu tine, ci tu nu ai avut timp și nerv să vezi ce gândesc, ce simt, cum te (mai) apreciază ei. Așadar, punct și de la capăt! Dacă nu te hotărăști să faci ceva, ești în pericol să pierzi dragostea, atenţia și chiar mai mult: răbdarea celui care împarte cu tine bune şi rele, iubitul/bărbatul tău. Dar și dragostea, respectul, admirația copiilor tăi.

Întreabă, oferă

Colegii sunt o coaliție împotriva mea: se duc fără mine la cafea și la masă, când e mai mult de lucru nu-mi cer niciodată ajutorul, râd împreună, se simt bine fără mine. Chiar aşa? Nu cumva tu pur şi simplu ajungi mai târziu decât ei la serviciu, adică exact după cafea? Ţi se pare normal ca zece oameni să-şi facă programul după tine? Nu cumva stai toată ziua cu ochii în hârtiile tale, fără a întreba, a discuta, râde cu ceilalţi? De parcă ți-ai fi pus afiș cu „Nu deranjați?“ Ce-ar fi dacă i-ai întreba, zâmbind, de ce nu te-au aşteptat şi pe tine? Vei vedea că măcar unul va încerca să-ţi ţină companie a doua zi. Ce-ar fi dacă ți-ai oferi deschis ajutorul? Îl vor primi, cu siguranţă. Iar dacă nu e nevoie, asta înseamnă lucrarea e destul de simplă, nicidecum car vrea să te sape! Poţi verifica întrebând pur şi simplu! Altfel, dacă te vei complăcea în atitudinea de până acum, colegii îți vor privi la început cu condescendență manifestările cel puţin ciudate și vor sfârși prin a te trata cu o indiferență ucigătoare.

La oglindă

S-ar putea ca această carapace de „strâmbat din nas“ în care te-ai închis să fi fost pricinuită de un soi de timiditate care de mult te bântuie. Urmăreşte-te în oglindă când vorbeşti, când te mişti, chiar şi când te enervezi. Nu te arată prea rău, nu? Dacă mai și zâmbești din când în când, parcă începe să răsară soarele și pe strada ta. Și nu uita: numai prin comunicare te faci înţeleasă şi-i vei înţelege pe cei din jur. Altfel, totul se reduce la imaginaţia ta, care poate fi uneori mult prea bogată. În sensul cel rău. Până la urmă, tu ar trebui să fii primul şi cel mai bun prieten al  tău!

Citește și:

Viața de ochii lumii

Ce câștigi dacă nu judeci

Adio, vinovăție!

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.17/30.04.2015

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursa foto: pixabay.com


Lasă un răspuns

Sus