Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Nu te mai văita!

Nu te mai văita!

Vibrațiile negative nu sunt vorbe în vânt: dacă te vaiți tot timpul, acest lucru duce însă la deteriorări cerebrale.

Există mereu motive să ne plângem, dar, dacă exagerăm în acest sens, specialiștii ne avertizează există consecințe neplăcute. Văitatul constant ne pune în pericol sănătatea și dăunează creierului.

Ceasul deșteptător sună prea devreme, vecinii sunt prea zgomotoși, vremea este proastă, serviciul este plictisitor: după cum știm, există foarte multe motive pentru a ne plânge. Iar în unele zile ne simțim atât de rău, încât nimic nu ne poate înveseli. Dacă te plângi rar, când ești obosită sau pur și simplu enervată, nu ai motive de îngrijorare. Dacă starea de văicăreală se permanentizează însă, specialiștii recomandă multă atenție! Psihologul Jeffrey Lohr a cercetat mult timp efectele văicărelii asupra creierului.

Când văicăreala devine obișnuință

Fie că este vorba despre vreme, despre trafic sau despre serviciu, ai constatat că te irită mereu aceleași lucruri. Asta înseamnă creierul tău a elaborat și a stabilit deja tipare de reacție la anumite lucruri și la anumiți stimuli. Lohr este de părere că gândurile negative au impact asupra celulelor creierului, mai ales dacă aceste gânduri sunt frecvente. Cu cât te plângi mai des de vremea proastă, cum atât va fi mai mare probabilitatea ca vremea să ți separă proastă mereu. Cine poartă mereu în minte gânduri distructive pune, în creier, temelia unei atitudini negative.

Văicăreala alungă optimiștii

Probabil fiecare dintre voi are în familie sau în cercul de prieteni o persoană care se plânge tot timpul. Problema este că, în apropierea celor care se plâng, oamenii devin automat pesimiști, deoarece creierul funcționează empatic și imită senzațiile negative, pentru ca tu să te poți transpune în pielea celui/celei care se plânge. Așa că, dacă ești înconjurat deseori de oameni care se văicăresc, și neuronii din creierul tău vor elabora tipare de negativitate. Sfatul psihologului: dacă nu reușești să-i contaminezi pe ceilalți cu optimismul tău, mai bine îndepărtează-te de cei care se plâng întotdeauna.

Văicăreala și stresul cauzat de ea duc la îmbolnăviri

Pe lângă modificările foarte importante care apar în creier sub forma unor tipare neuronale stabile care întăresc reacția de văicăreală, aceasta poate avea efecte neplăcute chiar și pentru sănătatea organismului. Văicăreala înseamnă un stres suplimentar pentru corp: când te văicărești, ești neliniștită, furioasă, dezechilibrată psihic și, de obicei, foarte încordată. De ce se întâmplă acest lucru? Deoarece, în timp ce trăiește emoții negative, creierul transmite semnale de alarmă corpului care, la rândul său, eliberează în sânge hormonul de stres, cortizolul. Iar un nivel înalt și constant de cortizol amplifică riscul de tensiune arterială crescută, de boli cardiace, diabet și depresii.

Nu mai vorbi despre supărările tale

Tot psihologul Jeffrey Lohr avertizează , deși la prima vedere pare o idee bună vorbim cu cineva despre supărările și frustrările noastre, de fapt acest lucru nu face decât să le amplifice. După ce vorbim cu cineva, nu ne simțim neapărat mai bine, ci doar mai puțin rău. Exprimarea supărărilor nu face decât să întărească negativ procesarea lor, astfel încât creierul le reține și mai bine și nu permite furiei sau tristeții să se metabolizeze natural. Același psiholog spune că, dacă încercăm să ne controlăm furia, ea trece mai repede decât dacă vorbim despre ea.

Mai multe studii au arătat că furia se disipează rapid nu când vorbim despre ea, ci când respirăm profund, ne relaxăm sau luăm o pauză. Dacă simți că ești într-o situație în care-ți pierzi controlul, ia o pauză, îndepărtează-te și respiră de câteva ori profund și conștient. Dacă tot simți că trebuie să vorbești despre ce ți se întâmplă, mai bine ține un jurnal: scrie în el fiecare incident care-ți provoacă mânia sau supărarea ori tristețea. Asta te va ajuta să constați în timp ce anume te enervează sau te deprimă și te vei cunoaște mai bine. În plus, vei învăța cum să controlezi reacția ta în aceste situații pentru nu ajunge și tu una dintre persoanele care se văicăresc constant.

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr18/11.05.2017
Autor: Dana Verescu
Sursa foto: pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns